Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Mihai Eminescu. Rădăcini. Străbunicul matern

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 11 Iul. 2018
Autor: poetul și publicistul D.M. Gaftoneanu
Publicat: 11 iul. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

 

Mihai Eminescu. Rădăcini. Străbunicul matern

(scurt extras din ,,Nașterea, renașterea și stingerea unei legende”)
Matei Eminescu despre fratele lui mai mare, Mihai Eminescu: ,,Îi plăcea singurătatea și desmormântarea trecutului.”

…Voi prezenta câteva date sumare, elementele de detaliu fiind în plin proces de cercetare/ (re)verificare și subliniez că vorbim despre lucruri aflate în studiu și nu despre adevăruri absolute. Întrucât în ultima perioadă de timp am primit foarte multe întrebări de la prieteni și de la cunoscuți din țară despre mersul unei investigații documentare în arhivele naționale, acțiune ce vizează un interval istoric de  aproximativ două secole și jumătate, cu un volum uriaș de minuțioase cercetări întreprinse în ultimele câteva luni la Botoșani și Suceava, în registrele de stare civilă, fondul de carte de la bibliotecă, muzeu și câteva localități din apropiere, doresc să precizez că pe baza informațiilor strânse cu sprijinul unor colaboratori entuziaști, unele cu mult peste așteptări, până în prezent se  conturează o lucrare destul de amplă care va fi publicată doar după studierea atentă a probelor de către specialiști în istoria literaturii și cercetare genealogică. Se poate face public faptul că la Bursuceni, satul în care m-am născut (actualmente inclus în com. Verești, jud. Suceava), catagrafia de la 1772-74, Rimskii-Korsakov (Alexandru Mikhailovici Rimskii-Korsakov, colaborator al generalului Alexandru Suvorov), pe vremea țarinei Ecaterina a II-a a Rusiei, îl menționa, într-un grup de ruși- de răsăriteni, aș spune mai degrabă, pe un anume scutelnic (sătean scutit de bir) Alexandru-Alexa, rusul, ulterior acceptat fiind pe baza mărturiei căpitanului Matei Eminescu- fratele Poetului, drept acel refugiat venit din Est, (după descriere, foarte posibil, polcovnic, colonel), strămoș al lui Mihai Eminescu. {Mama (…numele ei adevărat era Rareşa. Raluca era un fel de dezmerdătură…) era a 4-a fată a stolnicului Vasile Iuraşcu din satul Joldeştii, şi a Paraschivei, născută Donţu. Acest Donţu era un muscal, dacă nu cumva cazac. Numele lui adevărat era Alexa Potloff  (Donţu era porecla ce i-o dăduse locuitorii în mijlocul cărora trăia, poreclă pe care el şi-o însuşise pentru a se perde numele adevărat; iscălea Alexa Donţu – n.) fugit, nu ştiu pentru ce caz politic, din Rusia, şi pripăşit pe malul Siretului, nu departe de Sarafineşti, unde, deghizat în haine de ţăran, se ocupa cu prisaca (stupină) şi venise cu bani mulţi din Rusia. Vorbea bine nemţeşte, franţuzeşte, poloneşte, dar nu se da pe faţă, trăia incognito. Şi-a luat ca menajeră pe lângă el pe o fată din Sarafineşti, anume Catrina, fiica unui ţăran, Ion Brehuescu… }

