Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143), Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Miezul și coaja istoriei

Primit pentru publicare:12 Nov. 2020
Autor: Vasile FILIP, Iași
Publicat: 13 Nov.  2020
© Vasile Filip, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Miezul și coaja istoriei

            Spun și scriu cei care se pricep mai bine că Universul Istoriei română la dimensiuni și la substanță cu Infinitul și că,dacă Infintul nu poate fi pătruns decât cu imaginația, prin Istorie ai toate porțile deschise, dar – atenție ! – pe cărările ei întortochiate și ispititoare te poți lesne rătăci, dacă nu ai simțul orientării în dotare. Mai spun cei pomeniți mai înainte că Istoria este doldora de adevăruri ce nu pot fi contestate decât de nepricepuți sau, mai ales,  de cei în fața cărora doar judecata partizan/subiectivă are valoare. Al lor este adevărul suprem!

          Reiese chiar din documentele păstrate de-a lungul vremii, din tratatele specialiștilor îndeosebi, cum că Istoria este un domeniu în care realitatea se armonizează în chip fericit cu legenda. Realitate  și imaginație metaforică, una pe alta nerespingându-se. Dimpotrivă, se însoțesc și dau farmec unui domeniu oricum fermecător. Păcat  însă că secolul XXI a intrat într-o zodie a decăderii morale de neînchipuit, Istoria nemaiavând  nici o însemnătate în ochii miopi  ai cârmuitorilor, dar chiar și ai mulțimilor devenite turme păstorite de câini mâncători de oi.

          De aici pornind și mergând mai departe,îi sunt recunoscător lui Ion N. Oprea (și) pentru faptul de a fi introdus, în volumul cu numărul 20 al serialului deja intrat în conștiința cititorilor – fideli sau ocazionali – „Istorii, comentarii, miscelanea”,poezia ”Oda proștilor” de Ion Pribeagu. Din care  și citez prima strofă,îndemnându-i pe cititori să le lectureze pe celelalte șapte:

          „Cu prostul care n-are școală
Te lupți puțin și-ai câștigat.
Dar duci o luptă colosală
Cu prostul care are școală!”

                      Să se fi gândit Ion N. Oprea la starea de lucruri din ziua de azi din România? Eu sunt sigur că da, fiindcă și acest tom,ca și toate celelalte ( 22 până la acest sfârșit de octombrie,anul 2020) cuprind texte edificatoare pe care noi toți suntem nevoiți să le purtăm în cârcă.

                   Pentru a rămânea în universul mirific al poeziei, îmi îngădui să mai citez o strofă din  poemul amplu semnat de Aurel Gheorghiță și dedicat nenorocitei  pandemii Coronavirus. Soc.Covid 19:

                   „Ici-colo,câte-un  trecător
Purtând o mască protectoare
Ce-l ocrotește de-o contaminare
Cu  virusul de boală purtător,
Câte-un tramvai din când în când,
Și-un autobuz tot gol și el
Iar timpul nu-i grăbit de fel…”

          Imaginea reală  a Iașului… pandemizat…
Preiau, tot din cel de al 20-lea volum,considerațiile  istoricului clujean Ioan Aurel Pop, președintele Academiei, pe care le socot precum un portret în cuvinte redus la tușile esențiale al timpului  românesc prezent: „Pentru prejudecățile și faptele noastre  nu au cum să fie virosate cărțile,filmele, statuile sau oamenii din trecut, ci educația greșită, primită în familie și în școală, anturajul nepotrivit, ignoranța și prostia.”

          Diversitatea tematică întâlnită în toate cele 22 de volume ale Cenaclului de la distanță, coordonate de Ion N. Oprea, este impresionantă. Rețin însă luarea-aminte  a cititorilor  și faptul că  unele teme apar constant în paginile cărților. Este vorba de trecutul istoric al neamului românesc, de prezentul tensionat și bântuit de toate furtunile  lumii, dar și de prezența și rosturile românilor în istoria omenirii. Într-un astfel de context, ideea acordării unui spațiu generos muncii de tezaurizare a valorilor/creația  poporului român este mai mult decât apreciabilă.  Cel de al 22-lea volum este ilustrativ în acest sens, în paginile sale fiind cuprinse ilustrații deosebit de grăitoare din muzeele sau colecțiile muzeale din Subcetate-Harghita, Muzeul Național al  Țăranului Român, din București, Muzeul Oltului și Mureșului Superior din Miercurea Ciuc, dar și din  alte localități ale țării: Oradea, Sibiu, Slatina, Iași,etc. Chiar și unele locuințe particulare, cum este cea a lui Ion Grămadă din Câmpulung Moldovenesc, sau cea a Doinei Dobreanu, din Subcetate, cu spații tezauritoare ale unor inestimabile valori, ilustrative pentru forța creatoare a poporului nostru.

          De remarcat prezența în acest impresionant și util serial a unor informații despre oameni și întâmplări – unele inedite, altele foarte puțin cunoscute. De exemplu, în volumul 22,surprinde povestea adevărată a unei românce de viță nobilă – Elena Constance Rosetti-Solescu –  care a devenit soția celebrului feldmareșal german Friedrich von  Paulus. Dotată cu un  caracter puternic și o voință tenace, ea a reproșat  soțului nesăbuința lui Hitler de a ataca Polonia, socotind-o ca pe un act imoral. Fiind eliberat în anul1953, Paulus s-a întors în Germania, dar nu a mai avut norocul  să-și revadă soția, aceasta decedând în anul 1949.

          Bun gândul de a mai descreți frunțile (și așa ridate) cititorilor introducând și rubrici șugubețe: „Cu zâmbetul nostru românesc”, „Hai, să mai și zâmbim”, precum și… pilulele pentru     sănătatea minții. Mai și altele de pomenit, pe care oricum cititorii le vor descoperi și în mod sigur se vor bucura.