Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Nicolae CORNESCIAN: Glasul

Nicolae CORNESCIAN

 

 

Glasul

 

Acolo era doar o voce şi nu era nimeni.
Locul părea doar un hău fără nici o intrare.

Ar trebui să eliberezi cerul strâns sub bagdadia camerei tale;
să te lepezi de povara trupului sculptat. Să lărgeşti graniţele realului
în care nimic nu poate părăsi spaţiul ştiut. Ar trebui să nu te mai afli
niciunde şi să crezi doar în ceea ce poţi să atingi.

Ascultam cu atenţie. De parcă îmi vorbeam mie însumi, dintr-un alt loc.
De pe drumul ce ducea înspre casa ta. Tăia pădurea transparentă;
de pini şi mesteceni. Rărea peisajul mărginit de linia drumului tău.
Acel loc în care ai dispărut pentru totdeauna. Tocmai atunci când lumina
a început să tremure tot mai intens, de parcă de acolo s-ar fi retras
vreo posibilă mare. Ape clare şi mult prea sinilii
spre a le putea fi percepută prezenţa.

Stăteam pe podul de sticle suprapuse, păstrând între straturi transparente
umbra ta din acel anotimp în care albul părea mult mai clar decât lumina.
Auzeam vocea şi ştiam că nu mai era nimeni alături.
Nu era nimeni niciunde.

Ar trebui să uiţi tot ce simţi. Chiar şi dorinţa de a te simţi prezent.
Mai ales, visul în care te vezi şi crezi că eşti tu.

Ascultam ca şi cum aş fi fost prezent tocmai acolo
de unde lipsea orice sunet străin. Unde cândva fremătau valurile.
Revărsau ecouri prelungi, repetitive, de parcă aerul ar fi intrat în reflux.
Eram în casa ta şi te auzeam cât se putea de clar.
N-a mai rămas nimic pe vechiul pământ.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.617 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5