Printre cele 20 de titluri ale documentației bibliografice am găsit informația că, încă de acum 22 de ani, din 1996, cercetătorul Pavel Țugui nu excludea posibilitatea ca în satul Bursuceni, localizat de-a dreapta Siretului, spunea dumnealui, conform recensământului administrației țariste, să fi sălășluit străbunicul dinspre mamă al Poetului Eminescu.
Polcovnicul (colonelul) Gheorghe Carp cu origini pe la Soroca, foarte probabil, hotarnic și împuternicit domnesc, e amintit ca având o legătură cu familia ceva mai înstărită a sătenilor Ilie Morcov și Zaharie Ştirbul din  Bursuceni, rubedenii de-ale noastre mai îndepărtate (în total sunt 28 de nume de capi de familie menționate, inclusiv un mazil de la Orhei).
Cronologic, asta se întâmpla pe vremea Războiului Ruso-Turc din 1768–1774, numit și al V-lea Război Ruso-Turc, conflict încheiat la data de 21 iulie 1774, când otomanii semnează tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi (astăzi, satul Kainardja din Dobrogea de Sud, în Bulgaria).
De asemenea, în 1820, în satul vecin, Brehuieștiul- ulterior comună care a înglobat satul nostru până pe la 1896, apare iarăși un anume Alexa Rusu, posibil același cu cel de la Bursuceni din 1774, și, ca bejenari prisecari, apar Neculai și Ștefan Rusu, printre alții. Tot aici, la Brehuiești, îl regăsesc pe un foarte probabil strămoș pe linie paternă Simion Ilie Sandu decedat în 1902 la respectabila vârstă de 119 ani. De pe aici, intuiesc, vor fi fost  și originile paterne ale Catrinei (Ecaterinei?), fiica lui Ion Brehuescu, mama Paraschivei Donțu, bunica maternă a Poetului.
Ori, descendența incontestabilă pe linie paternă a familiei mele din acel grup de ruși, continuat în timp cu un neam de morari și perpetuarea numelor acestora din generație în generație, o știam din povestirile auzite de mici copii de la doi unchi (ambii cunoșteau bine viața poporului ruș  întrucât au ,,locuit” un timp pe teritoriul fostei URSS, unul la Cernăuți, ceferist dus de armata germană în expansiune, iar celălalt ca prizonier într-un lagăr sovietic de muncă la Gorlovka/Nikitovka, în Donbass) precum și din traseul nostru identificat în timp prin arhive: Sarafinești-Schitul Agafton (de unde ni se trage numele de familie cu rădăcină unică)-Vlădeni-Bursuceni-Cucorăni-Curtești-Botoșani.
Despre Bursuceni, acolo unde am copilărit, am găsit informații istorice că ar fi fost un sat așezat pe Siret pe lângă moara lui Știbor-Știrbu (foarte probabil este o legătură aici cu pârâul denumit și astăzi Gârla Morii) din ținutul Sucevei (jud. Botoșani) și ar fi aparținut lui Pătrașcu vătavul, lui Andrei, hatman și parcălab de Suceava prin sec. XVI și Todosiei prin sec. XVII. Am mai aflat că bunicul Poetului dinspre mamă, stolnicul Vasile Iurașcu, născut în localitatea Dolhasca, a fost arendașul moșiei Dumbrăveni a familiei Balș, proprietate ce cuprindea și satul meu de naștere, apoi găsesc și că un anume ,,econom” de la noi,  Ștefan, care era și duhovnicul familiei Balș, cea  care prin Constantin și Ana a ridicat între 1823-1825 (1829?) biserica actuală a satului nostru. Numele de familie de Ștefan, regăsit printre consăteni până în zilele noastre era menționat ca martor la nunta fiului marelui boier aga Grigore Cănănău, proprietar, printre altele, al moșiilor de  la Corocăiești, Hancea, Fîntînele, Bănești, Slobozia, Roșcani iar de-a stânga Siretului, Cornii.
Menționez câteva nume sonore din arborele genealogic al familiei Balș pe urmele lui Cristea Balș de pe la 1573, Ioan- m. 1738, Lupu- m. 1782, Iordache- m. 1805, Alecu- m. 1831 de holeră, Igor (Gheorghe) Balș, mareșal al nobilimii din Basarabia- m. 1857, fratele lui, Constantin- m. 1848, fost hatman al domnitorului Scarlat Callimachi, apoi soția sa, Ana, m. în 1887 și Dimitrie- m. 1909, nume care își au rostul lor în prezentarea de față, am auzit câte ceva despre ei de pe la rudele mele.

