Carmen BUZENCHE

NAȘTERE

Eu când sunt trist, nu plâng,
nu strig
și nu suspin.
Ci stau tăcut
și-n minte-mi vin
ca-ntr-un război al tuturor
vechi cavaleri ce-n drumul lor
de arme, sânge și oțel
se-opresc la mine în castel.
E prăfuit, pustiu și rece
căci nimeni pe aici nu trece.

Din liniștea ascunsă-n zid,
de unde vezi umbre privind,
un zgomot surd lovește-adânc
și-atunci se naște un cuvânt.
primește-n dar un sens al său
și pleacă din castelul meu.

Eu când sunt trist, nu plang,
nu strig
și nu suspin.
Ci stau tăcut, aștept…nu vin…