Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Neodihna cea de toate zilele – cu vedere la toate zările. (Nicolae Vălăreanu Sârbu – Insomnii de lumină – Ed. eCreator, 2018)

    Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 2 (122), februarie 2019
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE

    Neodihna cea de toate zilele – cu vedere la toate zările. (Nicolae Vălăreanu Sârbu – Insomnii de lumină – Ed. eCreator, 2018)

     Primit pentru publicare: 15 Febr. 2019
    Autor: Daniel MARIAN, Deva
    Cronică literară
    Publicat: 16 Febr. 2019
    © Daniel Marian, © Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE
    Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate
    [at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

     


    Oriunde şi oricând se află poetul, ştiu că e bine: şi poetul, şi locul şi timpul. Şi trebuie să
    se afle întru consfinţirea trecerii poetului prin acel loc şi timp care astfel pot deveni minunate.
    Asta simt eu ca pe ceva axiomatic de mai dinaintea expresiei ’de când lumea’.
    A scrie despre Nicolae Vălăreanu Sârbu este precum a omologa petrecerea împreună
    cu nepetrecerea timpului, locului şi amănuntelor interaxiale. „Insomnii de lumină” ar fi aşteptat
    de mult, nu ştiu de ce abia acum se-ntâmplă, la câte insomnii şi la câtă lumină. Poezia e cea pe
    care o ştim fără a trebui căutată, doar ce a mai înflorit universul poetic la timp de înflorire.
    „era o miză şi singuri/ doi invalizi/ ne validam reciproc ideile// la masă sub viţa de vie/
    visez cum plouă/ şi desenez o umbrelă// timpul alunecă pe(ste) pietre/ vocea ta sparge tăcerea/
    asfinţitul este un pretext/ să ne iubim mai devreme// ca o femeie cu şapte copii/ obosită/ grădina
    cu flori// oricum/ e importantă lupta între oameni/ şi propriile lor deprinderi// noi doar scriem/doi
    invalizi ne taie mâinile/ ale tale sunt fierbinţi şi alungă tăcerea// chemări apar în inima strânsă/ la
     atâtea invalidări de destin/ preconceput” (flori rupte dintr-un vechi poem).
    Da, prietene, cam aşa e cu poeţii sub clar fără lună. Da’ poa’ fie orişice clar. Hai să
    zicem aşa: Tu sărişi din copac de făcuşi focu’ şi io mă-nţepenii pă un gard. Ce-i, că-i chiar fain!
    Bine, să trecem la ale noastre de pe hârtie… Tu ştii chiar ştii ce-ai făcut? În afară de a-ţi expune
    nevoia de dublare a singularităţii care tot singurătate s-ar chema c-ar fi. În afară de c-ai scris un
    poem de şi pe cinste.

    Ai redefinit câteva pe care le bănuiam puse deoparte catalogate inventariate îndosariate,
    şi iote ba. Deci după cumj urmează: miza e de a fi şi singuri dar tot de a fi; suntem prea zdraveni
    de nu ne putem crede noi pe noi; minţile noastre scânteiesc doar după cum le stă în fire şi le cam
    stă tot timpul; de aici şi ideile care nu-s idei ci forme non-contemplative de (re)construcţie
    universalicească; cu umbrela da, de nu bată vânt; cu timpu’ tocmai ce nu există aşa că lasă-mă cu
    pe(ste) pietre; vocea ta confundă tăcerea cu ceva întotdeauna întârziat; rezistenţa-i acilea:
    „asfinţitul este un pretext/ să ne iubim mai devreme”; nu ştiu câţi copii trebuie, io tot timpul fac
    copii după ce-am adunat în gând, de-acolo cred că ţi se trage şi cu femeia ta cea dinspre poezie;
    grădina e luminată măi, deşi aşa-i ea obosită, când se ia curentul atunci vorbim cu primarul; lupta
    între oameni e singura formă de a fi şi anume oameni; noi doar scriem – da’ ce altceva să facem;
    ….mai departe şi ca de altfel pe alocuri tu ştii ce-ai vrut să spui…

    Glumim şi nu prea glumim… uite un poem bun: „cu viteza rece a luminii”: „las
    urmele să vorbească/ caut alte forme de viaţă/ în spaţii încă îndepărtate şi necunoscute/ unde
    gravitaţia are alte legi.// nu-mi rupe posibilitatea/ ea există/ convingerea nu se lasă înşelată/ ea
    urcă-n spirală prin timp/ lumina mi-a întărit toate demersurile/ care se cer îndeplinite-n fapt// tu
    caută-mă-n viitorul care se apropie/ cu viteza rece a luminii/ să-l primim fără teamă acasă”.
    Poem pe care nu-l mai comentez tocmai că-i prea bun pentru a-l comenta.
    Să mai adaug despre cum ar fi asta o carte faină? Cred că deja am zis-o. Bine…. Asta
    este o carte faină!

    Daniel Marian, Deva, noiembrie 2018



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5