Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Muzeul de Arheologie Săveni

Muzeul de Arheologie Săveni

Extras din opera ,,Săvenii după 465 de ani. Studiu geografico-istoric”, autor Ilie D. Avârvări, Editura Agata, 2012.

Preocupări pentru colecţionarea unor obiecte cu valoarea muzeistică au fost, în zonă, la învăţătorii satelor noastre, care dându-şi seama de valoarea educativă a acestor piese – obiecte de îmbrăcăminte, casnice, cioburi scoase din pământ, monezi – au trecut la strângerea lor, de multe ori, cu ajutorul copiilor şi la prezentarea în anumite expoziţii, ce apoi erau vizitate de săteni. De aici şi până la organizarea unor mici muzee săteşti sau şcolare, nu a fost decât un singur pas, un pas mare însă, făcut numai de cei cu pasiune pentru această interesantă şi folositoare preocupare, pentru cei care au dorit să lase o ,,urmă de istorie locală”, pentru generaţiile care vor veni după ei.

Deşi, mai târziu decât alţi intelectuali din Dorohoi, Botoşani sau Darabani, la Săveni, învăţătorul Mihai Ştiurcă, adună câteva piese muzeistice din localitate şi satele din jur şi organizează o interesantă expoziţie, în anul 1939, la Căminul Cultural ,,Platon Ciucă” din Săveni, expoziţie ce putea fi vizitată de locuitorii târgului sau alte persoane interesate, din alte localităţi. Expoziţia, cuprindea câteva obiecte de artă populară ţesute, o mică colecţie de monede, câteva resturi de vase din ceramică, descoperite întâmplător şi altele. Din păcate, nici un obiect din acea mică colecţie, nu s-a păstrat până astăzi, deşi sporadic, în anii următori, câţiva profesori de istorie precum C. Cojocariu şi M. Teodorescu, au realizat în fostele cabinete şcolare ,,mici colţuri muzeistice”, care, ani buni, au fost un auxiliar, extrem de util, în predarea lecţiilor de istorie a românilor.

Înainte de a fi existat muzeu la Săveni, materialele arheologice descoperite aici şi în comunele din jur, au fost duse la alte muzee. Să amintim doar cazanul scitic descoperit la Iacobeni, pe care l-a dus la Iaşi, tezaurele monetare de la Păun – Mihălăşeni, cele de la Vicoleni – Ungureni şi mormintele sarmatice de la Odaie – Vlăsineşti, sunt la Suceava, materialul ceramic de la Hăneşti, preluat de Muzeul Dorohoi, şi acum este păstrat de Muzeul de Istorie din Botoşani.

Ceea ce a început profesorul Constantin Zelinschi, în 1960-1970 şi a continuat prof. Const. Cojocariu în perioada 1970-2004, de la Liceul Săveni, a fost mai mult decât organizarea unei expoziţii permanente, cu diverse materiale istorice, a fost începutul unei munci de cercetare şi prezentare a exponatelor din domeniul istoriei, finalizată prin comunicări ştiinţifice cu prilejul unor reuniuni judeţene sau elaborarea unor lucrări de mare amploare, cum au fost monografiile realizate de profesor, despre care am consemnat într-un alt capitol. Aceasta ar însemna, credem noi, o primă etapă a istoriei muzeografice săvenene, când s-au alcătuit diferite colecţii cu obiecte, ce aveau o anumită valoare muzeistică, ştiute sau nu, păstrate sau risipite, supravieţuind totuşi războiului, ignoranţei sau dezinteresului unor oameni, care ar fi trebuit să reflecte mai mult, la importanţa fiecărui exponat, piesă sau obiect, pentru un viitor muzeu al Săveniului, indiferent de profil, adică de istorie, ştiinţe naturale, artă populară etc.

Dat fiind faptul că  teritoriul zonei oferea un bogat material arheologic din aşezările preistorice semnalate de mult, de către cercetători ca Grigore Ştefănescu, în 1885, Ioan Simionescu, în 1902, N. N. Moroşan, în 1925-1940, iar în urma săpăturilor de la Ripiceni – Izvor, Mitoc – paleolitic – Drăguşeni – neolitic -, Nichiteni – Coţuşca, migraţii sec. IV-V, materialele ,,recoltate” luau drumul altor muzee, se simţea nevoia unui muzeu local.

