Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Memento retoric (fals jurnal de pandemie)

 

Memento retoric (fals jurnal de pandemie)

Motto: ,,Averea cea mai de preț e viața, și viața noastră, vă rog să mă credeți,
nu atârnă decât de un fir de păr.” (Alexandre Dumas)

…E greu, foarte greu, imposibil aproape,
să strângi în cuvinte întregul tablou,
statornici prieteni, ce poți să mai spui,
ce vorbe de spirit mai poți să găsești
sub megacumplita urgie,
teribil dezastru, fantastic tsunami,
funebră cascadă amară,
o plagă adusă pe creste de valuri,
retoric arpegiu cu note pătate de sânge,
întregul Pământ se sufocă,
Infernul plutește-n curenții de aer,
sub cerul cu umbre de seară
curg zvonuri ciudate,
se-apropie pragul cel mare,
curând va cuprinde orașe întregi,
chiar țări, continente,
sau poate, ceva mult mai rău,
și-n ochiul furtunii ce vine,
purtându-și coroana de stele prin noapte,
apare o hidră imensă
cu harpii-coșmaruri pe brațele-i aripi,
crispată, Regina-Terorii-Supreme
ridică-n vârtejuri-tornade mici sfere cu țepi,
minuscule fiare cât vârful de ac,
grav sol cu mesaj funerar fiecare,
un monstru feroce cu ghiare și colți,
Dușmanul-de-Moarte pândește cu ură din umbră
în aer, pe iarbă, pe haine, pe mâini,
Tiranul atacă sălbatic, puternic și crud,
extrem de puternic și crud,
mai mult ca oricând este greu de oprit,
puține se știu despre el și toate-s destul de incerte,
salvarea de facto e fuga,
allegro, amici, și, piu allegretto,
dar, unde, fiasco, desigur,
brutal ne trezim că, iată, ce mică ni-i Terra,
și vrem doar atât,
ca visul acesta urât să se-ncheie,
să plece în neguri odată,
ce tragic, ce tragic,
se clatină lumea în chinuri și spasme,
le suntem cu gândul alături,
în timp ce privim îngroziți
spre semeni-cenușă din urnele-rubrici,
la șiruri întinse de nume cu cei dispăruți,
dar mult mai de plâns sunt rămașii în spate,
nimic, chiar nimic nu contează acum,
nici bani, nici onoruri, nici titluri,
iar glorii postume, deh, glorii postume…
ei bine, firește, aici mai vorbim,
și asta, când ești la un pas,
la numai o clipă, doar una,
de exitus-poarta deschisă la capăt de drum,
cărarea marcată cu unicul sens,
de fapt, totdeauna acolo am fost,
dar, sinceri să fim,
nu toți am putea înțelege aceasta,
resimt mai apoi dureros
că-ncep să trăiesc, i-un fel de a spune,
trăiesc în afară de timp,
când văd printre rânduri o dată,
o fi cea de azi mă întreb,
un vi-neri (?) și-un ze-ce (?), atât,
citesc răspicat pe silabe,
ce lună, ce an, e neclar,
nici dacă mai e…poate nu?… era noastră,
nimic mai departe, înscrisul e șters,
e liniște multă, în trepte, mai multă,
se lasă-n cohorte tăcerea,
Planeta-în-Doliu coboară drapelul în bernă,
Lumina și-acoperă chipul sub straturi de praf…
…………………………………………………
…Puzderii de știri, că vrei, că nu vrei,
Beijing și Shanghai, Wuhan din Hubei…
……………………………………………………
…sisteme în alb și în negru, nu doar nuanțe,
regim comunist cu poli sociali, discrepanțe…
…………………………….………………………
…Confucius și Ming, și Mao, și… totuși,
ginkgo biloba, crini… galbeni și lotuși…
………………………….………………………
…oraș interzis, ceai chinezesc și pagode,
fructe-de-mare, calcani și ce-fa-lo-po-de…
………………………..………………………….
…iluștri călugări budiști, shaolini,
gigante șopârle cu solzi, pangolini…
……………….………..…………………
…câini și pisici, virusuri, șerpi, lilieci
sau mii de sicrie spre locuri de veci…
……….….…………………………………
…picătura ,,carpe diem”, alias ,,trăiește clipa”,
a rămas o amintire, evident, de când cu gripa…
……………………….…………………………………
Cresc munți de scenarii-deliruri,
focare, pericol, flagel mondial,
suntem în conflict diabolic, războiul cel nou,
hibridul (pro)dus într-o vreme de pace,
curat… indigest amalgam,
nu-s pentru mine, îmi spun recitind înțelepții,
profund-cugetări rostite demult…
ce oameni erau înainte!…
deplin adevăruri, mici perle rămase din clasici-
când superi Natura, e aspră, nu știe să ierte,
nimic mai fragil decât Omul,
nu anii de viață contează, ci viața din ani,
mereu se repetă trecutul,
și-i greu, foarte greu, imposibil aproape,
să strângi în cuvinte întregul tablou…

 

 

***

Petru Ioan Gârda, Cluj: ,,Un tablou apocaliptic, plauzibil, dar nu foarte probabil sper. Există filme de groază cu distrugeri inimaginabile, după vizionarea cărora rămânem impresionați o vreme, apoi trecem în realitate. Ne vom trezi și din acest coșmar, încet-încet, și vom merge mai departe. Tabloul este opera unui artist care ne îngrozește cu artă, dar strecoară în final o rază de lumina prin semnătura eminesciană, optimistă în sine.”

Any Drăgoianu, Gorj: ,,Frumos, profund… felicitări!”

Gheorghe Bălăceanu, Iaşi: ,,Când murdăresc PĂM NTUL oameni (oare?!) ce se cred atât de mari (?) încât să hotărască de capul lor soarta tuturor, nu trebuie să ne mire faptul că apelează la ceva care le seamănă atât de mult, şi, nu trebuie nici să ne sperie, deoarece întotdeauna oamenii mici se ocupă cu treburi mărunte, fără măcar să-şi poată imagina că niciodată «nu mor caii când vor câinii» şi că mai devreme sau mai târziu «orice naş îşi află naşul», iar PĂM NTUL, aşa cum s-a mai întâmplat de-a lungul timpului, se va scutura şi va scăpa de aceşti paraziţi, redevenind curat şi plin de viaţă. Dixit!”



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.616 abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. G.C. spune:

    Tablou realist, dincolo estetica poetică. ,,Nu anii de viață contează, ci viața din ani” – de luat aminte! Felicitări sincere!

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5