MUZEUL FREUD
Din volumul Plecări în anotimpuri (eseuri; Iași: Alfa, 2022.)

După intervale de muncă asiduă obișnuiam să mai dispar la sfârșitul săptămânii în câte o excursie cu un țel bine precizat și atent proiectat, astfel încât să nu existe timpi morți. 

Într-o primăvară am plecat la Londra pentru 3-4 zile. Am stat la un fost elev, Sebi, căsătorit cu patru copii, licențiat în Științe economice. M-au primit cu brațele deschise, m-am bucurat. Îmi pregătiseră și o surpriză, un spectacol cu Merryl Streep, o renumită actriță americană. Plecam spre obiectivele alese dimineața când se deschidea metroul și ajungeam seara, în jurul orei 23. 

Din obiectivele cele mai importante amintesc: Mănăstirea ortodoxă din Essex, Muzeul Forțelor aeriene regale, Muzeul Freud și Piața de antichități Portobelo. 

Foto 28 Muzeul Freud

Pentru Muzeul Freud îmi lăsasem la dispoziție o zi întreagă. Citisem destul de mult despre Sigmund Freud încă de prin studenție și îmi doream să văd ambientul în care lucrase și în care trăise în ultima parte a vieții sale. 

Nutream speranța că, poate, voi găsi și vreun film, vreo înregistrare a vocii sale, care să îmi permită analizarea inflexiunilor vocale, comportamentul, atitudinea sa față de cei din jur, membri sau nemembri ai familiei sale. Îmi pregătisem psihicul să observe cât mai detașat exponatele, modul în care erau aranjate, mesajul transmis de ele direct, dar și de cei ce le aranjaseră. Multe s-ar putea spune despre nefirescul care domnea acolo și care îți bombarda conștientul până spre subconștient. La parter mi-a atras atenția o carte mare, deschisă, în care era înfipt… un topor. Nu comentez. 

Am zăbovit mult în fața vitrinelor cu antichitățile cumpărate de Freud de-a lungul vieții. Știam că fusese un pasionat colecționar de obiecte vechi, unele din ele aveau chiar o valoare apreciabilă.  Antichitățile erau folosite în renumitele sale ședințe de psihanaliză. Clientul era pus să aleagă una din multitudinea aceea și i se cerea să vorbească cât mai spontan. Freud făcea însemnări pe marginea celor auzite, observate, iar apoi trecea la psihanaliză. 

Eram totodată curioasă să aflu ce loc ocupă sora soției lui Freud, Minna Bernays, în casa de la Londra, dacă și în ce fel este menționată această femeie. Și da, ea apare, dar o singură dată, pe tabloul genealogic situat imediat cum se urcă pe scări la etaj. În presa vremii se vorbise mult de relația mai specială a lui Freud cu cumnata sa. Tot din cele citite știam că Mina fusese logodită în tinerețe cu un ofițer care murise pe timpul războiului, iar de atunci nu mai avusese niciun alt prieten intim. Ea stătea la familia Freud și o ajuta pe Martha Bernays, soția acestuia, la menaj.

Interesant este faptul că Freud psihanalizează toate persoanele din jurul său, o face inclusiv cu el. Singura pe care nu o trece prin acest tip de analiză este Minna, sora soției. Cu ea se înțelegea foarte bine, ea era omul cu cap, cea care era capabilă să îl înțeleagă mult mai profund. Soția făcea copii și îi creștea.

La etaj, după ce am trecut prin fiecare încăpere, am rămas la vizionarea câtorva înregistrări cu Freud, înregistrări făcute în primul sfert al veacului XX. Le-am urmărit cu foarte mare atenție. Mă interesau gestica, mimica lui, inflexiunile vocale în funcție de context și în funcție de persoanele care erau lângă el. Așa am și aflat noi lucruri despre el.

După ce am terminat de vizitat muzeul, am mers la mica și cocheta librărie din incintă. Era foarte bine dotată, aproape că nu știai la ce să te oprești mai întâi. A fost greu să aleg ce anume să iau de acolo. Multe, foarte multe titluri tentante pentru un buget oarecum limitat. În cele din urmă am ales: o singură carte, voluminoasă, în limba engleză, „Freud’s Women”. Am plătit, am salutat, apoi am deschis ușa și am ieșit din atmosfera care plutea cumva imperceptibil, dar difuz și apăsător în toată casa aceea. Am simțit cu bucurie primăvara, viul, viața. Am văzut că un copac din preajmă reușise să înflorească mai devreme, parcă și în pofida  atmosferei bolnăvicioase pe care casa și foștii locatari continuau să o emane. Am privit chipurile femeilor incluse în cartea pe care tocmai o cumpărasem. și le-am găsit foarte expresive, fiecare profundă în felul ei, fiecare cu lumea și cu problemele ei. M-am întrebat de ce numai femei și unde sunt bărbații. M-am mai întrebat de ce lor Freud nu le acordă același spațiu, aceeași atenție în cercetările sale. Încă nu am ajuns la o concluzie definitivă. Iar ultima întrebare a fost: Oare cum ar fi arătat o carte intitulată „Freud’s Men? 

Lui Freud, indiferent unde se afla, îi plăcea să viziteze piețele de antichități. De acolo achiziționa ce i se părea lui mai interesant. La preț nu se prea uita.  Acasă am văzut că avea vitrine cu tot felul de exponate, care mai de care mai „ciudat”. Obiectele vechi au farmecul lor, vibrația lor, te intrigă, te transportă brusc sau pe nesimțite într-o altă lume. Iar el își analiza pacienții pornind și de la interacțiunea acestora cu obiectul ales. Am fost în piața Portobelo. Superbă prin conținut. Un amalgam de universuri care te răpesc pur și simplu, de care te desprinzi cu greu și care antrenează resorturi mai profunde decât ți-ai imagina! 

La Londra am mai vizitat Muzeul Forțelor Aeriene Regale. Știam de pasiunea englezilor pentru aviație, citisem despre intervențiile lor în al 2-lea război mondial și despre eforturile pe care le fac de a se menține în topul aviației mondiale. Cuvântul însă nu poate înlocui imaginea, frecvențele sunt diferite. Coordonatele realului nu pot fi înlocuite de imagini, de povești. Muzeul merită văzut și el văzut, însă la fața locului, nu prin albume.

Tot atunci, într-un week-end, am mai reușit să ajung împreună cu primitoarele mele gazde, Sebi și Laura,  la mănăstirea ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex. Ea a fost fondată de cuviosul Sofronie (23 .09.1896-11.07.1993), iar el este ucenicul sfântului Siluan Athonitul și totodată duhovnicul părintelui Rafail Noica –cunoscut și ca fiul scriitorului Constantin Noica. 

Am simțit o distanță ca de la cer la pământ între Freud și sfântul Siluan Athonitul, între „duhul” muzeului și „duhul” mănăstirii! Cele câteva zile petrecute acolo, în mica oază de liniște, de iubire frățească și blândețe, conversațiile cu părintele stareț Zaharia Zaharou, biblioteca și librăria, rânduiala, domolirea firii,  liniștea și buna înțelegere între cei aflați acolo, rugăciunile și traiul simplu, nesofisticat, pasul domol și absența zarvei, toate acestea au sporit pacea și bucuria lăuntrică.

REFERINȚE
Freud s Women, Lisa Appignanesi și John Forrester, Londra, 2005, 563 pagini