În perioada 1960-1965, înafara staţiunilor amintite mai sus, s-au identificat de către cercetătorii de la Muzeul Moldovei din Iaşi, în cuprinsul zonei noastre, un număr de peste 80 de aşezări omeneşti, din toate perioadele istoriei, ceea ce oferea pentru specialiştii de la muzeu un vast câmp de cercetare.

Cel care prin munca şi preocupările sale de cercetare ,,a scos la iveală interesante şi bogate vestigii ale cunoscutei civilizaţii cucuteniene, ce a cuprins peste 600 piese arheologice – vase, figurine, unelte de muncă, podoabe ş.a. – şi a pus bazele Muzeului de Arheologie Săveni” a fost vrednicul prof. Aristotel Crâşmaru şi care în 1964, donează o parte din această colecţie arheologică Săveniului.

Prin grija autorităţilor administraţiei locale şi strădaniile acestui profesor – Crâşmaru Aristotel, fără a exista aprobările legale de la organele ierarhice superioare, la data de 23 august 1964, în casele lui Pascal Petrică, de pe str. Republicii, astăzi pietonal, în 2 camere, din cele de la stradă, s-a inaugurat prima instituţie de acest gen, din Săveni. În primul an, muzeul nu a avut specialişti încadraţi, oficiu de gazdă şi ghid, în acelaşi timp, era făcut de alte persoane, care lucrau în celelalte instituţii culturale din Săveni sau împrejurimi. Primul director al muzeului, a fost prof. Aristotel Crâşmaru.

Despre înfiinţarea Muzeului de Arheologie din Săveni a scris, în 1964, C. S. Nicolaescu-Plopuşor, fost membru corespondent al Academiei Române ,,că el reprezintă o nouă realizare culturală care face cinste Regiunii Suceava” sau Eugen Coroamă şi Filaret Aprotosoaie care fac o scurtă prezentare a lui, în revista centrală a muzeelor.

După un an, la 1 iunie 1965, prin Decizia nr. 441 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Suceava, se aprobă ,,înfiinţarea Muzeului Raional Săveni, de categoria a IV-a…”

Reproducem Decizia de înfiinţare a Muzeului din Săveni: ,,Analizând în şedinţa din 1 iunie 1965 referatul nr. 15676 din 31 mai 1965 al Comitetului pentru Cultură şi Artă de pe lângă Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Suceava, prin care propune înfiinţarea Muzeului Raional Săveni, cu data de 1 iunie 1965 cu profil istorie, care să cuprindă în primul rând materialele din vechile aşezări de pe raza Raionului Săveni.
În baza dispoziţiilor art. 24 din legea nr. 6/1957 de organizare şi funcţionare a sfaturilor populare:
Decide:
Art. 1. Se aprobă înfiinţarea muzeului raional Săveni, de categoria a patra, cu data de 1 iunie 1965, dată azi 2 iunie 1965.”
Preşedinte, Emil Bobu                                             Secretar, Gh. Florescu

Între timp, cunoscând că spaţiul unde a fost deschis muzeul era impropriu pentru o astfel de instituţie, se fac, între 1965-1966, reparaţii capitale la clădirea fostului rateş, care până acuma avusese atâtea şi atâtea destinaţii, toate însă străine de menirea construcţiei lui şi în 1966 Muzeul Raional Săveni se mută în fostul ratoş, împreună cu Biblioteca Raională Săveni. Aici, muzeul dispunea de 5 săli pentru expoziţia permanentă, de o sală pentru biblioteca de specialitate şi un hol mare, cu mese şi scaune, folosit pentru organizarea unor expoziţii ocazionale sau pentru alte activităţi specifice muncii muzeistice.

