Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

MIHAI EMINESCU ÎN AMINTIREA BOTOŞĂNENILOR. NICOLAE IORGA

Primit pentru publicare: 03 iun.2015
Autor: Nicolae IOSUB
Publicat: 03 iun.2015

 

MIHAI EMINESCU ÎN AMINTIREA BOTOŞĂNENILOR

NICOLAE IORGA

Nicolae Iorga (1871- 1940) a fost, alături de Mihai Eminescu şi George Enescu, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai culturii şi artei botoşănene.

Nicolae Iorga îl cunoaşte pe Eminescu, pentru prima dată, din volumul său de poezii, scos de Titu Maiorescu în 1883. Asta se întâmpla în anul 1886, când Iorga era elev la Liceul Laurian din Botoşani:,,Era prin 1886. Între noi, şcolarii de curs superior de la liceul din Botoşani, Neagu aduse cel dintâi vestea unei noi Evanghelii pentru tineret. Mai mare decât noi, având acum sufletul său de bărbat, cu toate coardele din el vibrând, el înţelegea. Peste un an, la liceul din Iaşi, noi, cei din clasa a V-a, înţelegeam cu toţii.

Era, de fapt, nu o cetire, întovărăşită de simpatie, de entuziasm chiar, a unui poet, ci o iniţiere aproape religioasă, o prefacere sufletească a unor tineri deprinşi cu aceeaşi glumă groasă care rămăsese şi în vârsta matură a membrilor Junimii, cu aceeaşi atmosferă de materialism cras. Această poezie minunată din cele o sută de pagini ale cărticelei albe ne ridica spre ideal- în iubire, care mijea nelămurită în sufletele noastre, în cugetare, spre care se încercau întâi aripile noastre slabe, în taina tuturor depărtărilor şi înălţimilor. Dacă e puţină bunătate astăzi în noi, dacă prin valurile tulburi ale unor timpuri de prefacere ne-am păstrat cei mai mulţi curaţi şi nobili în viaţa noastră de simţire, aceasta i-o datorim” (N. Iorga- Trecea pe stradele Iaşului un om greoi…, 1909).Iorga

Când viitorul savant avea şase ani îl întâlneşte pe Eminescu pe străzile Botoşaniului, în anul 1887: „În Botoşani intra apoi, aşteptat de o seamă de lume, lângă Hanrieta, nici tristă, nici veselă, ci nemişcată în alba ei figură liniştită, acelaşi om gros, fără vârstă, pe buza de sus căruia se desfăcea acum o mustaţă groasă neagră. Acasă la el veneau acum des prietenii ca să afle veşti, care ajungeau pe urmă în presă. Odată lângă piaţa cea mare îl întâlnii, târându-şi greu picioarele bolnave, cu ochii pironiţi în jos. S-a uitat lung la acela care-i salutase geniul, ca şi cum n-ar fi fost la mijloc ceaţa nenorocirii, şi apoi picioarele bolnave târâră mai departe pe acel care fusese Mihail Eminescu” (N. Iorga- În amintirea lui Eminescu – 1909). Poetul venise de la ospiciul de la Mănăstirea Neamţ şi locuia cu chirie, împreună cu sora lui Harieta, într-o casă de pe strada Sf. Nicolae

Nicolae Iorga l-a mai întâlnit şi altă dată, prin vechiul târg, plimbându-se împreună cu „Hanrieta, pe care mi-o aduc aminte, aşa de asemenea cu fratele ei, zeul tânăr, tot aşa albă, cu faţa de marmură, sigură în linii, cu ochii liniştiţi negri, adăugindu-se la această înfăţişare de nerealitate, de frumoasă închipuire, dispreţuitoare pentru viaţă, nemişcarea, aproape desăvârşită, a unei ciudate paralizii de tinereţe”.

Chiar dacă la această vârstă, Nicolae Iorga nu citise încă poeziile lui Eminescu, renumele poetului care circula printre toţi locuitorii Botoşanilor, l-au făcut să-l urmărească pe poet, cu o curiozitate de copil şi aceste imagini ale maestrului bolnav i s-au întipărit adânc în memorie.

