Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    MIRABELLEN (feerie)

    Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 5 (135), Mai 2020
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE


    MIRABELLEN (feerie)

    Primit pentru publicare: 06 Mai 2020
    Autor: Tanase GROSU
    Publicat: 07 Mai 2020
    Republicat: 09 Mai  2020

    © Tanase Grosu, ©Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE


    MIRABELLEN
    (feerie)

    Motto:
    „Dar frumusețea ei, Bassus, eu o pun totuși la urmă;
    sunt niște farmece mari care-mi plac de mă pierd:
    aerul nevinovat și făptura-i de grație plină,
    și voluptățile ce-i stau sub tăcutul veșmânt…”
    (Sextus Propertius)

    A fost odată așa, ca-ntr-o poveste,
    O poveste de poveste:
    Căci orice ființă iubită este centrul unui paradis.

    I
    Zidăria lumilor trepidează sub brațul hecatonhir;
    Încinse de fierberea astrelor, noi lumi apar în delir.
    În scalda norilor zeița Fele Diana se lasă-mbăiată,
    Pe brațe purtată de nimfe jucăușe, și parfumată:
    Alai în transă: Rhanis, Nephele, Hyale, Phiale, Psecas.
    Voaleta-și trage Luna și-alunecă-n gol de necaz.
    Rând pe rând se retrag spre obârșii meliadele,
    Naiadele, oneadele, nereidele, hamadridele, alseidele.
    Tras de triones, Carul Mare ia drumul Stelei Polare,
    Vizitiu destoinic fiindu-i mereu Boar Arctofylax.
    Mândru Soare ajuns-a la apus în iubita-i Hesperia;
    Slobozi-și lasă caii la păscut, întoarce-se în Persia,
    Unde legănat de zefire, umbră-i va face leucothoe.

    II
    Și iată: Primăvara eliberată-i din chingi de Horai;
    Îi scapără călcâiele și-și desfășoară al său alai.
    Al zilei astru, phlegon în trabea, ivit din Hiperboreea,
    Aprins-a zările în bronz corintic, chrysalithe, roș’ de Tir
    Amăgind spornic umbrele insidioase, decis, mai abitir.
    Solitar se-nalță, ca pe ață, în față lemnul fetelor Soarelui.
    Dis-de-dimineață, înfoiatul corcoduș s-a coafat romantic,
    Bizantic e pus pe nuntit, florile ’mbrățișând smintit.
    Poleiți în pyropus, boboci în buluceală, podoabe de har zeiesc,
    Se zbat în pețiole, alb etalează-n câlți mii de petale
    Lirism și smerenie în parfum dulce-amărui, migdalin.
    Pistile erectile stârnesc stamine la visare și suspin,
    Scăldate-n adâncuri, intens în șopot de rouă și nectar.
    Ca-n fiecare zi, iubito, cu trupul prea cald din așternut,
    Înrobit într-o albă, imaculată rochie, în avânt,
    Cucerești sub pași aleea, cătând banca, parcă zburând.
    Al tău căpșor, cu păru-n vânt, în treacăt, florile atinge
    Ca-ntr-o doară, corcodușul molatec o rămurea îndoaie lin,
    Parcă în dar ți-a oferit, oricând, o boare înalt fermecată.
    Varga-nflorată geloasă parcă spune:
    „Fetico, cine-i mai frumoasă din lume?”
    Aridici ochii-ți cu iris de mare, zâmbind molatec alene
    Obrazu-ți ’mbujorat și presimți parcă o lacrimă sub gene.
    Nefer – Nefru – Nefer – Nefru – Nefer…

    III
    Și-apoi de-o vreme, iarăși vara furnalele-și încinge;
    Ploaia-i în neputință, susurată de pământ și nu ajunge.
    Corcodușul cu frunze împănat, degrab’ menirea și-a gătat.
    Fructele-i se-anină soldați cuminți de ramuri, însutite,
    Roșii, galbene, bălțate, mustind năvalnic de sucuri înmierite.
    Sporadic, vântul se-avântă ca flăcăul printre frunze,
    Zbătându-se prin ele, zănatic, precum biblicul Absalom.
    Între visări, iubito, Liricope, grabnic abandonându-ți pieptarul,
    Iar bluza, albă nalbă o desfaci precum cupa laurului.
    Geloase-s corcodușele, pe ființa frumoasă pe care-o-ntrupești
    Și-ocheade aruncă flăcări, săgeți împung de nu te vezi.
    Supărate tare, în joacă s-au aprins, apoi leneș desprins,
    Alunecând zemoase, lunecând lipicioase între sânii dorminzi.
    Privirea ta surprinsă în sus și cu un iconic zâmbet vag,
    Și-apoi domoală zărit-ai rănile fructate, pictând abstract.
    Un gând te-ndeamnă, nu știu cum, o, tu domnișoară onestă
    Să juri că eu, Hansdampf, ți-am jucat din nou o festă.
    Spălatu-mi-am păcatele în căușul frunzelor, sub herse pundrosos.

    IV
    Ne-am îndrăgit, ne-am îndrăgostit dincolo de obstacole,
    Mai abitir decât celebrii iubiți Roswall și Lilian.
    Părelnic dragostea mea te obsedează, te obosește,
    E prea înrobitoare, acaparatoare, de parcă mustește.
    E oare a noastră iubire în exces, negarea-i un succes?
    Ori ți-e frică de prea multă alinare, trenare, te furnică?
    Sit venia verbis:
    Tu: „Mă mai iubești?”
    Eu: „Asta mi-e meseria și menirea!”

    Și-am încălecat pe o stea
    Și v-am spus povestea ei și-a mea.

    Note
    – Mirabellen: (l. germană) corcodușe
    – hecatonhir: giganți (în mitologia greacă)
    – Fele Diana: zeița Lunii și Vânătorii
    – triones: boi zeiești
    – Boar Arctofylarx: boul conducător al carului (Carul Mare)
    – leucothoe: arborele de tămâie
    – Horai: Anotimpurile
    – Phlegon: Zorilă (se referă la soare)
    – trabea: haine regale
    – chrysalithe: topaz
    – roșu de Tir: purpura
    – pyropus: aliaj de aur și aramă
    – Nefer: Frumoasă (l. egipteană veche)
    – Nefru: Frumosul (l. egipteană veche)
    – Absalom: personaj biblic care a fost capturat încurcându-și părul negru excesiv de lung în ramurile unui arbore
    – Liriope: Cea cu chip de crin
    – Hansdampf: Hai-hui, Vântură-Lume
    – Sit venia verbis: Fie-mi îngăduit să spun
    – herse pundrosos: roua
    – lemnul fetelor Soarelui: plopul negru



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5