Iată adresa Sfatului Popular al Raionului Săveni, resprectiv, a Comitetul de Cultură şi Artă – în legătură cu înfiinţarea muzeului :

,,Sfatul popular al raionului Săveni
Comitetul de cultură şi artă
Nr. 1083 din 8 februarie 1965
Către
Sfatul popular al Regiunii Suceava
Comitetul de Cultură şi Artă.
Urmare adresei Dvs nr. 1994 din 26 ianuarie 1965 prin care ne faceţi cunoscut că s-a dat avizul din partea Comisiei Muzeelor Ştiinţifice din C.S.C.A. pentru organizarea Muzeului Raional Săveni, vă trimitem alăturat planul localului, destinat pentru acest muzeu precum şi planul tematic de organizare. Pentru asigurarea unui spaţiu corespunzător Muzeului Raional Săveni, sesiunea Sfatului Popular Raional Săveni din decembrie 1964, a hotărât să pună la dispoziţia muzeului, localul fostului  ratoş al Tg. Săveni (fost han), clădire construită prin sec. XVIII şi care prin vechimea şi arhitectura sa constituie ea însăşi un obiect de muzeu ce trebuie conservat. Localul cuprinde o sală şi alte 10 camere de dimensiunile specifice în alăturatul plan.
Datorită spaţiului, muzeul are mari posibilităţi de dezvoltare. În cele 7 camere se poate instala expoziţia de bază, pe hol se pot organiza expoziţiile volante, 3 camere pot fi destinate pentru depozit, laborator şi birou-bibliotecă. În curte se pot instala piesele mari. Se anexează planul clădirii.
Secretar,”

Instalat într-o clădire monument istoric, de astfel singura de acest gen din localitate, la ora aceea, Muzeul Raional Săveni va deveni un important ,,centru cultural” pentru această zonă, pe de o parte prin bogăţia materialului arheologic existent, cât şi prin profesionalismul lucrătorilor ce-l deservesc, în număr de 5. Director era prof. Const. Cojocariu, muzeograf principal, prof. Sârghie Eugen, muzeograf prof. Ema Avârvări şi supraveghetor doamna Valeria Marcu. Muzeul a primit imediat mobilier corespunzător, adică vitrine de cel mai nou tip.

Bogăţia materialului arheologic existent în muzeu, adunat cu trudă şi migală în urma săpăturilor arheologice făcute în zonă, de specialişti din Iaşi, Bucureşti sau Craiova sau prin descoperire întâmplătoare, reprezentat prin schelete umane, vetre de foc, oase de mamut, fusaiole şi greutăţi pentru ţesut sau pescuit, unelte din piatră, din silex, os sau metal, perforate sau nu, bogata colecţie de vase ceramice cucuteniene din toate fazele, ceramică din epoca bronzului sau a marilor migraţii, figurine antropomorfe, ori zoomorfe, obiecte de podoabă şi multe, multe altele, oferă un minunat prilej vizitatorilor de a cunoaşte modul de viaţă a locuitorilor, care au trăit pe aceste meleaguri, începând cu epoca străveche a istoriei noastre.

Stârnind interesul şi admiraţia vizitatorilor dornici de a vedea şi cunoaşte colecţiile muzeale, – noutăţi de ultimă oră pentru mulţi – numai în perioada 23 august – 10 octombrie 1964, muzeul a fost vizitat de peste 2000 persoane, cu toate că era deschis doar duminica şi era deservit în mod voluntar, de prof. Aristotel Crâşmaru, ctitorul unităţii muzeale.

Muz SaveniValoarea multor piese de la muzeul din localitate, aveau şi au o recunoaştere naţională sau chiar internaţională. Astfel, mai târziu, cu prilejul organizării Expoziţiei ,,5000 de ani de artă şi cultură în România”, Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă, cere muzeului, în 1972, să împrumute, din patrimoniul său ,,figurina umană de la Săveni” ce reprezenta o zeiţă a fecundităţii, un fel de Venus din epoca neolitică. Acelaşi lucru, s-a întâmplat în anii 2009-2010, când unele vase reprezentative pentru Cultura Cucuteni, alături de altele, din diferite muzee, au fost incluse în expoziţia deschisă, de România, la Vatican, Washington, New York, Oxford etc.

Lucrători ai muzeului precum : Filaret Aprotosoaie sau Napoleon Ungureanu aplecându-se şi asupra problemelor de cercetare istorică, au participat între anii 1975-1990, la sesiuni de comunicări şi referate ştiinţifice, publicând numeroase materiale, ce aveau ca temă rezultatele descoperirilor arheologice, făcute în zonă. Astfel, muzeograful Filaret Aprotosoaie susţine la Botoşani, în zilele de 23-24 februarie 1980 comunicarea ,,Câteva puncte arheologice noi, descoperite în împrejurimile Oraşului Săveni”, iar Napoleon Ungureanu, mai târziu, susţine tema ,,Muzeul Săveni – depozitar al unui vast material litic reprezentând Cultura Cucuteni.”

