Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Miracolul Inspirației Lirice. Maria Moisoiu – VIDEOCLIPE

Miracolul Inspirației Lirice
Maria Moisoiu – VIDEOCLIPE
Autor,Paul Ungureanu

Sâmbătă , 25 februarie 2012 , ora 12 , în Sala de Conferințe a Editurii AGATA , arhiplină a fost lansat al patrulea volum de P1140724 [800x600]poezii , ,,VIDEOCLIPE” , al Mariei Moisoiu . Celelalte volume sunt : ,,Legenda satului de altădată “(poeme) , 2010 , ,,Pasageră-n trenul vieții” (poeme), 2011 și ,,Ecouri…” , 2011. Toate cele patru volume au apărut la Editura Agata din Botosani in condiții grafice excelente . Despre volum au vorbit Ion Istrate , Georgică Manole , Lucia Olaru Nenati și Gheorghe Median .
Volumul ,,Videoclipe” este prefațat de către binecunoscuta scriitoare Lucia Olaru Nenati și cuprinde un număr de 45 de poeme , formate toate din 5 strofe in afară de poemul intitulat ,,Poem despre nesfârșit” , ce cuprinde 6 strofe . Maria Moisoiu după ce a incheiat slujba ca bugetară a statului , a inceput o nouă viața mult mai plăcută si nestresantă : creația poetică , pe care a acumulat-o de-a lungul anilor , precum un vulcan activ , ce la un moment dat își revarsă ,, lava”. La noi , în spațiul carpato-mioritic încă mai există în mentalitatea multor români că atunci când ieși la pensie poți fi bun să-ți plimbi nepoții ori cățelul . Această mentalitate total păguboasă de cațiva ani începe să fie infirmată de toți mai mulți români . La așa zisa vârstă a treia încep să aibă preocupări spirituale ( creație literară , artistic , plastică ) , afaceri în diverse domenii etc. Maria Moisoiu , fire sensibilă și-a ales creația literară , având nostalgia copilăriei , adolescenței și a satului de altădată .
Volumul ,,Videoclipe” cuprinde 4 părți : Toamna , cu o nesfarșită privire, Prin albul iernii , Șirag de clipe trecătoare și De-ale iernilor de altădată.
Poezia Mariei Moisoiu este o poezie cerebrală , optimistă , aflată sub candoarea copilăriei îndepărtate : ,,Copile naiv!abia înflorit / În mireasma ninsorilor de mai, / În lumina stelei ce-a sclipit / Spune clipe trecătoare :Stai! / Rămâi aşa , ca îngerul alb din vis , / În înveliș netezit de buzele dintâi ;/În zâmbetul curat ce-ţi este scris ,/ Să pot să te ador şi să te mângâi.”.(Clipe fierbinţi) . Poetul adevărat este mereu împovărat cu crucea creaţiei literare , fiind conştient de destinul său aparte: ,,Nimeni nu mi-a luat apărarea,/Din toate muzele de faţa , nici una./Aceasta-i de vină , strigau : nebuna!/Avangardistele-şi-arătau indignarea!”(Clevetiri). Notaţii de tip bacovian , arată percepţia unitară a vieţii şi a morţii , solitudinea poetului într-o viaţa dinamică : ,,Pe uliţa mea e-un singur bec,/Un anonim afişeaza un umor trist./Strigând : Eu sunt bătrân şi plec ./În lumea asta pe caste , eu nu exist.”(Clipă bacoviană). Maria Moisoiu cultivă meditaţia contemplativă , stările afective, discrete , profunde şi ne îndeamnă spre reverie , spre întoarcere către natură : ,,Din sufletul cald al tăcutelor colinde/Se-aude răsunator , glasul iernii vuind ,/ Din palma fugarului timp alunecând/Toate zăpezile s-au ascuns în mine./Mă regăsesc pe-ntinsele dealuri adunând / În delir , iubirea din zăpezile albastre./ Zburând de dimineaţă pe la ferestre ,/Când zorii albi se-îmbrăţişau cântând.”(Zăpezile copilăriei).
Paul-Ungureanu,sotiasa-Georgica-Manole-lansare,carte,Moisoiu [800x600],,Povestea prietenului singur” este de-a dreptul impresionantă prin mesajul simplu și direct adresat iubitorilor faţă de fiinţele necuvântătoare : ,,Un biet caţel cu privirea-i pustie /Ce nimeni nu părea s-o vază,/Alerga prin vremea cenuşie,/Neştiind cui să facă de pază./Şi bate din poartă in poartă./Voieşte un singur zâmbet cald,/Un stăpân să aibă şi o soartă./În ochii miraţi , lacrimi se scald.”
Cu câţiva ani în urmă , regretatul poet botoşănean Mihai Munteanu într-un interviu mi-a destăinuit următoarele : ,, Se spune că poezia nu se prea citește . Nu pot crede . Fără poezie n-ar exista viaţă pe pământ sau , dacă ar exista , ar avea un mers molcom de melc bălos . Poezia înnaripează visele , proiectează frumosul pe cerul speranţei” . Într-adevăr , prin creaţia sa poetică, Maria Moisoiu ,, proiectează frumosul pe cerul speranţei “.
Dovadă , sunt cele patru volume de poeme publicate până acum de Maria Moisoiu și numărul mare de iubitori de poezie care au participat la fiecare lansare de la Editura Agata , fie la Muzeul Judeţean Botoşani. Iată , că într-o Românie încă debusolată se ivesc numeroase raze de lumină , de normalitate . Botoşanii , în acest sens , dă tonul de multe ori pe an prin lansări de cărți , expoziții și simpozioane .



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Felicitari pentru cronica, d-le profesor PAUL UNGUREANU!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania