Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

MIRABELLEN (feerie)

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 5 (135), Mai 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


MIRABELLEN (feerie)

Primit pentru publicare: 06 Mai 2020
Autor: Tanase GROSU
Publicat: 07 Mai 2020
Republicat: 09 Mai  2020

© Tanase Grosu, ©Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


MIRABELLEN
(feerie)

Motto:
„Dar frumusețea ei, Bassus, eu o pun totuși la urmă;
sunt niște farmece mari care-mi plac de mă pierd:
aerul nevinovat și făptura-i de grație plină,
și voluptățile ce-i stau sub tăcutul veșmânt…”
(Sextus Propertius)

A fost odată așa, ca-ntr-o poveste,
O poveste de poveste:
Căci orice ființă iubită este centrul unui paradis.

I
Zidăria lumilor trepidează sub brațul hecatonhir;
Încinse de fierberea astrelor, noi lumi apar în delir.
În scalda norilor zeița Fele Diana se lasă-mbăiată,
Pe brațe purtată de nimfe jucăușe, și parfumată:
Alai în transă: Rhanis, Nephele, Hyale, Phiale, Psecas.
Voaleta-și trage Luna și-alunecă-n gol de necaz.
Rând pe rând se retrag spre obârșii meliadele,
Naiadele, oneadele, nereidele, hamadridele, alseidele.
Tras de triones, Carul Mare ia drumul Stelei Polare,
Vizitiu destoinic fiindu-i mereu Boar Arctofylax.
Mândru Soare ajuns-a la apus în iubita-i Hesperia;
Slobozi-și lasă caii la păscut, întoarce-se în Persia,
Unde legănat de zefire, umbră-i va face leucothoe.

II
Și iată: Primăvara eliberată-i din chingi de Horai;
Îi scapără călcâiele și-și desfășoară al său alai.
Al zilei astru, phlegon în trabea, ivit din Hiperboreea,
Aprins-a zările în bronz corintic, chrysalithe, roș’ de Tir
Amăgind spornic umbrele insidioase, decis, mai abitir.
Solitar se-nalță, ca pe ață, în față lemnul fetelor Soarelui.
Dis-de-dimineață, înfoiatul corcoduș s-a coafat romantic,
Bizantic e pus pe nuntit, florile ’mbrățișând smintit.
Poleiți în pyropus, boboci în buluceală, podoabe de har zeiesc,
Se zbat în pețiole, alb etalează-n câlți mii de petale
Lirism și smerenie în parfum dulce-amărui, migdalin.
Pistile erectile stârnesc stamine la visare și suspin,
Scăldate-n adâncuri, intens în șopot de rouă și nectar.
Ca-n fiecare zi, iubito, cu trupul prea cald din așternut,
Înrobit într-o albă, imaculată rochie, în avânt,
Cucerești sub pași aleea, cătând banca, parcă zburând.
Al tău căpșor, cu păru-n vânt, în treacăt, florile atinge
Ca-ntr-o doară, corcodușul molatec o rămurea îndoaie lin,
Parcă în dar ți-a oferit, oricând, o boare înalt fermecată.
Varga-nflorată geloasă parcă spune:
„Fetico, cine-i mai frumoasă din lume?”
Aridici ochii-ți cu iris de mare, zâmbind molatec alene
Obrazu-ți ’mbujorat și presimți parcă o lacrimă sub gene.
Nefer – Nefru – Nefer – Nefru – Nefer…

III
Și-apoi de-o vreme, iarăși vara furnalele-și încinge;
Ploaia-i în neputință, susurată de pământ și nu ajunge.
Corcodușul cu frunze împănat, degrab’ menirea și-a gătat.
Fructele-i se-anină soldați cuminți de ramuri, însutite,
Roșii, galbene, bălțate, mustind năvalnic de sucuri înmierite.
Sporadic, vântul se-avântă ca flăcăul printre frunze,
Zbătându-se prin ele, zănatic, precum biblicul Absalom.
Între visări, iubito, Liricope, grabnic abandonându-ți pieptarul,
Iar bluza, albă nalbă o desfaci precum cupa laurului.
Geloase-s corcodușele, pe ființa frumoasă pe care-o-ntrupești
Și-ocheade aruncă flăcări, săgeți împung de nu te vezi.
Supărate tare, în joacă s-au aprins, apoi leneș desprins,
Alunecând zemoase, lunecând lipicioase între sânii dorminzi.
Privirea ta surprinsă în sus și cu un iconic zâmbet vag,
Și-apoi domoală zărit-ai rănile fructate, pictând abstract.
Un gând te-ndeamnă, nu știu cum, o, tu domnișoară onestă
Să juri că eu, Hansdampf, ți-am jucat din nou o festă.
Spălatu-mi-am păcatele în căușul frunzelor, sub herse pundrosos.

IV
Ne-am îndrăgit, ne-am îndrăgostit dincolo de obstacole,
Mai abitir decât celebrii iubiți Roswall și Lilian.
Părelnic dragostea mea te obsedează, te obosește,
E prea înrobitoare, acaparatoare, de parcă mustește.
E oare a noastră iubire în exces, negarea-i un succes?
Ori ți-e frică de prea multă alinare, trenare, te furnică?
Sit venia verbis:
Tu: „Mă mai iubești?”
Eu: „Asta mi-e meseria și menirea!”

Și-am încălecat pe o stea
Și v-am spus povestea ei și-a mea.

Note
– Mirabellen: (l. germană) corcodușe
– hecatonhir: giganți (în mitologia greacă)
– Fele Diana: zeița Lunii și Vânătorii
– triones: boi zeiești
– Boar Arctofylarx: boul conducător al carului (Carul Mare)
– leucothoe: arborele de tămâie
– Horai: Anotimpurile
– Phlegon: Zorilă (se referă la soare)
– trabea: haine regale
– chrysalithe: topaz
– roșu de Tir: purpura
– pyropus: aliaj de aur și aramă
– Nefer: Frumoasă (l. egipteană veche)
– Nefru: Frumosul (l. egipteană veche)
– Absalom: personaj biblic care a fost capturat încurcându-și părul negru excesiv de lung în ramurile unui arbore
– Liriope: Cea cu chip de crin
– Hansdampf: Hai-hui, Vântură-Lume
– Sit venia verbis: Fie-mi îngăduit să spun
– herse pundrosos: roua
– lemnul fetelor Soarelui: plopul negru



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.617 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5