Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Nicolae CORNESCIAN: POEME. Din adânc…

    Nicolae CORNESCIAN

     

     

     

    POEME

     

    Din adânc

     

    căutam tocmai acea perspectivă ce ar fi trebuit să ne aparţină doar nouă
    vidul prin care n-a trecut încă nimeni
    unde nu era nevoie de nici o prezenţă pentru a confirma existenţa
    totul era evident chiar dacă părea felurit
    scrutam imensităţile subterane
    pline de aer şi pietre aduse din fluviu
    grote în care ar fi trebuit să fie apa
    pământul era dus pe mal
    au fost golite toate profunzimile admisibile
    cel puţin cele pe care izbuteam să le născocim
    a fost îndepărtată chiar şi o mare parte de lumină
    îndeosebi reflexele ce intensificau amănuntele irelevante
    formele frunzelor şi velelor încrustate în zidul calcaros
    alge şi scoici încropind ornamentele de prisos
    aici n-aveam nevoie mai de nimic pentru a ne simţi singuri şi străini
    uitaţi de ceilalţi aminteam zilele aşteptărilor zadarnice
    credeam că îi vom întâlni şi pe cei ce vor izbuti să ne recunoască
    neprevăzut
    la ieşire din cavernă
    în portul din care plecam pentru totdeauna
    şi nu ştiam dacă vom mai vedea vreodată vreun ţărm

     

    Demarcând orizontul

    lumina adunată în priviri lucioase
    mişca umbrele albe printre arborii de cenuşă
    aici unde totul începea aproape din nimic
    dintr-o aprigă vrere de a continua timpul obişnuit
    seara în care izbuteai să aştepţi mai mult decât alţii
    închipuiai tot ce putea fi dacă ceva important ar fi rămas necunoscut
    în pofida scrisei
    prezentului şi gândului că în tot acest hău de păreri şi imagini
    Âadevărată rămânea numai viaţa
    ora în care nu revenea nimeni
    nici măcar cei ce nu aveau nevoie de nume pentru a fi amintiţi
    întâmpinaţi întâmplător
    îmbrăţişaţi ca şi cum ai îmbrăţişa doar nişte contururi
    cu aripi crescute în interior
    recunoscuţi dacă aş fi fost alături
    aş fi văzut că în lumina privirii tale
    copacii ştiuţi încă din vremea viselor altor veri
    lăsau umbrele sale
    aproape tangibile
    pradă focului demarcând orizontul

    Cerul plin de apă

    vedeam tot ce putea fi văzut doar o singură dată
    în orele în care privirea căpăta alte nuanţe
    omitea spectrele ce nu puteau fi memorate
    depărtările deviate de albastrul mult prea intens
    vedeam dunărea la care nu renunţam
    chiar dacă obiectivul optic nu-i surprindea transparenţa
    malul rămânea plin de împliniri
    tot ce ne doream devenea posibil
    mult mai clar decât orice închipuire de dinaintea sosirii
    pe acest pământ fără urme străine
    fără iarbă şi pietre
    aici unde clădirile nu-şi pierdeau niciodată răsfrângerea
    cerul se vărsa în toate geamurile şi în toate oglinzile
    în care putea fi văzut chiar şi în clipele întunericului
    apa umplea aerul ce ne repeta privirile
    repeta valurile închegate deasupra unicului pod
    de lapis şi sticlă
    de lumini condensate în straturi durabile
    podul pe care treceai prin vid ştiind că urma să ajungi de cealaltă parte
    tocmai acolo unde vedeam tot ce putea fi văzut doar o singură dată
    fluviul de nuanţa ochilor tăi
    cerul plin de apă veşnic luminată

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5