Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    MIHAI EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps ! Version française de Paula ROMANESCU (26)

    Paula ROMANESCU
    BUNĂ ZIUA SUB LUCEAFĂR!

     

     

     

    MIHAI  EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps !   Version française de Paula ROMANESCU

    Se publică în serie începând cu 1 aug. 2017
    Editor: Ion ISTRATE

     

     

     

     

     

     

     

     

    […]

    Pajul Cupidon…

    Pajul Cupidon, vicleanul,
    Mult e rău şi alintat,
    Cu copii se hârjoneşte,
    Iar la dame doarme-n pat.

    De lumină ca tâlharii
    Se fereşte binişor,
    Pe fereşti se suie noaptea
    Dibuind încetişor;

    Cordeluţe şi nimicuri,
    Iată toate-a lui averi…
    Darnic când nu vrei nici una
    Şi zgârcit dacă le ceri.

    În volumul ros de molii
    Cauţi noaptea adevăr
    Şi-ntâlneşti lipită-n file
    Viţa-i galbenă de păr.

    El dă gânduri ne’nţelese
    Vrâstei crude şi necoapte,
    Cu icoane luminoase
    O îngână-ntreaga noapte.

    Când de-o sete sufletească
    E cuprinsă fata mică –
    A dormit cu ea alături
    Ca doi pui de turturică.

    E sfios ca şi copiii,
    Dar zâmbirea-i e vicleană;
    Dară galeşi îi sunt ochii
    Ca şi ochii de vădană.

    Gât şi umere frumoase,
    Sânuri albe şi rotunde
    El le ţine-mbrăţişate
    Şi cu mâinile le-ascunde.

    De te rogi frumos de dânsul,
    Îndestul e de hain
    Vălul alb de peste toate
    Să-l înlăture puţin.

    Le Page Cupidon
    Le page Cupidon, le fou,
    Qu’il est méchant, qu’il est drôle
    Il dort au creux du lit des femmes
    Et joue avec le cœur des jeunes.

    Dans la nuit, comme les voleurs,
    Il évite soigneusement
    La lumière, quand par les fenêtres
    Il se glisse furtivement.

    Des rubans, des bagatelles,
    Voilà toute sa richesse…
    Froid si on lui en demande,
    Sinon, plein de gentillesse.

    Si l’on cherche entre les pages
    Des livres la vérité,
    On y trouve comme par hasard
    Une mèche de cheveux dorés.

    Dans toutes les âmes il éveille
    Des troubles jamais compris,
    Des images de soleil
    A en remplir toute la nuit.

    Quand la petite, sans trop savoir
    Pourquoi, soupire et frémit,
    Il lui chante des histoires
    Des tourterelles… d’un seul nid…

    Il rougit comme un enfant
    Mais son sourire, quelle fourberie !
    Son regard – une douce promesse
    Pour les yeux de veuve jolie…

    Il embrasse de rondes épaules,
    Des cous, des petits seins blancs,
    Dans ses paumes cache ces trésors
    Et les garde jalousement.

    Quand on le prie, il fait le sourd ;
    Des prières il n’en veut point ;
    Il l’étale royalement
    L’insouciance comme un voile blanc.

    1879

    S-a dus amorul…

    S-a dus amorul, un amic
    Supus amândurora,
    Deci cânturilor mele zic
    Adio tuturora.

    Uitarea le închide-n scrin
    Cu mâna ei cea rece,
    Şi nici pe buze nu-mi mai vin,
    Şi nici prin gând mi-or trece.

    Atâta murmur de izvor,
    Atât senin de stele,
    Şi un atât de trist amor
    Am îngropat în ele!

    Din ce noian îndepărtat
    Au răsărit în mine!
    Cu câte lacrimi le-am udat,
    Iubito, pentru tine!

    Cum străbăteau atât de greu
    Din jalea mea adâncă,
    Şi cât de mult îmi pare rău
    Că nu mai sufăr încă!

    Că nu mai vrei să te araţi
    Lumină de-ndeparte,
    Cu ochii tăi întunecaţi
    Renăscători din moarte!

    Şi cu acel smerit surâs,
    Cu acea blândă faţă,
    Să faci din viaţa mea un vis,
    Din visul meu o viaţă.

    Să mi se pară cum că creşti
    De cum răsare luna,
    În umbra dulcilor poveşti
    Din nopţi o mie una.

    Era un vis misterios
    Şi blând din cale-afară,
    Şi prea era detot frumos
    De-au trebuit să piară.

    Prea mult un înger mi-ai părut
    Şi prea puţin femeie,
    Ca fericirea ce-am avut
    Să fi putut să steie.

    Prea ne pierdusem tu şi eu
    În al ei farmec poate,
    Prea am uitat pe Dumnezeu
    Precum uitarăm toate.

    Şi poate că nici este loc
    Pe-o lume de mizerii
    Pentr-un atât de sfânt noroc
    Străbătător durerii!

    1883

    Fini l’amour

    Fini l’amour – fidèle ami

    Qui nous fut toujours près.

