Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

MEMORIA BOTOŞANILOR. ION APĂTEANU – UN BUN MEMORIALIST AL BOTOŞ

MEMORIA BOTOŞANILOR

ION APĂTEANU – UN BUN MEMORIALIST AL BOTOŞANILOR

Pe Avocatul Ion Apăteanu l-am cunoscut personal. Era spre 1980. Longeviv, încă venea la mine la muzeu, fie şi la 96 de ani, pentru conversaţie. Cu bastonul său seniorial, nelipsit ajutor la o atare vârstă. Se născuse în 1884 la Dorohoi şi terminase studiile secundare la Botoşani (Liceul „A. T. Laurian”). Urmase studii juridice la Bucureşti, fiind licenţiat în 1909, când a şi intrat în Baroul Avocaţilor din Botoşani. „Albumul Avocaţilor din România” din 1911 îl prezenta – „Era foarte simpatic, ceea ce l-a făcut a avea foarte mulţi amici şi o frumoasă clientelă”. La vremea cunoştinţei noastre, Avocatul Ion I. Apăteanu „umbla” cu un text dactilografiat, intitulat „Meleaguri moldovene”, un text cuprizând amintiri, cu precădere despre Botoşani, pe care mi l-a oferit spre lectură şi pentru a-mi fişa câte ceva. Din păcate, vremurile nu erau chiar atât de propice publicării acestui text, alte priorităţi editoriale „atârnând” în dreptul comunismului.
Amintirile despre Botoşanii începutului de secol XX ale lui Ion Apăteanu sunt abundente şi diverse, fie că „Înainte de a face cotitura spre Stăuceni, pe stânga şoselei, ne opream la vestita „fântână cu doi plopi”, cu o apă bună de băut; mai precizând că moşia Stăuceni era proprietatea Lydiei Filipescu, germană de origine, moştenitoare a trei moşii de la soţul ei, fost mareşal al Palatului Regal, fie că evocă două prietene ale surorii sale mai mari, Maria-Mărioara Popescu, fiica comandantului Regimentului 8 Roşiori şi Mărioara Praporgescu, fiica maiorului veterinar de la acelaşi regiment, fie că, aşa cum o fac mai toţi memorialiştii, trece în revista, şi ceva mai mult, galeria profesorilor săi de la „Laurian”-ul botoşănean – N. Răutu, „unul dintre cei mai severi şi mai pretenţioşi” (cu precizarea – când veneau la putere liberalii, era instalat director N. Răutu; când veneau conservatorii, prof. I. Nicolescu, de lb. germană), profesor căruia îi plăcea să dea la toate clasele compuneri cu subiectul „cum aţi petrecut în excursie?”; Neculai Giurgea, profesor de logică şi filosofie, „cu părul bogat dat pe spate, cu barbişon pătrat ca al lui Maiorescu, cu trăsăturile feţei regulate, într-un cuvânt, prezentabil”; N. Savin, profesor de ştiinţele naturii, care era „pasionat pentru ştiinţele naturale şi iubea pe elevii săi, pe care îi trata ca pe nişte prieteni”; revizorul şcolar D. Mănăstireanu, fecior de ţărani din Cucorăni, care avea ,,spirit critic, umor sănătos, memorie bună, talent oratoric şi gazetăresc” şi care „făcea o bătăioasă politică în partidul conservator şi redacta aproape singur oficiosul local al organizaţiei, «Steagul». Calul lui de bătaie era partidul liberal”; Gh. T. Buzoianu, profesor de geografie, autor de manuale didactice şi atlase geografice, Ion Apăteanu consemnând că soţia sa, Ortansa Buzoianu, profesor la Externatul Secundar de Fete avusese ca prim soţ pe Al. Davilla, autorul lui „Vlaicu Vodă” şi că înainte de a se mărita cu Al. Davilla fusese logodită cu distinsul literat şi istoric Al. Odobescu, în manuscrisele căruia, găsind pe „Vlaicu Vodă”, i l-ar fi dat lui ,,Davilla” (n.n. vedeţi, culisele istoriei literare!). Şi, mai era Buzoianu „un om înalt, frumos ca înfăţişare, cu o barbă blondă, ce-i acoperea pieptul, cu o îmbrăcăminte îngrijită şi mai întotdeauna cu o pelerină la pardesiu sau palton”; Victor C. Fleury, profesor de muzică, venit din Polonia, unde se refugiase familia lui după Revoluţia Franceză din 1789; Ariton Iacobeanu, din 1902 titular la franceză, cu studii în Franţa ,,Orele de limba franceză deveniseră plăcute şi aşteptate de elevi, iar limba şi literatura franceză temeinic învăţate” ş.a. După cum, din „Amintiri” nu lipsesc evocările plimbărilor pe Strada Mare, de pe la 17 ani, prezenţele în grădina publică, unde fanfara Batalionului 8 Vânători cânta în trei seri pe săptămână, la cofetăria „Voitinovici”, la concertele din preajma Crăciunului 1902, cu „faimoasa subretă de operetă Nora Marinescu”, cu Bărcănescu şi Achile Popescu, ca protagonişti, de la Sala Meseriaşilor. Punctul forte al „Amintirilor” lui Ion Apăteanu rămâne însă evocarea întrecerilor hipice de la Botoşani, ele impunând o redare exclusivă (şi o vom face), Botoşanii fiind – există numeroase mărturii – un important centru hipic al României.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5