Nicolae CORNESCIAN

Abisul

locul acela nu-i oferea destul de mult spaţiu
atât cât ar fi necesar amintirii suburbiilor
pustiului amiezii şi criptelor goale după tot acel timp
se plimba fără nici o convingere
fără nici un scop şi nici un jind de a stăpâni destinaţiile finale
nu dorea mai mult decât i se oferea
şi nici nu aştepta schimbări decisive
întâlniri nesperate
ceva mult mai prezent decât propria persoană
mult mai clar şi lucios
ceva ce i-ar fi adeverit traiul
păsări părăsind pământul din oglinzi
geamuri în care se reflecta doar un singur chip
mereu străin
câteva siluete evadând dincolo de tot ce putea fi văzut
alegea rutele ocolitoare căci se ştia urmărită
podurile de sticlă unde îşi lepăda umbra
doar ca să răzbească să se întoarcă în acelaşi întuneric
lipsit de imaginea spaţiului
de margini şi străzi ademenind înspre gol  

se oprea doar pentru a privi cum se ridica apa deasupra copacilor
nu se putea elibera de tot ce gândea
margini crescute din alte margini doar pentru a prelungi impresia nemărginirii
râuri
alte râuri
alte şi alte râuri
şi un singur drum parcurs doar o singură dată
străbătut de cei ce nu vor fi întâlniţi niciodată
de cei ce vor veni când Ea va fi dată uitării
când muşchii şi lichenii îi vor năpădi trupul
confundat probabil cu stavila necesară curgerii constante a aceluiaşi râu
de deasupra pădurii cu alte umbre
abandonate eternelor pribegii

i-ar mai fi trebuit încă o viaţă spre a fi reuşit să revină acolo
orice drum sfârşea doar cu ziduri de piatră
continua alte drumuri
cele pe care veneau doar cei neştiuţi
povesteau propriile destine ca şi cum ar fi încercat să se elibereze de povara amintirilor
ziceau că au cutezat să plece
pentru că depărtările părăsite au fost eliberate de orice orizont
ştiau unde era abisul şi de unde anume nu se mai putea pleca nicăieri
aşteptau în tăcere
aşteptau neîncetat
şi Ea revenea
venea întotdeauna când cineva se încumeta să viseze frânturi de realitate
tot ce a fost
clipa în care s-au născut doar pentru a-şi suporta timpul
chiar şi fără voia lor