ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 26 Apr. 2018
Pamflet de Marin IFRIM
Publicat: 26 Apr. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Mulguța Vasilescu și alte cele

 (Pamflet)

Despre pensiile date de olguța părerile celorlalte posesoare de icre în lei dedublați, ministrese de la natura de partid, am multe de tăcut.  Femeilor le plac parfumurile și hainele de dinaintea lăsatulului în golul epidernmic (sec), un teritoriu nisipos, plăcut oricărui muritor de jale după madame. S-a stricat treaba rău de tot, în ultimii ani, odată cu venirea lui dragnea la putere ( a se citi futere), am dat de dracul, de coada acestuia, căci, sinceri să fim, dragnea e doar o coadă care acoperă găozenii politice fluturând când e cazul. Pensia nu e ca scula. Gura olguței e tare retorică. Nu insinuez nimic. Pensia e un fel de Biblie, o istorie a muncii fiecărei furnici umane. Mulguța Vasilescu și celelalte olguțe fac din pensie ceva ce ține de impotență,  reglează tirul sangvin al muncii de o viață, belesc, sau dau pielea pe dos, unor categorii de oameni care chiar au muncit pentru Mulguța. Am ajuns să-mi scurtez timpul constructiv cu fleoarțe ridicole. Ar trebui să scriu despre Goethe, despre Shakespeare sau Eminescu. Mă uit la coafura fufelor iritante inclusiv pe micrul ecran. Cine ar fi crezut, vreodată, sau niciodată, că o dăncilă, o agramată, va ajunge în fruntea unui guvern staborit de dragnea? La cât de multă prostime a votat, totul pare exagerat, prostia s-a multiplicat. Încep să-l redimensionez pe Klaus, acest guler de președinte atent la scamele de pe umeri. Neamțul e mai român decât dragnea teleormănitul teleormat, acest injiner de două parale. Nu urăsc PSD, dar nici nu-l (nul) pot respira sau inspira. Nu am atracții fizice sau spiritituale față de niciun partid actual. Față de PSD am nuanțe. Am crezut în acest partid. Am privit în măruntaiele sale. Borhot, cu mici și insignifiante excepții. La început, la FSN acasă, ca să zic așa, a zâmbelit placa dentară a lui Ion Iliescu și totul s-a dus pe apa nesfințită a unui Crăciun înroșit. Am înțeles și m-am resemnat, ca tot românul cu lașitate în ADN-ul mioritic. Acum nu mai pot să privesc muile unor olguțe și ale altor paparude care dau din fălci, molfăind pe micul ecran. Nu sunt misogin, dimpotrivă, dar nici nu pot să nu observ, vorba poeților nevricozați, că țara aceasta a ajuns ca o gaură în care îți vine să-ți bagi ceva (anume) în ea. Vorba lui Florin Condurățeanu, cel cu reclama ”Osteotic”, vă pup pe suflet!