Nicolae CORNESCIAN

ACVATICA

nu mai aveam ce privi dincoace de acest orizont
aminteam ape vii
brăzdând cerul mult mai adânc decât vidul
râuri de sub mări
rune şi frunze de lemn
crestate pe arbori tăiaţi vertical
despicaţi de fulgere adăstând chiar şi acum în golul oglinzilor
pline de proximităţi pierdute
tot ce cândva ocupa întinderi văzute
livezi fetide cu peşti de acvariu plutind înăuntrul fructelor de sticlă
crengi şerpuind neîncetat
treptat retrăgându-se în pământ împietrit
şi ceva ce din larg aducea frig şi transparenţă
necesară anulării formelor rămase
pietrelor finisate de văzduhul uscat
plin de beznă crestând pe alocuri umbre cu ambele feţe
chiar deasupra nisipului aşternut peste drumul exilului
între geamuri rămase doar pentru a proteja oglindirile interioarelor
din alte timpuri şi din alte case
locuri în care ne aminteam că puteam exista doar împreună
chiar şi-n clipele-n care întâmplările spontane păreau identice
când ştiam că puteam să privim chiar şi ceea ce nu exista niciodată
şi totuşi devenea real doar din cauza luminii penetrând interiorul aparent
precum aerul de sub apă
de sub marea acoperind oraşul uitat
grădini cu umbre verticale de parcă arborii ar fi izbutit să se desprindă
de golul oglinzilor aproape lichide
şi ceva mai clar decât orice prezenţă ce ar fi conferit transparenţei
nuanţele spectrelor încă necunoscute
nemaivăzute în viaţa de pe pământ
drumuri ducând spre destinaţii dorite
spre alte adrese
suprapuse cât timp geometria hexadimensională permitea
prezenţă sincronă a mai multor forme în acelaşi loc
spre casa noastră din nordul continentului şi spre cele din miazăzi
toate împrejmuite de aceeaşi apă fără de care nu se putea respira
îndeosebi deasupra vadului vast
şi mai ales înăuntrul încăperilor de văzduh solidificat
spaţii din care lipseau orice oglinzi
pentru că tot ce credeam şi închipuiam putea fi văzut oricând
sus pe sticla mării reflectând în orice moment
tot ce a fost şi tot ce va fi întotdeauna