În perioada 1967-1975, lucrătorii muzeului, au organizat o expoziţie itinerantă ,,Urme de locuire în zonă, din perioada veche a istoriei românilor”, ce a străbătut traseul Săveni – Vlăsineşti – Hăneşti – Dângeni – Dobârceni – Mihălăşeni sau Săveni – Ştiubieni – Vorniceni ori Coţuşca – Viişoara – Miorcani – Rădăuţi-Prut, sau Săveni – Avrămeni – Manoleasa – Liveni – Mitoc. Materialele expuse, erau aşezate în vitrine, confecţionate special în acest scop. Ea rămânea câte o lună sau două, în principalele localităţi, ale comunei, unde rol de ghid revenea profesorului de istorie din localitate.

Aproximativ, în aceeaşi perioadă, se publică de către Eugen Coroamă şi Filaret Aprotosoaie studiul ,,Contribuţii la cunoaşterea neoliticului din împrejurimile Săveniului”, sau ,,Piese rare la muzeul din Săveni”, studii care fac cunoscut cititorilor realizările muncii de cercetare, întreprinse de specialiştii muzeului, în cei 5 ani de activitate.

În primii 20 de ani de muncă, până prin 1980-1985, specialiştii în reconstituiri, reuşesc să pună, cap la cap, cioburile sau resturile de vase şi să refacă 200 piese de muzeu, unele considerate unice, pentru zona noatră : amforele cu şnurul boltit, vasul în formă de coşuleţ, suporturile cu corpul tăiat în fante sau vasele elegante, în formă de binoclu, din care unul este expus la Muzeul de Istorie al R.S.R.

O piesă foarte importantă este un topor – ciocan, de aramă, descoperit cu prilejul săpăturilor efectuate în 1970, dar şi mica colecţie numismatică care cuprindea, în 1979-1980, cam 2000 de monede.

Dintr-o situaţie întocmită, în data de 30 ianuarie 1974, la Muzeul de Arheologie din Săveni erau:

  1. Obiecte arheologice din comuna primitivă = 1901-1938
  2. Obiecte din sclavagism = 58
  3. Obiecte din feudalism = 462
  4. Obiecte de artă = 40
  5. Obiecte numismatice = 655
  6. Obiecte de etnografie = 32
  7. În sala memorială ,,Dr. Fraţii Ciucă”, amenajată în 1974, erau 1011 obiecte, constând din documente, scrisori originale, reviste, cărţi ş.a.

Dintre obiectele achiziţionate în perioada, 1967-1980, amintim:
–      un lacăt pe bază de şurub
–      o râşniţă
–      covoare, lăicere, ştergare şi multe altele.

Unde s-a ajuns acuma? Nicăieri, pentru că secţia etnografică nu s-a mai organizat, multe piese fiind degradate, datorită condiţiilor neprielnice existente la muzeu şi a lipsei banilor pentru noi achiziţii.

Dintre specialiştii ce au lucrat la muzeu, amintim persoanele care au îndeplinit şi funcţia de director: Const. Cojocariu, Eugen Coroamă şi Filaret Aprotosoaie. După 1980, parte din posturile de la Muzeul Săveni, au fost reduse, iar la Săveni, a mai rămas un post de muzeograf, ca după 1995 şi acesta să fie transformat în supraveghetor, ce este acum ocupat de domnul Emil Caranica.

Acum, când am păşit în deceniul II din sec. XXI, pragul Muzeului de Arheologie din Săveni a fost trecut de peste 10.000 persoane, în cei aprox. 46 de ani de funcţionare, oferind vizitatorilor şi cercetătorilor interesaţi, un material bibliografic, deşi incomplet, totuşi foarte important, pentru această parte de ţară.

Muzeul din Săveni, a pătruns de mult şi în circuitul turistic, despre care dr. Vasile Cucu şi Marian Ştefan, acum câtva timp în urmă, arătau că : ,,Săveni – nou centru urban al Jud. Botoşani – atrage vizitatori mai ales prin Muzeul de Arheologie, în care sunt expuse bogate colecţii ilustrând dezvoltarea vieţii omeneşti pe teritoriile învecinate, în timpul comunei primitive” şi, adăugăm noi, nu numai atunci.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 27 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5