Modelul cultural al lui Eminescu

 Eminescu este, cronologic, al patrulea vârf într-un patrulater, în care primele trei sunt ocupate de Novalis, Leopardi şi Edgar Allan Poe, acesta din urmă murind cu un an înainte de naşterea autorului „Luceafărului”. Ce au ei în comun? Se înscriu în aceeaşi paradigmă culturală: Capacitatea de a făuri o poezie majoră, credinţa în unitatea cunoaşterii, dorinţa de a dobândi o cultură totală, ca izvor esenţial al universului lor poetic (în ciuda vieţii lor scurte;niciunul nu a trăit mai mult de 40 de ani), interesul deosebit pentru ştiinţă, pentru matematică în special. Se poate testa ce profit imens poate aduce în cercetarea literară utilizarea inteligentă a internetului. Dacă, de exemplu, mergeţi pe google şi formaţi sintagma „Leopardi i matematica”, veţi găsi vreo opt sute de intrări.

Unii îl privesc nedumeriţi pe Eminescu, ca pe o piesă de mobilier mare şi incomodă, care ocupă prea mult spaţiu şi afectează confortul pragmatic al locuinţei. De aici expresia d-lui Patapievici: cadavrul din debara. Eminescu n-a fost un model moral de viaţă. Exagerarea cu superlative a generat o reacţie de respingere: că era urât, bondoc, sifilitic, că-şi arunca pantofii în pat şi cotoarele de mere în colţul uşii, că era fragil, cadaveric, tenebros, că nu mai este de actualitate. Unii critici şi filosofi descoperă în opera sa accente naţionaliste şi xenofobe ( Scrisoarea III, Doină).

Generaţia de elevi născuţi după 1989, dezinvoltă, dezinhibată şi pragmatică, apreciază că Eminescu supravieţuieşte fals, prin intermediul unui cititor leneş, obedient în faţa prejudecăţilor, reticent în faţa noului, că este un mit al trecutului, un romantic nefericit, sfârtecat de dezamăgiri amoroase şi de chinuri metafizice, frumos şi trist.

Cuvântul lui nu a primit încă patima timpului. Eminescu a inaugurat în literatura română poezia naşterii şi evoluţiei Universului. Noile viziuni cosmogonice, principiul holographic, ştiinţa haosului, matematica infinitului, principiul cosmologic antropic, geometria fractală, progresele în înţelegerea vizualului şi a temporalităţii furnizează multe idei care îmbogăţesc exegeza literară.

Mitul Eminescu nu a dispărut, ci trebuie doar căutat şi în alte zone, mai puţin şablonarde. El nu va fi spulberat, îl întreţine Opera prin şcoala cea adevărată care, şi ea, va rezista impunându-l ca model cultural.