Nicolae Iorga a scris mai multe articole despre viaţa şi opera lui Mihai Eminescu, strânse în volumul „Eminesciana” nr. 25, carte apărută la Editura Junimea din Iaşi, în 1981. În evocarea „Mihai Eminescu” din 1909, Nicolae Iorga face o apreciere a operei poetului afirmând: „Eminescu se deosebeşte de toţi scriitorii vremii sale şi prin aceea că opera lui întreagă n-are nici în cea mai slabă măsură şi sub nici un raport caracterul local, provincial, ci numai caracterul general românesc. E cel dintâi scriitor român care scrie cătră toţi românii într-un grai pe care românii de oriunde îl pot recunoaşte ca al lor”.

În articolul intitulat „Fragmentarium” scris în 1939, Nicolae Iorga spune că dacă Eminescu trăia în alte împrejurări şi condiţii, opera lui ar fi fost mult mai amplă: „Dacă el ar fi trăit în alte împrejurări, vă puteţi închipui ce larg şi-ar fi destins aripile acestea, care de atâtea ori fuseseră împiedicate de a se desfăşura mai deplin”.

,,În ţară, unde moda franceză stăpânea, elementul nou pe care-l aducea încă de pe atunci Eminescu, al cărui suflet era îmbogăţit de reflexivitatea germană, nu putea fi preţuit. Lirismul lui de iubire, din înduioşatele poezii pe care le publicau mult discutatele Convorbiri literare, părea pre simplu pentru un gust falsificat de retorica amoroasă curentă. Evocările lui strălucite dint-un trecut care putea să-l atragă ca pe un romantic, dar care-i era şi cunoscut adânc, intim, prin cetiri îndelungate în vechea noastră literatură- pe atunci cu totul dispreţuită chiar în Junimea, şi cunoscută, numai ştiinţific, de un Haşdeu- nu aflau cuvenita preţuire, nici chiar în cercul, atât de ironic, al Junimii, în care umbrele eroice n-aveau intrare, pentru a nu tulbura bătaia cu perinele. anecdotele dlui Caragiani ori mica pornografie curentă” (N. Iorga- Trecea pe stradele Iaşului un om greoi…, 1909).

Făcând o comparaţie între scriitorii perioadei respective şi Mihai Eminescu, Nicolae Iorga observă faptul că aceşti scriitori, insuficient pregătiţi, cu greu puteau să-l înţeleagă pe Eminescu şi poezia lui:,,Scriau un jargon franco- român, care contrastează în chipul cel mai hotărât cu minunatul geniu al poetului tânăr, care îşi scotea materialul aşa de preţios din cunoaşterea adâncă a vieţii populare, cu cântec cu tot, a cronicarilor şi a tuturor vădirilor din trecut care trecuseră supt ochii lui de o răbdătoare atenţie.

Pentru această parte din societatea contemporană, filosofia, chiar cea mai inteligibilă, era un lucru străin şi straniu, tulburător şi neplăcut. Dar nu este un rând din ceea ce a scris Eminescu în curgerea europeană, de care s-a apropiat şi prin anii săi de studiu în străinătate şi prin continuele lecturi care au urmat. Pentru dânşii toţi, noul cântăreţ român nu putea să fie privit decât ca un neinteligibil, de care trebuie să se depărteze cineva cu un sentiment de momentană împovărare, ca faţă de cineva care nu merită să fie cetit mai departe” (N. Iorga- Eminescu, creator de generaţii).

Nicolae Iorga, referindu-se la rolul lui Mihai Eminescu în istoria şi cultura românilor spunea: ,,Drumurile istoriei acestei naţiuni trec prin inima lui Eminescu”.

,,Ceea ce admirăm şi se va admira atâta vreme cât se va vorbi limba românească, cât timp accentele acestei sfinte limbi vor fi pe buzele unui om viu, e pătrunderea tuturor acestor elemente în cea mai vastă sinteză făcută de vreun suflet de român”, spune Nicolae Iorga, referindu-se la limba în care scria Eminescu (N. Iorga- Expresia integrală a sufletului românesc: Mihail Eminescu, 1929).