    Mortes mes joies et, je leur dis

    Adieu à tout jamais.

     

    En moi l’oubli les a fermées

    De sa main froide, inerte ;

    Dans une commode démodée

    Se tait ma voix déserte.

     

    Tant de murmures des ruisseaux,

    Tant de nuits étoilées

    Et tant d’amour triste, tendre et beau

    J’y ai toujours mêlé ;

     

    Comment trouvèrent-ils en moi

    La source de leur lumière

    Lorsque mes larmes – rosée de bois

    Te couvraient, ma toute belle !

     

    De mon chagrin ils en ouvraient

    Le chemin vers ton cœur…

    Ô, mon amour, comme je voudrais

    Pouvoir souffrir encore !

     

    Tu oublias nos jours heureux,

    Ma lumière lointaine

    Aux grands yeux noirs et merveilleux,

    De glace, d’amour, de haine.

     

    De ton sourire d’éternelle Ève

    Tu pourrais faire, ma mie,

    De toute ma vie un tendre rêve,

    De mes rêves – toute une vie.

     

    Je te verrais comme dans les contes

    De clair de lune, ravie,

    Prête à m’ouvrir les vieilles portes

    De mille et une nuits.

     

    C’était un très beau rêve, je crois,

    Un rêve sans avenir…

    À le refaire qui le pourra ?

    Mes chants ont dû mourir.

     

    Plus que femme – ange tu étais,

    Comment pouvais-je croire

    Que mes yeux auraient pu trouver

    Dans les tiens leur miroir ?

     

    Tous deux nous étions soumis

    À ce charme clair et doux

    Qui mène dans les vagues de l’oubli

    Dieux, hommes, femmes, – tout !

     

    Car dans ce monde où la misère

    Porte souverainement son sceptre,

    Il n’y a plus de place sur terre

    Pour un amour peut-être.

                                                1883

    Când amintirile… 

    Când amintirile-n trecut
    Încearcă să mă cheme,
    Pe drumul lung şi cunoscut
    Mai trec din vreme-n vreme.

    Deasupra casei tale ies
    Şi azi aceleaşi stele,
    Ce-au luminat atât de des
    Înduioşării mele.

    Şi peste arbori răsfiraţi
    Răsare blânda lună,
    Ce ne găsea îmbrăţişaţi
    Şoptindu-ne-mpreună.

    A noastre inimi îşi jurau
    Credinţă pe toţi vecii,
    Când pe cărări se scuturau
    De floare liliecii.

    Putut-au oare-atâta dor
    În noapte să se stângă,
    Când valurile de izvor
    N-au încetat să plângă,

    Când luna trece prin stejari
    Urmând mereu în cale-şi,
    Când ochii tăi, tot încă mari,
    Se uită dulci şi galeşi?

     

    Quand les souvenirs

    Quand la voix chère du passé

    Appelle tes souvenirs,

    Prends le chemin que tu menais

    Naguère pour m’y revenir.

     

    Aujourd’hui les mêmes étoiles

    S’allument comme autrefois

    Au-dessus de ta maison, le soir,

    Elles qui connurent mes pas…

     

    Et la lune passe parmi les branches,

    Sous les arbres où nous deux –

    Anges de la terre aux âmes blanches,

    Nous vivions heureux.

     

    Nos tendres cœurs prêtaient serment

    D’amour jusque dans l’au-delà ;

    L’air embaumé, doux, du printemps

    Sentait le frais lilas.

     

    Comment se fait-il que l’amour,

    Le nôtre, soit-il mort,

    Quand la source, au pied du mur

    Chantait de tous ses pleurs ?

     

    Quand la lune, de la cime des chênes,

    En répandait de la vie ?

    Quand tes yeux grands – deux fraîches fontaines,

    Tissaient de la poésie ?

                                                                        1883

     Copilă înger

     Copilă înger – vis în mirare

    Când lipeşti sânul de capul meu,

    Dispare lumea de sub picioare

    Mă cred în raiul lui Dumnezeu.

     

    Tu-mi pari un înger de flacări albe,

    Văd fruntea-ţi blondă în rece-eter,

    Haina-ţi lumin-a serei rozalbe,

    Tu eşti un geniu gândit de cer.

     

    Tu eşti cântarea înaripată,

    Iar eu suspin sunt ce te îngân;

    Cântare dulce şi tremurată

    O, du cu tine al meu suspin.

                                                     1869

    Belle enfant ange

    Belle enfant ange, rêve inouï,

    Quand sur ton sein je pose mon front,

    Je me sens comme au Paradis

    Et sous mes pieds le monde s’endort.

     

    Tu es mon ange aux blanches flammes,

    Je vois ton front blanc dans l’éther,

    Ton habit – claire lumière du soir,

    Ô, mon génie, rêve du ciel !

     

    Tu es le chant ailé, fier,

    Moi – le soupir qui te fredonne ;

    Ô, toi, ma merveilleuse chanson,

    Éteins mon triste soupir amer !

    1869

    […]



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5