Autor: Ion ISTRATE
Publicat: 4 aug. 2012
Actualizat: 29 ian. 2017
Republicat: 24.04.2022

(Cronică la cartea ,,Lumini ce nu se sting” din colecția ,,Cărțile Revistei Luceafărul”, autor: Gheorghe Burac, apărută la Editura Agata, august 2012)

Opus causa ad verum ducit! Sumus ad!

Încep așa fiindcă îmi place să aud vorba din vechea latină, cea plină de rigoare și înțelepciune, mai ales, când ne gândim că ,,sensul muncii ne duce la adevăr” și că ,,aici suntem”, atunci când ne raportăm la Revista Luceafărul.

În ianuarie 2009, când ne-am propus să întemeiem publicația de cultură ,,Luceafărul”, aveam și o țintă către care să mergem, nu ca o veleitate, ci ca un ideal. Ne-au fost în atenție câteva premise, pe care le reamintesc și acum: un fond adecvat spiritului declarat al revistei; consecvență în formă, pentru a respecta designul stabilit inițial, ca o povățuire a recunoștinței față de Eminescu; seriozitatea redactorilor și colaboratorilor; facilitarea accesibilității publicului larg la acest șipot de culturalizare, precum și editarea unei colecții care să cuprindă cărți ale autorilor care vor publica în mod obișnuit. Unele stângăcii și lacune de conținut au atras corecții de la sine, pentru că, și aici, ca în orice faptă umană, ,,experientia docet”. Vom învăța și din experiența acestui demers cultural de a oferi publicului, din timp în timp, câte un volum din această serie de cărți pertinent numită ,,Cărțile Revistei Luceafărul”.

Am ajuns, deci, să încununăm munca noastră și să îndeplinim acel deziderat prin publicarea primei cărți din această colecție, prilej de a venera truda redactorilor care scriu la ,,Luceafărul”. Ușor nu o să ne fie!
Volumul de față – ,,Lumini ce nu se sting”- care aparține profesorului Gheorghe Burac, desigur, se înscrie pe acest făgaș, iar publicarea acestuia la Editura Agata nu este decât un gest de a ne arăta profunda deferență pentru munca unui intelectual – simbol al virtuților sătești – care trudește de o viață pentru a-și vedea obștea luminată, vatra în care s-a născut, a crescut și a muncit. Acolo, la Vlăsinești, a început ca dascăl de școală de la modelarea destinelor până la angajarea, zi de zi, într-o amplă și bogată activitate culturală și intelectuală, neobosindu-l nimic, ci dimpotrivă fortificându-se cu puternicii regenerabile pentru a desțelini tezaurul peren și a scoate din rădăcinile moștenite o zestre spirituală veritabilă.

Această măreață platformă personală a profesorului Gheorghe Burac – un ideal puternic motivat – a cuprins și colaborarea cu Revista ,,Luceafărul” (Botoșani), încă din primul an de apariție (2009). La ,,Luceafărul”, pe lângă apreciabila muncă de redactor, publicând lună de lună articole consistente și evaluabile documentar, s-a implicat infatigabil și în activitățile de susținere a publicației. Așa, au fost atrase personalități de marcă ale culturii, dar și ale învățământului românesc, cum ar fi Academicianul Alexandru Zub, Prof. Univ. Dr. Ioan H. Ciubotaru, Prof.Univ. Dr. Silvia Ciubotaru, care au publicat în revistă și, desigur, implicit, au favorizat pătrunderea publicației în mediul academic și universitar.

