Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    MI-E DOR… 

    Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 12 (132), Decembrie 2019
    V-ați iubit vreodată țara?
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE

    MI-E DOR…

    Primit pentru publicare: 15 Dec. 2019
    Autor: Ciprian ANTOCHE, redactor șef  – Revista Luceafărul
    Publicat: 15 Dec. 2019
    © Ciprian Antoche© Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE


    MI-E DOR… 

    Mi-e dor de prispa casei mele
    Scluptată-n lemn și învelită-n lut,
    De gardul vechi, cu carii și zăbrele
    Și curtea largă, cea cu mărul slut.
    Fântâna-n umbra perjului de vară,
    Scornea o apă rece și senină
    Sub soarele ce apunea în sară,
    Și cumpăna-nvelită cu șindrilă.

    Mi-e dor de-a mea livadă mare
    Cu rod mănos sub cușmă și în sân,
    Ce nu-i lipsea un soi din fiecare
    Nici flori, nici umbră și nici veșnic fân.
    O seculară vie, cu butuci deadura
    Stârnea un iz la margine de drum,
    Un soare scopt cocea ciorchini ca mura
    Plini de mireasmă în a lor parfum.

    Mi-e dor de-al meu bordei, în modestie rară:
    Cu-obloane mari în largile ferestre,
    Odăi zidite-n galben lut de țară,
    Icoane vechi și scoarțele de zestre,
    De soba cea trecută peste vreme
    Ce-și toarce fum în gerul strâns grămadă,
    Cu-ncinsul jar ce trupul rolei geme
    Stârnind mirosuri de plăcintă caldă.

    Mi-e dor de-al meu bătrân cătun
    Un sfânt lăcaș, tradiții pure
    Ce-și plimbă colbul de pe drum
    Sub vânt și foșnet de pădure,
    De grai, de port și strachina de lut
    De lingura de lemn stăpână,
    Tânjesc la moștenirea ce-am avut
    La coasa grea ce o țineam în mână.

    Mă sting încet de dorul de ogradă…
    Posacul scrânciob sub un măr domnesc,
    Sub verdele de iarbă sau zăpadă
    Își plânge lemnele ce-i putrezesc.
    Mi-e dor de tihna ce-o purtam cu mine
    Atunci când vântu-n frunze ascultam:
    Gâlcevi de păsări slobode și-albine
    Și ia înflorată ce-o purtam,

    Miros de roade putrede sub rouă
    Ce se isca pe ulițele strâmte,
    Frumosul curcubeu atunci când plouă
    Și nucile-atârnate-n ramuri frânte.
    Mi-e dor de fânul cel cosit devreme
    Sub soarele ce răsărea încă pe lună,
    Căpițe strânse, odihnite-n vreme
    Doreau povestea lor ca să ne-o spună.

    Răzeșii mei, rămași în oful lor acasă
    În satul cel uitat între coline
    Privesc amar pe drumul colbăit de raza arsă
    Cum nimenea în vatra lor, nicicând nu vine.
    Plecat-am toți prin zări și mări departe
    Sub izul de-a ajunge domni cu pălărie,
    Orbiți de-a ști și a ceti din carte
    Uitat-am timp trecut și dorul nost-de glie.

    Anii s-au scurs, dar dorul greu m-apasă
    Hrănindu-mi amintiri ce răscolesc,
    Un dor flămând îmi cheamă trup acasă
    Acel meleag, un colț de Rai lumesc:
    Cu turme behăind pe creste nalte,
    Cirezi întinse-n lung de văi cu ropot,
    Clopotnița ce veșnic vrea să salte
    Frumoase cânturi strânse-n vechiul clopot.

    Mi-e dor de simplitatea mea bogată
    Închisă în cătunul fără școală,
    Iubirea de răzeșii mei mă poartă
    Scornindu-mi amintiri ce mă răscoală.
    Aud cum plânge satul după mine
    Un bocet sfânt ce sufletul îmi frânge,
    Prin sânge de răzeș ce-mi curge-n vine
    Durerea și suspinul lui m-ajunge.

    Tresar în somn, mă cheamă-acasă vântul
    Și florile de câmp, toate mă vor
    Străvechilor păduri le aud cântul
    Chemându-mă să viu în sânul lor.
    Născut, crescut, școlit amar prin lume
    Cu satul meu purtat-am legământ,
    Acum, când soarele la gene îmi apune
    Hodina-mi o găsesc în vechiul meu pământ.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    1 comentariu la acestă însemnare

    1. Stefan Silva spune:

      Mi-e dor de Seara de Crăciun,
      Când colindam prin satul meu,
      Şi-l aşteptam pe Moş Crăciun,
      Şi-l preamăream pe Dumnezeu,
      Mi-e dor de Slujba Învierii,
      De la Biserica din sat,
      Şi port în pieptul meu durere,
      Pentru tot ce am lăsat.

      Mi-e dor de banca de la stradă,
      Unde-ascultam pe cei bătrâni,
      Mi-e dor de nucul din grădină,
      Şi de floarea de salcâmi.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5