Ceva mai târziu, binecunoscutul căminar Gheorghe Eminovici, ginerele lui Vasile Iurașcu, ajunge administrator  al proprietăților boierului Balș și implicit al aceluiași sat al meu, acolo unde își găsește parohie preotul Neculai Kanano-Hackmann, transferat din Ipoteștiul Poetului, pe la 1863, după niște neînțelegeri cu Gheorghe Eminovici. Așa cum apare în publicația pentru darea în arendă a domeniului Dumbrăveni, județul Botoșani, a răposatului boier Constantin Balș de la data de 17 martie 1849, Judecătoria ținutului Botoșani, nr. 1417, urma să aibă loc ,,mezatul moșiilor Dumbrăvenii, Avereștii, Varaticu, Sălăgenii (toate patru, la un loc, în luna aprilie 1848, cu 339 lăcuitori, birnici, zăciuielnici și bejănari), Săminicea,  Brihuieștii, Bursucenii (în luna aprilie 1848, cu 66 de lăcuitori), Vlădenii, Hrișcanii, Mîndreștii, Sarafineștii și Miteștii a casii răposatului consilier de curte și cavaler Costachi Balș”.
Am aflat că moșia Vlădeni, acolo unde se va fi născut bunicul meu dinspre tată la 1862 cuprindea ,,cotunurile Vlădeni, Siminice și Sarafinești” pe la 1848 și că în ceea ce privește localitățile Vlădeni, Bursuceni, Corni și Sarafinești, acestea aveau pe răstimpuri o vatră comună undeva  în cuprinsul zonei ,,La siliște” pe malul stâng al Siretului.

O povestioară mondenă a lui Matei Eminescu despre nepoata Anei de Balș, soția lui Constantin Balș, boierul care a ridicat biserica satului Bursuceni,  spune că această tânără cam năbădăioasă fugise la Viena cu un ,,flăcău țăran de o frumusețe francă, era un cadru”, dar de o condiție socială mult mai modestă ca a ei, chelar la velniță (instalația de ,,spirt”, de alcool), feciorul lui Gheorghe Hodoroabă din Verești, incident despre care, ceva mai târziu, ar fi scris însuși Poetul Eminescu (cu creta pe poarta conacului, așa mi s-a spus): ,,La castel în poartă calul sta a doua zi în spume / Dar frumoasa lui stăpână a rămas pierdută-n lume.”
În urma acestei aventuri despre care s-a vorbit multă vreme, nepoata nu a mai fost primită în  familia Balș iar tânărul amorez vereștean s-a ales cu o bătaie soră cu moartea la poliție.

