Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Nevoia de cuvinte fix când e program de linişte! Nicolae Vălăreanu Sârbu – „În amiaza tăcerii / The noon of silence – Ed. LifeArt, 2017

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 2 (122), februarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Nicolae Vălăreanu Sârbu – „În amiaza tăcerii / The noon of silence – Ed. LifeArt, 2017

Primit pentru publicare: 03 Febr. 2019
Autor: Daniel MARIAN, Deva
Cronică literară

Publicat: 04 Febr. 2019
© Daniel Marian, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

 

Pornind de la surpriza că realul nu e decât o scamatorie a unei lucrări mult mai ample, tot ce gândim e clar deasupra înfăptuirilor zilnice şi noptice, iar pentru a nu pierde energiile benefice găsim întotdeauna la îndemână experienţa lor prin exprimare. Dincolo de comunicarea evident necesară, se mai întâmplă şi ceea ce se numeşte trăire prin artă. Nefiind în măsură să decretăm dacă arta cuvântului este mai directă şi convingătoare decât celelalte de la şapte la o mie de arte, deşi am avea în ideea aceasta un stabilit suport biblic.

Timp în care tânjim după un confort spiritual decent înspre optim, tot ne agităm că nu se poate altfel, în identificarea gradului de confort accesat. Apar desigur şi contradicţiile în termeni, se spune că tăcerea e mama înţelepciunii; omul înţelept urmează tăcerea; tăcerea este un răspuns educat; şi altele pe acolo… Bine atunci, hai să ne luăm doza de tăcere, la ore exacte, într-o cură de curată sănătate mentală. După care, înapoi la herghelia de cuvinte înhămată-scăpată-înhămată-scăpată îndrăznesc a spune drept (de) la carele zeilor! Dar atâta am lungit-o, de 1.387 de caractere, încât nici n-ar fi fost mare mirare să ajung dincolo de capătul colilor cu uitarea după ce m-am pus pe scris la orele astea când poate se mai şi doarme, poate se mai şi visează. Păi uite care-i motivul: cartea unui prieten, primită de curând după ce a făcut un triunghi parcurs transilvănean. Nicolae Vălăreanu Sârbu – „În amiaza tăcerii / The noon of silence” (re)prezintă o amplă dar şi categorică şi pare-se nouă perspectivă, dar în consecvenţa cu întregul ştiut până azi, asupra unui emoţional cu ardere continuă.Cum de se întâmplă deseori ca prin minunea sorţii, poemul de referinţă nu a trebuit să-l caut, a venit el aşa mi-a sărit ca apucatul, deşi nicio clipă nu aş fi gândit că puteam trece peste el în goana mare. Astfel: „Zidindu-se fiecare-n fiecare pietrele templelor se plâng/ de liniştea din interior.// Policandrul spânzurat îţi aprinde luminile,/ nu mai fumegă nicio ceaţă-n priviri.// Feţele se sfinţesc umede şi lucioase,/ zâmbetele copiilor consimţind cuminţenia.// Nu predică nimeni dar se aud cuvintele/ în fiecare cum se clădesc.// Între linii punctele nu se ating de margini,/ cercurile sunt ochiuri de cer în oglindă.// Oglinzile se pierd unele în altele,/ nu există nicio umbră în cupele cu vin.// Limpede începe să ningă setea/ şi foamea se termină înainte de vreme.” (Nicio umbră). Acesta fiind un poem al apusului şi al răsitului, într-o renominare permanentă, în care geometriile devin pe bune flexibile cum de altfel şi trebuiau să fie, nu dintotdeauna ci doar de la Pitagora încoace după trecerea variabilelor prin spaţiile deschise când se credeau bătute bine-ncuiate, şi în moduri diverse diferenţiale s-a văzut cum infinitul noţional poate fi cel mai potrivit cleşte de scos cuie.
Cât despre pomul care oferă titlul cărţii, mă-ncumet a spune că e un tablou senzorial, e mult mai greu de stetoscopat aici, ar putea crea o anumită serie de angoase – sau numai eu oi avea ceva cu paianjenii… Dar, mă voi contrabalansa-ntr-o revanşă, citând:

„Înghiţitorul de săbii a murit,/ şi-a înghiţit limba,/ toţi ceilalţi nu înţeleg./ Un clown zâmbeşte cu durere,/ leii sar prin cercuri de foc,/ elefanţii îngenunchează cuminţi,/ copiii râd şi se bucură/ cum porumbeii trag un căţel în căruţ.// Crcul e circ/ moartea, moarte./ Nimeni nu mai înghite săbii,/ înghite în sec/ întâmplarea nefericită,/ circul se mută-n alt oraş.” (Circul).   
Nu că n-aş fi ştiut că viaţa în sine e un circ, cel puţin aşa se spune le mine prin satul de nu mai poate de civic ce e, dar iată o plasticitate dublând elasticitatea generică conceptului de circ.
Nicolae Vălăreanu Sâtbu, nu ştiu ce ai mai clasificat prin biblioteca-ţi, dar uite cum bine faci să le dai drumul prin lumea care le aşteaptă… La bună vedere!

Deva, 6 decembrie 2018

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.571 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5