Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Moara de măcinat tristeţi, de Lilioara Macovei

 Macovei,l
Lilioara MACOVEI

 

 

Moara de măcinat tristeţi

 

 Caut o moară de  făcut făină din tristeţi, ca după aceea să arunc pulberea pe orbite care duc spre departe fără întoarcere. Hohotele de plâns mi-au încurcat drumul. Caut moara. Nu mă ajută nimeni de parcă sunt singură cu mâhniri pe suflet.

– Hei, voi cei gârboviţi de-atâtea grele, eu sunt aici!

– Degeaba! Mai ieri în jurul meu erau cam multe persoane care mă trăgeau de mânecă şi-mi spuneau câtă supărare au pe cap şi azi? Azi sunt numai eu cu îndurerări?

Merg să caut o scară să agăţ de la fuscelul de sus toate  amărăciunile şi când o bate vreun vânticel să se destrame toate. Odată împrăştiate vor muri încet încet şi…oare, vor muri?

Sau mai bine să le smulg pe nepregătite de acolo de unde sunt ele înţepenite şi-odată aruncate în univers să fiu sigură că nu se vor mai întoarce. Să fiu sigură?

Am găsit în buzunare puţină sămânţă de veselie. De unde-o fi oare? Aş putea-o semăna în cele patru anotimpuri, dar oare mi-ar da ceva recoltă?

Întrebările astea îmi încreţesc fruntea, mă face mască plângăcioasă şi tocmai acum când e vorba de veselie. Ce paradox!

– Ei, tu! Nu te credeam chiar aşa de dărâmată. Ce naiba! Suflă şi fă o ordine! Te laşi cuprinsă de…lasă că…nu e chiar aşa de…deschide ochii că…nu se poate ca tu…ai grijă că nue chiar…cum să nu se poată? Cum să nu se poată?

– Ce frumoase mi-ar fi câmpurile mele cu sclipiri de diamant! Nu?

Şi continui să pun întrebări de parcă cineva abia aşteaptă să-mi dea răspuns.

Zilele încep cu răsărit de soare, cine nu ştie acest lucru?

Am cel mai preţios privilegiu că respir şi totuşi am în inimă bucăţele din ziua de ieri. Nu merge restartarea, nu merge. Efort inutil. În jur este un banal lipicios şi insistent. Se pare că am făcut un compromis şi mă-nec. Mă poate salva vreo dimineaţă când se trezesc trandafirii roşii?

Toată boarea dimineţilor aş trimite-o în exil tocmai în florile mele şi aş spune tuturor numai poveşti cu fluturi şi maci, maci albi şi roşii. S-ar grăbi soarele să apară la mine în câmp şi sigur aş vedea sute de sinucideri în grup, sinuciderile tristeţilor. Câtă satisfacţie aş putea avea! Şi uite cum iar pun întrebări!

-.Câmp cu rătăciri, de ce eşti atât de verde? De unde îţi tot iei seva? Da, ştiu că bine te mai alimentezi!

Şi sunt ignorată, ce crezi că am  făcut mare lucru? Sau mă simt

Mi-am pierdut culorile şi e foarte greu. Cu atâta gri poţi muri. În cel mai fericit caz poţi avea o tentativă de sufocare, oricum e tot un pericol. Dar nu ştiu unde am pierdut paleta cu culori. Erau multe şi frumoase, erau…

Am dat de umbre insistente şi-aud numai cântec de clopot. Iluziile s-au înţepenit undeva în noapte. Încă nu m-am resemnat. Încă nu. Mă veghează singurătatea ca şi cum aş avea gânduri ascunse şi mi-aş antama un plan diaboloc de evadare.

Azi, mi-am deschis o nouă dimineaţă cu cheia mea, rugăciunea. Aseară încuiasem seara cu aceeaşi cheie. Sigur e mai bine aşa. Vreau să ştiu că această ,,iarbă vindecătoare” am pus-o unde trebuie, altfel o să aştept mult să mă dezbolesc. O să tac şi-o să ascult vocea Lui fără cuvinte şi poate o clipă petrecută acolo sus, mi-o fi de bine.

Şi totuşi, unde e moara de măcinat tristeţi?

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.570 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Jenny Cuceu spune:

    Lilioara! esti nemaipomenitâ cu o astfel de moarâ! Si eu as avea nevoie de ea, dar nu stiu unde as gâsi-o?!! Poate o construiesc singurâ asa, din cînd-în cînd, sâ mai micsorez movila amintirilor si a tristetelor care-mi dau buzna, ziua-n ameaza-mare!!….

    Ce zici, ar fi o solutie, esti de acord cu mine???

    Ne mai auzim, cu bine! /Jenny din Suedia

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5