Nicolae Iorga, apreciază că un poet de excepţie ca Mihai Eminescu apare la intervale mari de timp:,,Un om ca dânsul îl vom avea din nou numai când peste o epocă limpede va domina o minte înaltă, având curajul de a rămânea sus pe pisc orice ape învălmăşite s-ar zbate la picioarele muntelui” (N. Iorga- Omagiul lui Eminescu, 1934).

Mai târziu, Nicolae Iorga a strâns fonduri băneşti, în perioada 1937-1940, pentru realizarea unei statui a poetului la Bucureşti şi pentru ridicarea bisericii cu numele poetului la Ipoteşti. Prin publicaţia sa „Neamul românesc” a făcut apel la contemporanii săi să participe cu bani la realizarea acestei biserici. Nicolae Iorga a înfiinţat Liga Culturală, cu scopul de a strânge bani şi a face la Ipoteşti „…dumbrava lui, crângul lui; să se ridice acolo, pe dealurile acelea botoşănene, un fel de crâng sacru, cum era în antichitatea elenică, şi în mijloc să se găsească şi o locuinţă potrivită cu alesul simţ de frumuseţă pe care-l avea el, în care închinătorii ar putea să vină pentru a face rugăciunea, cum se face,într-un templu, zeului care este sărbătorit acolo”.  Savantul îşi dădea seama de importanţa pe care o are, pentru neamul şi cultura românească, Mihai Eminescu, şi era de părere că trebuie făcut un loc, unde poetul să fie sărbătorit de către toţi românii.

Sub conducerea lui D.V. Ţoni s-a creat „Comitetul de construcţie a Şcoalei Monument «Mihai Eminescu» din Ipoteşti, jud. Botoşani” care-l avea ca preşedinte pe Dr. C. Angelescu, Ministrul Educaţiei Naţionale. Acest comitet îşi propunea să construiască o clădire monument cu sală de conferinţe, bibliotecă şi muzeu, săli de clasă şi ateliere şcolare. Nicolae Iorga a venit de două ori la Ipoteşti, interesat de ridicarea bisericii, la începerea construcţiei şi la inaugurare. Pentru construcţia acestei biserici, scriitorul Cezar Petrescu a luat iniţiativa de a strânge fonduri, fiind ajutat de Nicolae Iorga care, a publicat în „Neamul Românesc”, din 4 martie 1937, liste de subscripţii, şi scrisoarea savantului G. Marinescu, din 2 februarie 1937, prin care anunţă că donează 1.000 lei: „modestul meu obol de 1000 lei pentru casa şi biserica lui Eminescu”. Împreună cu I. Bianu, Marinescu dorea să facă un comitet pentru a realiza un muzeuunde să se păstreze relicvele lui Eminescu, după cum s-a făcut pentru Pasteur la Dole, pentru Goethe la Weimar etc… Sper ca de data aceasta succesul este asigurat pentru demnitatea ţării noastre, pe care Eminescu a slujit-o cu atâta curaj şi dezinteresare”.

Piatra de temelie pentru muzeu este pusă în 1933 şi este terminat după război, iar biserica este finalizată în 1939 şi a fost sfinţită de Mitropolitul Moldovei, Irineu.

Nicolae Iorga a participat la dezvelirea statuii poetului de la Galaţi în 16 octombrie 1911, cu prilejul comemorării a 20 de ani de la trecerea poetului în eternitate, va lua cuvântul şi va aprecia monumentul dedicat poetului, care: „A făcut să răsară dintr-o largă stâncă de marmură însemnată de loviturile ciocanului, figura senină, blândă – nu visătoare, ci măreţ dominatoare a poetului în plină maturitate, în stăpânirea întreagă a geniului său”.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …,,Drumurile istoriei acestei naţiuni trec prin inima lui Eminescu”.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5