Gheorghe Burac, acest NERV, născut din nevoia de culturalizare a comunităţilor săteşti, așa cum ,,Bașeul s-a format din lacrimile vărsate” de suferința strămoșilor pentru a reda și menține viața pe aceste locuri istorice (sursa: folclor local), a asigurat transmiterea impulsului cultural dinspre culmea valorilor neamului spre mulțimea din ,,bazinul de recepție” al râului ce străbate un ținut de la Plevna Cristineștilor până la Ștefăneștii Prutului cuprinzând, natural, Sârbii și Vlăsineștii Domniei Sale. Fluxul impulsului cultural transferabil de la ,,sistemul nervos central la periferia organismului” a fost realizat de Prof. Gheorghe Burac prin cărțile publicate („Vlăsineşti-550.Istorie şi Contemporaneitate”, „Biserica «Adormirea Maicii Domnului». Vlăsineşti – Selecţiuni monografice”, „Comuna Vlăsineşti – Monografie”, și „Comuna Vlăsineşti – dăruiri etno-folclorice”), la care se adaugă prezentul volum ,,Lumini ce nu se sting”.
Acest lucru îl trimite pe Prof. Gheorghe Burac ,,(…) alături de Tiberiu Crudu, Constantin Iordăchescu, N. N. Răutu şi apoi prin nume precum Ileana Turuşancu, Ştefan Ciubotaru şi alţii, deopotrivă oameni de cultură cu nimic mai prejos decât similii lor din metropole şi care au ştiut să formeze elevi redutabili în orice competiţie. (…) ca un purtător de făclie – lampada tradunt – el fiind încă activ în mod benefic şi îmbogăţind comunitatea cu roadele lucrării sale ziditoare, dar şi cu exemplul unui om al localismului creator din prezent. (…)”. (Lucia Olaru Nenati).

,,Lumini ce nu se sting” a fost scrisă, predominant, în ultimii trei ani (2009 – 2011) și cuprinde articole semnate de profesorul Gheorghe Burac și publicate în Revista ,,Luceafărul”. Cartea este structurată pe opt capitole: ,,Profiluri academice”; ,, … şi ale altor oameni de seamă”; ,, Figuri de dascăli”; ,,Nemuritorii”; ,,Despre cărţi”; ,,Retrospecțiuni”; ,,…Și evenimente”; și ,,Gheorghe Burac – Un simbol al virtuților sătești. Revista Luceafărul – contribuţii la întregirea unui profil”. Însăși această alcătuire, cu titlurile numite sugestiv, relevă că opera de față justifică brianta autorului, pe care o întâlnim, chiar, în primele pagini: ,,Pentru ca pleiada marilor personalităţi ale culturii noastre naţionale, aureolată de numele lui Mihai Eminescu şi Nicolae Iorga, să strălucească şi mai puternic, meleagul botoşănean l-a dăruit ţării şi pe academicianul, de-acuma, Alexandru Zub, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologice a Academiei Române şi director al Institutului de Istorie „A.D.Xenopol” din Iaşi, cel care „a realizat o operă istorică monumentală, ce-l situează printre cei mai mari cărturari ai Estului european” (România liberă, vineri, 11 ianuarie 2008) şi a cărui imagine se identifică cu opera sa „mergând pe urmele unui Cantemir, Haşdeu, Eminescu ori Eliade, să înfrunte ,,cumpăna vremurilor” prin creaţie şi atitudine civică… Şi, numai cine nu vrea nu vede tainica legătură dintre viaţa cărturarului şi cea a marilor modele culturale şi de conştiinţă, asupra cărora a stăruit în pagini de referinţă: ilustrul Vasile Pârvan, mai întâi, dar şi marile spirite latine, precum Tacitus, Plinius Secundus ori Seneca” (Mihai Dorin, Aldine, XII, 602, 28 decembrie 2007, p.18). (…)”. (,,Academicianul Alexandru Zub. Icoanele din sufletul său” – articol semnat de Gheorghe Burac, Revista Luceafărul nr. 4/ aprilie 2009)

Cu această carte, profesorul Gheorghe Burac se așeazat la dreapta Panoului de Onoare al intelectualilor din Valea Bașeului, de la care continuăm să ne hrănim spiritual cu dextrina înțelepciunilor lor. De aceea, voi încheia așa cum am început, adică cu ceea ce frumos i se potrivește autorului ,,Luminilor ce nu se sting” din colecția ,,Cărțile Revistei Luceafărul”: Fidem et opus! Este, sincronic, un îndemn la o trebuincioasă și plăcută lectură!