Sub un cer înalt şi curat
de razele soarelui alintat,
de umbre şi fulgere apărat,
simbol al armoniei,
cu sufletul în care
mi s-a întrupat o floare,
în formă de inimă,
mă aflam pe-o colină
străjuită
de păduri zvelte de brazi
şi înconjurat
de-o mulţime de râuri,
munţi şi oameni-codri
Acolo,rosteam cuvinte profunde,
cuvinte meşteşugite,
cuvinte sudate,
cuvinte de Bucovina,de Moldova
de libertate,
cuvinte de durere,plânse
ce răzbat ca nuferii albi pe ape-ntinse.
La auzul cuvintelor mele,
munţii într-un amfiteatru se preschimbau,
ziua cea înaltă şi adâncă aşteptau,
codrii auditori
de farmecul vorbelor încurajaţi
şi de alunecuşul undelor furaţi
s-au trezit din vis,
pomenindu-se într-un paradis.
Mulţimea de oameni -codri se bucura,
în văzduh braţele-ramuri ridica,
rostirea mea prin aer se propaga,
întreaga natură se cutremura.
Rostirea mea în cânt s-a înveşmântat,
cutezanţa şi aleanul pe veci
s-au îngemănat
cu râul , ramul şi tot neamul.