Nicolae CORNESCIAN

Umbre fără margini

vedeai tot ce gândeam
ţineam minte până la ultimul amănunt
iscodit doar pentru a carta
înfăţişări surprinse în reflexe repetitive
copaci de sticlă în galantare marginale
oglinzi curbate
în care apropierile şi depărtările
păstrau aceeaşi distanţă

râul aducea umbre din alte oraşe
existente doar pe hărţile memoriei
păstrând vie imaginea pământului pierdut
aducea vase de sticlă închise ermetic
umplute cu apă adunată
din pădurile răsăritului
nefiresc de limpede
depărtând malul opus de orice privire
chiar şi de ochii tăi
de gândurile mele
de ploi ce ştergeau toate pozele
apele cetăţilor de pe insulă
străzi cu vitrine reţinând lumina
umbre fără margini pe pământ pustiu
tot ce se schimba mai mereu
părea diferit
străin şi echivoc

vedeam ploi ştergând drumuri
din fotografii pierdute
drumuri din scuar
adâncindu-se asemenea meterezelor
pline de apă
apa râului pe care păşeai
pozai instantaneele eronate
maluri retrase şi cerul scurs
doar nişte imagini
a ceea ce nu mai era nicăieri
ci doar a rămas multiplicat de oglinzile ploii
ce nu înceta niciodată