Mi s-a confirmat faptul că bunicul meu dinspre tată a avut o liotă de urmași începând de la o vârstă la care, astăzi, majoritatea oamenilor ar privi cu ironie, neîncredere și cu subînțeles acest lucru și că eram născut- o simplă coincidență, desigur, nimic mai mult, la fel ca și cea cu dictatorul cubanez Fidel Castro- în aceeași zi de 13 august cu nimeni alta decât distinsa mamă a  Poetului, Raluca Iurașcu, aproape un veac și jumătate mai târziu.
Mai mult, mi-a atras atenția și însemnarea că, la vârsta de 60 de ani, în aceeași fatidică dată de ,,13 august 1876, la ora 12 din zi, trupul ei a intrat în neființă, de față fiind căminarul, Henrieta și Nicolae”.
Cât despre existența confirmată de documente a străbunicului meu, I. Gaftoneanu, în comuna Cucorăni prin 1879, comună care includea și Ipoteștiul moșiei lui Gheorghe Eminovici, apoi domiciliul lui stabil identificat în Botoșani, astea au fost o surprize de proporții, cu totul și cu totul neașteptate pentru mine.
Acest străbunic al meu, născut pe la 1826 (d. 1917), ar fi fost crescut la Agafton de o măicuță mai în etate, care, se pare, îi era verișoară, iar asta explică oarecum și de ce anume l-ar fi îngrijit de mic copil.  Meseriaș iscusit în morărit, a locuit în mai multe comune și a avut, printre alții, la Cucorăni, un băiat, Costache (1879-1930), al cărui monument funerar ridicat de ginerele ofițer Marin Năstase din București l-am găsit la Cimitirul Pacea din Botoșani.
În tinerețea lui, străbunicul meu a locuit apoi la curtea castelului de la Stâncești de pe moșia binecunoscutului boier cărturar Costache Conachi, moștenitor controversat al familiei de mitropoliți și voievozi Callimachi, iar din familie știam doar atât, că și străbunicului meu i se spunea I. Conachi înainte de schimbarea numelui, foarte probabil pe la reformele lui Cuza, dar nu cunosc dacă și ce legătură de rudenie va fi existat cu acel boier, deși de acasă ni se spunea ceva destul de picant în acest sens. Oricum, am găsit dovezi că între neamul Iurășceștilor și neamul Conăcheștilor era o legătură mai veche de familie, lucru care iarăși poate aduce o rază de lumină aici. Ulterior am găsit și că, într-adevăr, la Stâncești-Cătămărăști, sate vecine cu Ipoteștii, ar fi existat o proprietate care aparținuse familiei Callimachi, lui Alecu, tatăl domnitorului Sarlat Callimachi și care a fost  moștenită de logofătul Costache Conachi, cel care a rămas în istorie alături de poeţii Văcăreşti ca precursor al limbii românești moderne.
Unul dintre cei doi unchi amintiți anterior, Vasile, care a trăit până pe la aproape suta de ani și de la care știu povestea familiei, îmi număra pe degete și îmi vorbea despre șapte neamuri și despre șapte sate, șapte localități. Dintre cei mai vechi locuitori ai satului, consăteni ai căror descendenți le-au perpetuat numele până în zilele noastre, aș menționa două nume de familie: Blaga (prin Petre și prin Toader, acesta fiind notat ca ,,Blade”, poate fi o eroare de însemnare la mijloc, la fel ca și la consăteanul Năstase Frinze) și pe cel de Ivan. Ambele nume de familie se regăsesc și în catagrafia de la 1820, cu Ioan, Gheorghe, Constantin, Ștefan, Ursache, Lupu, Eftimie, Anton la familia Blaga și Toader, Petre, Nicu la familia Ivan. Alte nume de familie dintre cele străvechi-  Fodor, Chihaia, Șalgău, Costescu, Agachi, Birnicu, Botezatu, Pascaru, Corduneanu, Oroșanu, Linguraru, Oborocianu. Cu ambele familii pomenite am fost înrudit, dar, așa cum mi s-a spus, accentul pe originile familiei noastre va fi pus în final pe familia Ivan.
Dacă memoria nu mă înșeală și dacă am cercetat în mod  corect, sper, înscrisurile din registrele arhivelor, aceste neamuri par a fi cele ale lui Ivan, Alexa(ndru), D., I., A., M. (fiind date personale de familie comune, am trecut doar inițialele) și D.M.G., subsemnatul, respectiv locurile unde s-a format familia noastră- Sarafinești (punctul de plecare), Bursuceni, Vlădeni (cu Brehuiești), Dumbrăveni, Schitu Agafton (cu Mănăstirea Doamnei și Curtești), Cucorăni (cu Ipoteștiul Emineștilor) și Botoșani.
Ca strop de condiment, tot căutând între anii 1880-1900 prin registrele Botoșanilor, găsesc foarte mulți copii ai evreilor (pe numeroase pagini evreii erau majoritari în registrele de stare civilă),  ai căror părinți semnau în limba lor maternă, idiș, în timp ce ai noștri, în mare parte semnau cu degetul pe hârtie, lucruri care spun multe despre gradul de organizare al celor două etnii la acele vremuri.
Un alt strop de condiment l-am găsit într-o inițiativă a guvernatorului rus al celor două principate române între 1829 și 1834, generalul rus Pavel Kiseleff, cel care a coordonat întocmirea Regulamentelor Organice, primele Constituții din istoria celor două principate române, și care a sprijinit mai apoi mica unire de la 1859 ca ambasador al Rusiei țariste la Paris.
Acesta i-a îndemnat pe bătrânii boieri să se europenizeze, să renunțe la calpacele, caftanele tradiționale şi bărbile lor cu lungime corespunzătoare rangului fiecăruia, spre bucuria celor mai tineri, nu puțini puși pe căpătuială, cu dregătorii cumpărate cu bani, cu o spoială de carte făcută pe aiurea și care aveau dreptul să poarte doar un modest cioc, de unde și porecla de ,,ciocoi”.
Nimic nou sub soare, la o altă scară, procesul social de adaptare a nației la rigorile occidentale și de apariție a unor profitori veroși pe seama acestui fenomen se menține la cote înalte pînă în ziua de astăzi, lucru resimțit din plin pe pielea noastră în acești ultimi ani.
Câteva însemnări în contextul celor schițate în acest modest articol:
-Din Scrisoarea I, Mihai Eminescu: /,,Și când propria ta viață singur n-o știi pe de rost,/O să-și bată alții capul s-o pătrunză cum a fost?”/
-Mihai Eminescu: ,,Oamenii se împart în două categorii: unii caută și nu găsesc, alții găsesc și nu sunt mulțumiți. Nu mă întrebați dacă și unde mă regăsesc.
-Tot Mihai Eminescu: „Trecutul m-a fascinat întotdeauna.”
-,,Cine caută adevărul își asumă riscul de a-l găsi.” (Isabel Allende)

