Nicolae CORNESCIAN
POEME

Întunericul din interior

mi-au adus o clepsidră cu cenuşă
au zis să aştept până voi reuşi
să-mi amintesc totul
au aprins doar o singură lumânare
chiar la marginea perimetrului de nisip
unde umbra mea părea mult mai grea
decât bezna din apropiere
au bătut câteva cuie în lemnul pereţilor
de grinda din tavan au atârnat
colivii goale
au eliberat fluturii
mulţi fluturi
de cele mai felurite forme şi culori
apoi au început să mă implore
să uit totul
nu voiau să cunoască finalul
şi nici clipa în care au realizat că
niciunde întunericul nu stăruia mai mult
decât în interiorul nostru
o viaţă întreagă
şi chiar şi după

Niciunde

aici era totul
flori tablouri frunze pe mochetele verzi
canaturi de lemn
încadrând cvadratele vidului
surpat în perete
unde în mod normal
ar fi trebuit să fie gravuri
branişti de guaşe
râuri de tuş
şi arbori reliefaţi printr-o tehnică tainică
inventată încă de pictorii renascentişti
aici dăinuia chiar şi ceea ce nu exista
în nici o realitate
aparţinea reveriei
orelor omise
locului destul de posibil
dacă nu s-ar fi purces
la schimbări permanente
dacă n-ar fi venit alţii
şi n-ar fi adeverit faptul
că nimic nu durează mai mult decât amintirea
chiar şi aici
între aceste picturi întregind golul
între pereţii de piatră
şi uşi veşnic deschise
ducând uneori spre niciunde

Tăceri

n-am rostit ultimele cuvinte
şi nici n-am privit în urmă
plecând spre alte meleaguri
alte lumini şi alte priviri ne suportau umbra
o singură umbră
desprinsă parcă tocmai de întunericul
din visele lor
n-am spus nimic
din teama de a nu schimba totul
tot ce trebuia să existe
ce putea fi văzut pretutindeni
chiar şi-n apropierea noastră
chiar şi acolo unde doar se anticipa
că ar fi trebuit să ne oprim
pentru câteva ore
doar pentru o noapte
timp în care am fi izbutit să povestim
o viaţă întreagă
dar n-am spus nimic
nici măcar numele
de care şi-ar fi amintit
toţi cei care ne visau mereu
ne visau încă înainte de a ne cunoaşte

Doar aerul cristalizând transparenţa

era doar aer pretutindeni
în bezna închisă compact
în interiorul fiecărui lucru
necesar doar pentru a garanta prezenţa
în lumina ce marca marginile văzutului
atribuia oraşului ridicat
poate tocmai din bănuielile celorlalţi
culori şi contururi clare
în melanjul umbrelor
unind certitudini tangibile
într-un întreg unitar
lăsând impresia că din tot ce putea fi visat
doar veracitatea nu avea nici o limită
doar aerul cristalizând transparenţa
redată de imaginar
tocmai acea transparenţă fără de care
n-ar fi existat nici măcar urbea
cu apă şi sticle
cu oglinzi reflectate în alte oglinzi
cu cei ce vedeau totul
anticipau a fi posibil chiar şi în absenţa lor
un cvartal limitrof
o cameră de hotel rezervată
pe un nume inventat
ocupată de doi străini întâlniţi întâmplător
în cea mai adâncă tăcere
când respiraţia căpăta ecoul depărtărilor dorite
când se neglijau marginile prevăzute
şi se trecea de cealaltă parte a râului
într-un loc luminos
plin de aer în care încă se mai oglindeau
chiar şi privirile celor ce au fost daţi uitării
când ştiai că tot ce am văzut împreună
era tot ce n-am fi închipuit
dacă am fi rămas singuri