Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018

N. IORGA ŞI BACALAUREATUL

N. IORGA ŞI BACALAUREATUL

Fiind încă proaspete ecourile Bacalaureatului, ediţia 2010, ca să zicem aşa, nu este deloc lipsit de interes să vă supunem atenţiei opinia lui N. Iorga despre bacalaureat, ocazionate de legea reînfiinţării sale, din 1929.
Şi, începe N. Iorga – „Sunt contra examenului de bacalaureat, care nu este o probă, ci o tortură sufletească fără niciun scop… Bacalaureatul este o instituţie medievală, aplicată la timpurile noastre, dar nu se poate grefa pe necesităţile învăţământului actual. Bacalaureatul însemna odată cununa care ţi-o punea pe cap şi era asemănător cu o licenţă, cu doctoratul în evul mediu… Admirabila noastră şcoală secundară şi superioară: a fost clădită pe baze care nu cuprind în ele acest examen final”.
Cu cuvenita-i experienţă profesorală, cu observaţia verificată la catedră, N. Iorga continua – „Eu sunt profesor de atâtea decenii, vă puteţi închipui câte generaţii am văzut şi le-am văzut şi cu bacalaureat, şi fără bacalaureat. Bacalaureatul nu a avut nicio influenţă asupra valorii acelora care veneau la mine. Absolut niciuna! Pentru a intra în învăţământul superior trebuie să ai o anumită maturitate de spirit. De aceea se şi spunea examen de maturitate…”.
Iar aici, în Cameră, cui să se adreseze mai bine N. Iorga decât ministrului şcolilor, Costăchescu. Cu atât mai mult, cu cât firele îi leagă – „Am trecut examenul de bacalaureat la părintele dv., domnule ministru, părintele dv. era profesor de latină… I-a trebuit un timp oarecare ca să descopere că ştiu ceva latineşte… Şi am fost socotit obraznic când, întrebat de unde (de la ce pagină, de la ce rând) să citesc latineşte, am răspuns: de unde vreţi dv.!”.
Ei, tot de la tribuna Camerei, N. Iorga – se putea? – invoca şi Botoşanii natali – ,,Eu am intrat în acea şcoală în care aţi învăţat şi dv., domnule ministru, venind de la Botoşani, unde eram cel dintâi, şi am reuşit al unsprezecelea. Şi am intrat profund umilit. Ceeace trebuie să-ţi dea şcoala înainte de toate nu este receptivitatea îngenuncheată, ci îndrăzneala creatoare…”.
Şi, iar invocarea propriei experienţe. Profesorale, de data aceasta – „Am fost şi eu în comisia de bacalaureat şi niciodată n-am plecat cu conştiinţa împăcată. Am iscălit note despre care eram sigur că în imensa majoritate nu corespundeau… Prin urmare… bacalaureatul nu este în tradiţia Anoastră şi psihologic nu este de niciun folos. Întreg felul de a gândi al unui om nu se poate verifica în câteva minute. Gândiţi-vă la Hamlet: „Poţi cânta din vioară? / – Nu pot. / – Apoi,dacă nu poţi cânta din vioară, câteva strune pe un lemn răsunător, cum ai să poţi înţelege un suflet omenesc?”.
Ca de obicei, în respectiva şedinţă a Camerei, N. Iorga nu a scăpat neîncolţit. Nu insistăm. Menţionăm doar că era în 24 mai 1929. Totuşi, chiar dacă am insistat pe opinia lui N. Iorga privind instituţia bacalaureatului, măcar aşa, tangenţial, iată şi opinia fruntaşului social-democrat Lotar Rădăceanu – „Dacă s-ar stabili odată pentru totdeauna că examenul de bacalaureat este un examen de inteligenţă, atunci ar trebui şterse din program toate probele care au la baza memorizarea”. În realitate, într-o interpretare atentă, şi Lotar Rădăceanu ajunge la un consens cu N. Iorga, bacalaureatul aducând cu o formă papagalicească de a stabili inteligenţa unui om.
Faţă de atunci, să se fi schimbat într-atât vremurile?

NICOLAE IORGA – UN PORTRET DUPĂ SCRISUL SĂU

Poate fi definit un om, o personalitate, după scrisul său? Poate-ne răspunde Henri Stahl, stenograf în Parlamentul României, în primele decenii ale veacului al XX-lea. Aflat, prin vrerea soartei, în vâltoarea politicianismului înalt, naţional, fie şi ca observator al acestuia, Henri Stahl le-a schiţat, pe baza analizei grafologice, veritabile portrete politicienilor noştri de ieri, nu alţii decât Barbu Ştefănescu Delavrancea, Take Ionescu, Simion Mehedinţi, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, P.P. Carp, Spiru Haret, D.A.Sturdza şi,bineînţeles,Nicolae Iorga.
Fără îndoială, datele obţinute de H. Stahl, în urma analizei grafologice, implică o coroborare cu stenogramele realizate, cu observaţia atentă a fiecărui orator, succedat la înalta tribună. Spre ilustrare, iată o apreciere la adresa lui P.S. Aurelian – „Ştiţi cum iscăleşte P.S.Aurelian? Face un A mare; U, ceva mai mic; R, şi mai mic; L, I, A, N, contopiţi, dispăruţi într-o linie în formă de sfredel. Ei bine, P.S. Aurelian vorbeşte la fel: prima silabă a unui cuvânt o înţelegi, a doua o auzi, restul cuvântului îl ghiceşti. Aurelian face stenografie la stenografie”.
Dar, să revenim la N. Iorga. Nu este uşor de stenografiat. De ce? Din cauza apelului frecvent ce-l face la cunoştinţele sale de istorie, artă, cultură universală, a frazelor foarte lungi, cu multe incidente şi aluzii prea personale, de neînţeles pentru majoritate.
Şi, totuşi, în lumina propriului său scris – ,,Scris efervescent, extrem de activ, extrem de simplificat, extrem de original, îmbinat, răsucit în migăloşenia săltăreaţă şi nervoasa a literelor inegale. Scrisul e mic, eterat, clar, hotărât. E supraînălţat, majusculele urcându-se sus, deasupra restului literelor, dar e şi subînălţat în acelaşi timp, alte litere rămânând sfioase, îngustate, timide şi modeste”. De altfel, pentru H. Stahl, scrisul lui N. Iorga rămâne un unicat.
Ce ne relevă scrisul marelui N. Iorga? – „O inteligenţă covârşitoare, pătrunzătoare, vibrând de nestăpânită activitate, o inteligenţă asimilitoare, mlădioasă, capabilă a se interesa de chestiunile cele mai diverse, aducând pretutindeni vederi noi. Caracter hotărât, tenace, independent, generos, nobil, dar prea impulsiv şi de un idealism pe care-1 impune oricui. Natură prea simţitoare, prea susceptibilă, afectuoasă, devotată, dar greu de apropiat, din cauza nerăbdării sale, impetuozităţii pornirilor sale dominatoare, intransigenţei teoriilor sale, nevoii de a fi mereu aprobat orbeşte, ascultat, uitând ca şi alţii au o personalitate”.
N. Iorga, astfel creionat de stenograful său, extrem de familiarizat cu toate acţiunile sale – spaţiul nu ne permite evocarea in extenso – rămâne aidoma unui far, situat undeva, pe o stâncă izolată şi de care, dacă încerci să te apropii cu o barcă fragilă, eşti strivit.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 18 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5