Nicolae CORNESCIAN

VERSIUNI VISATE

Anumite absenţe

Refuzam chiar şi viaţa în favoarea neantului;
timpul aşteptării unei singure clipe, ultime.
Visam tot ce nu exista niciodată,
doar pentru a păstra neschimbat locul obişnuinţei;
prezentul irosit de alţii în amintiri şi speranţe.
Nu-i cunoşteam şi nici nu doream să afle de noi.
Să deducă unicul adevăr:
uneori, pentru a confirma orice existenţă,
e nevoie de anumite absenţe.     

Nu ne visam niciodată

Era un timp când între noi nu exista nimic comun.
Nici un drum şi nici un pod peste râul răsăritului.
Nici un nume ce ne-ar fi amintit de una şi aceeaşi persoană.
S-a întâmplat, totuşi, să-ţi aud vocea:
un apel telefonic greşit; doar un vis
mai real decât tot ce ne separa.
M-ai văzut într-o poză din spaţiul on-line.
Şi ai ştiut că sunt eu.
Şi de atunci ai început să aştepţi.
Glasul nu avea forţa dorinţei. Doar tăcerea ta,
repetată-n ecouri, izbuteam s-o închipui ca pe unica realitate
ce putea fi simţită.
Indiferent de spaţiu şi indiferent de timp.
Chiar şi atunci când între noi nu exista mai nimic.
Când apropierea noastră ne îndepărta de orice iluzii.
Noapte de noapte, ne abandonam aceluiaşi vis,
însă unul pe altul nu ne visam niciodată.

Visezi că mă vezi

Îţi închipui că sunt mai prezent decât tine. Alături.
Pe malul pe care, în raport cu fiinţa ta reală, cea care visează,
eşti mult mai departe decât mine.
Nu te apropii şi nici nu îndrăzneşti să visezi apa,
căci ştii că în vis nu există oglindiri. Şi ştii că te poţi vedea
doar pentru că, în acelaşi timp, te visez şi eu.
Te desprinzi de umbra noastră comună. Te îndepărtezi,
dar nu poţi trece de marginea în care privirea mea pierde orice luciu.
Nici de plăsmuirea ta şi nici de podul din port. Acelaşi.
Nici măcar acolo unde spaţiile suprapuse învederează diferenţele minime:
pereţi ruinaţi, permiţând scurgeri de lumină;
metereze de întuneric, săpate în scările ultimului cat;
un hublou enorm, montat în tavanul de plumb.
Nu atingi nimic. Nici măcar fereastra rămasă deschisă înspre locul real:
interiorul casei noastre.
Vezi că visez. Şi te visezi visând când visez că mă vezi
ca şi cum ai vedea întunericul interior.
Eşti mult mai aproape decât tot ce pot să închipui,
decât ceea ce dăinuie chiar şi atunci când nu se mai vede nimic;
se simte doar o singură dată;
ca o ultimă trezire.