Reamintesc aici cuvintele pline de înțeles ale ieromonahului Siluan Antoci, preotul Mănăstirii Agafton: ,,Cred că încă nu s-a cercetat îndeajuns legătura Eminescu – Agafton”, și cuvintele lui Mihai Eminescu dintr-un concept epistolar adresat Harietei, mezina oloagă de la Ipotești: ,,E mult de-atunci, Harieta, de când eram mici de tot și ne spuneau moșnegii povești. Povești sunt toate în lumea asta.” (Augustin Z.N. Pop, pag. 39).
Mulțumiri sincere, cu tot respectul, d-lui Nicolae Iosub, preotului Ion Canciuc, d-lui Ghe. Marcu, domnilor Ghe. Median, Dan Prodan, Sergiu Balanovici, Constantin Cojocaru-Corni, prof. univ. C. Bejinariu-Iași, Mihai Cornaci, Iulian Moldovan, Sergiu Manolache, Corneliu Filip, Ion Siminiceanu, d-lui Coroblea de la Administrația Cimitirelor Botoșani, doamnelor Geta Zaharia și Rodica Crăcană de la Arhivele Statului, dnei Anca-Petronela Bilius de la Registrul de stare civilă de la Dumbrăveni, personalului de la Registrul de stare civilă din Botoșani- două doamne care nu au dorit să facem le publice numele, precum și verișorilor Mircea Gaftoneanu- Brașov, Paul Ciornei, Vasilică Gaftoneanu și, de asemenea, D., I., F., T., P., M. Gaftoneanu, membri ai familiei.
De un ajutor neprețuit mi-au fost unii colegi din breasla scriitoricească și unele segmente, din fericire, disparate, ale atotprezentului factor politic, care, cu umor o spun, voluntar sau involuntar, mi-au pus temeinic bețe în roate peste tot pe unde m-am intersectat cu dumnealor, iar acest lucru m-a mobilizat și mai tare. Un bun prieten, mare maestru de șah, mi-a reamintit că spusele lui Jonathan Swift: ,,De câte ori apare un om inteligent îl poți recunoaște după faptul că toți tâmpiții se aliază împotriva lui”, au valabilitate și în zilele noastre, dar, personal, din modestie și bun simț, mă abțin să-i aprofundez afirmația.
Între timp, tot cu simțul umorului, despre care pot afirma că nu-mi amintesc să-mi fi lipsit vreodată, continui strângerea de noi dovezi și mă consolez cu binecunoscutele spuse ale lui Alexandru Vlahuță: ,,Adevărul așteaptă. Numai minciuna e grăbită.”
…………………………………………………………………………………………………………………………
In memoriam cu mulțumiri prof. Manole Gavriliuc și prof. Pavel Coșar din localitatea Verești, dascăli și buni prieteni, cu care, din păcate, nu am mai reușit să mă reîntâlnesc, aveam destule să ne spunem. Cu nostalgie, transcriu acest ultim mesaj primit pe 11 august 2017 de la d-l prof. Coșar: Mă bucură faptul că prin tot ce faceţi în cadrul literaturii române onoraţi şi Bursuceniul, satul copilăriei dumneavoastră. Am avut dreptate. Cine scrie așa, scriitor se numește. Impresionant CV-ul Dvs.! Toată stima și considerația mea! Sănătate, multă putere de muncă, numai bucurii, inspirație de geniu și succese!  Felicitări, domnule Gaftoneanu!
……………………………………………………………………………………………………………………
Prezenta cercetare sumară are exclusiv rolul de a consemna câteva frânturi de amintiri în măsura în care acestea s-au păstrat nealterate în memoria personală, colectivă sau în cele câteva documente publice găsite arhivate iar prin conținutul acesteia nu se revendică/nu se susține nimic cu titlu de adevăr absolut, dimpotrivă, până la depistarea de noi probe concrete care să-i infirme/confirme parțial/total conținutul, înscrisul are un banal caracter informativ.

