MESERIA LOR E PACEA

Știu starea celui care-și strânge viața,
Într-un sac de merinde dimineața,
A celui ce renunță la gândurile sale,
Într-o stare de emoții și de încleștare.
Sacrificiu suprem,se cheamă această stare.
Intrând într-o comuniune copleșitoare
A unui singur țel:Țara-i mai presus de toate,
Dar nimeni nu-i va întreba despre sănătate.
Când închidem ferestrele zgribuliți,
Ca să privim ploile de pe uliți,
Ascultând la geam vânturile gheții,
Ei stau de veghe până în ceasul dimineții.
Meseria lor e pacea,meserie aspră,
Fulgerător,dușmanii să-i zdrobească,
Cu bărbăție,curaj neîntâlnit,
Și liniștea se preface în straniu uruit.
În urmă rămâne tot ce-a fost întreg,apărat,
Pân-la ultima picătură de sânge vărsat,
Și-acum irumpe bobul de sămânță,
Rămânând umbra prafului de pușcă.