ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 23 Nov. 2010
Autor: Ionel BEJENARU
Republicare: 17 Mart. 2018
Editor: Ion ISTRATE

N. IORGA ŞI BACALAUREATUL

Fiind încă proaspete ecourile Bacalaureatului, ediţia 2010, ca să zicem aşa, nu este deloc lipsit de interes să vă supunem atenţiei opinia lui N. Iorga despre bacalaureat, ocazionate de legea reînfiinţării sale, din 1929.
Şi, începe N. Iorga – „Sunt contra examenului de bacalaureat, care nu este o probă, ci o tortură sufletească fără niciun scop… Bacalaureatul este o instituţie medievală, aplicată la timpurile noastre, dar nu se poate grefa pe necesităţile învăţământului actual. Bacalaureatul însemna odată cununa care ţi-o punea pe cap şi era asemănător cu o licenţă, cu doctoratul în evul mediu… Admirabila noastră şcoală secundară şi superioară: a fost clădită pe baze care nu cuprind în ele acest examen final”.
Cu cuvenita-i experienţă profesorală, cu observaţia verificată la catedră, N. Iorga continua – „Eu sunt profesor de atâtea decenii, vă puteţi închipui câte generaţii am văzut şi le-am văzut şi cu bacalaureat, şi fără bacalaureat. Bacalaureatul nu a avut nicio influenţă asupra valorii acelora care veneau la mine. Absolut niciuna! Pentru a intra în învăţământul superior trebuie să ai o anumită maturitate de spirit. De aceea se şi spunea examen de maturitate…”.
Iar aici, în Cameră, cui să se adreseze mai bine N. Iorga decât ministrului şcolilor, Costăchescu. Cu atât mai mult, cu cât firele îi leagă – „Am trecut examenul de bacalaureat la părintele dv., domnule ministru, părintele dv. era profesor de latină… I-a trebuit un timp oarecare ca să descopere că ştiu ceva latineşte… Şi am fost socotit obraznic când, întrebat de unde (de la ce pagină, de la ce rând) să citesc latineşte, am răspuns: de unde vreţi dv.!”.
Ei, tot de la tribuna Camerei, N. Iorga – se putea? – invoca şi Botoşanii natali – ,,Eu am intrat în acea şcoală în care aţi învăţat şi dv., domnule ministru, venind de la Botoşani, unde eram cel dintâi, şi am reuşit al unsprezecelea. Şi am intrat profund umilit. Ceeace trebuie să-ţi dea şcoala înainte de toate nu este receptivitatea îngenuncheată, ci îndrăzneala creatoare…”.
Şi, iar invocarea propriei experienţe. Profesorale, de data aceasta – „Am fost şi eu în comisia de bacalaureat şi niciodată n-am plecat cu conştiinţa împăcată. Am iscălit note despre care eram sigur că în imensa majoritate nu corespundeau… Prin urmare… bacalaureatul nu este în tradiţia Anoastră şi psihologic nu este de niciun folos. Întreg felul de a gândi al unui om nu se poate verifica în câteva minute. Gândiţi-vă la Hamlet: „Poţi cânta din vioară? / – Nu pot. / – Apoi,dacă nu poţi cânta din vioară, câteva strune pe un lemn răsunător, cum ai să poţi înţelege un suflet omenesc?”.
Ca de obicei, în respectiva şedinţă a Camerei, N. Iorga nu a scăpat neîncolţit. Nu insistăm. Menţionăm doar că era în 24 mai 1929. Totuşi, chiar dacă am insistat pe opinia lui N. Iorga privind instituţia bacalaureatului, măcar aşa, tangenţial, iată şi opinia fruntaşului social-democrat Lotar Rădăceanu – „Dacă s-ar stabili odată pentru totdeauna că examenul de bacalaureat este un examen de inteligenţă, atunci ar trebui şterse din program toate probele care au la baza memorizarea”. În realitate, într-o interpretare atentă, şi Lotar Rădăceanu ajunge la un consens cu N. Iorga, bacalaureatul aducând cu o formă papagalicească de a stabili inteligenţa unui om.
Faţă de atunci, să se fi schimbat într-atât vremurile?