D.M. Gaftoneanu
O scurtă prezentare… 57 de ani, studii superioare, pasionat de literatură- preferințe: poemul în vers clasic sau modern, epopeea satirică (prozopoemul satiric), parodia, pamfletul, fabula, epigrama, rondelul, sonetul, glosa, reportajul… Până pe la 50 de ani un am scris mai nimic. Apoi, în șapte ani, am scris mai multe cărți, am primit peste 50 de premii și distincții obținute la diverse evenimente culturale, lucru care a stârnit numeroase controverse amuzante. Pasionat, de asemenea, de istorie, de şah şi numismatică (o colecţie personală de câteva mii de monede). Cunoscător la nivel mediu al limbilor engleză, franceză, rusă.
…Redactor al manifestului literar „Primăvara culturii româneşti”, ianuarie 2012. Fondator al  Gazetei de vitrină „Steaua Nordului”, Botoşani, ianuarie 2012; Cartea ,,Steaua Nordului, Polaris”, Editura Agata, Botoşani, aprilie 2011; ,,Odiseea omenirii”, Editura Agata, septembrie 2012; ,,Trilogia siderală”, ,,Versuri, armonii, ecouri”, ,,Vulcanul din vis de poet” și ,RETROSPECTIVĂ. Botoşaniul literar. Lumini și umbre” (articole şi reportaje), Tipografia ROF IMP Suceava, octombrie 2017, o versificare integrală a psalmilor biblici, apoi ,,Catrene umoristice spontane” și ,,Nașterea, renașterea și stingerea unei legende (Pe urmele Marelui Eminescu)”– în lucru. Prezent în Antologia „Artă sfâşiată. 73 de poeţi contemporani”, 2011 de Valentina Becart, Antologia „Ipoteşti 2011”, Antologia „Ipoteşti 2012” a lui Marin Toma, Antologia „Vama literară. Generaţia aşteptismului” 2012 a lui Daniel Vorona, Antologia „Romeo si Julieta la Mizil” 2012, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017, Antologiile ,,Nesaț rotunjit în pârgă” și ,,Albă domniță cu viscol în păr” , Editura Napoca Nova. Redactor al revistei de cultură Luceafărul Botoşani şi colaborator al mai multor altor publicaţii: Botoșani Necenzurat, Jurnalul de Botoșani, Mellidonium, Florema Design, Actualitatea botoșăneană, New York Magazine, Atheneum, Crai Nou, Vorba noastră, Arena literară, etc. Menţionat în ,,Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic”, Silvia Lazarovici, 2013. Fondator şi preşedinte al SOCIETĂŢII CULTURALE STEAUA NORDULUI BOTOŞANI, înființată în martie 2014, asociație ce atribuie medaliile din metal nobil cu titulatura de ,,Steaua Nordului”.
…Din cele de mai sus recapitulez ceea ce mi se pare ceva mai important- instituirea medaliei din argint STEAUA NORDULUI (consultanți Mihai Cornaci și regretatul col. dr. Gică Marițanu), imnul  STEAUA NORDULUI (împreună cu prof. Paula Romanescu și baritonul Bogdan Cojocaru), evenimentul cultural STEAUA NORDULUI, declarația-platformă ,,Primăvara culturii românești” (împreună cu poetul Marin Toma), Gazeta de vitrină „Steaua Nordului”, cărțile de beletristică, apoi binecunoscutele ,,papirusuri kilometrice” cu prozopoeme satirice (parodii-pamflet) personalizate, premiile și distincțiile primite, o nouă abordare postmodernistă a exercițiului cultural și o nouă viziune asupra rolului și locului creatorului de literatură, dar, mai ales, investigația în arhive asupra originilor propriei familii și a familiei Poetului Mihai Eminescu, investigație la care nu pot spune că am lucrat de unul singur atât timp cât am fost susținut moral de către câțiva membri ai familiei…  



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 41 de abonați

2 comentarii la acestă însemnare

  1. Paula Romanescu spune:

    Sapati, sapati pana dati de stele-n apa…
    Felicitari pentru tot ce faceti.
    Inainte!
    Vara frumoasa!
    P.R.

  2. Maftei Laurențiu spune:

    Felicitări domnule Dorel Gaftoneanu, pentru tot ce faceți.
    Vă îndemn să mergeți înainte, alături de cei care vă susțin.
    Cu privire la investigațiile genealogice, reaprind aici spusele părintelui
    Cleopa: ,,Răbdare, răbdare, răbdare” ” .
    Să auzim numai de bine !

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5