Totdeauna m-a ademenit prima carte a unui scriitor, comparând-o, în sinea mea, cu preponderenţă pe cea de poezie, cu prima dragoste.  Deci, căutam în ea sinceritate şi freamăt emotiv.  Dacă lipseau aceste două calităţi, volumul, cu menirea să-l scoată pe tânărul poet în lume, pălea în ochii mei.

Cănd a apărut primul volum al lui N. Dabija „Ochiul al treilea” (Chişinău, 1975), am avut o profundă revelaţie sufletească, o deosebită satisfacţie intelectuală.  Mi-am zis fără rezerve: e poet din naştere, totodată e o conştiinţă artistică şi civică de invidiat.

Reproduc câteva fragmente care denotă prezenţa unei evidente lucidităţi artistice şi civice: să-ţi scrii poeziile toate din nou, / punând în loc de cuvinte fâşii solare; scriind să sporeşti ale foii lumine; sufletul meu e o carte, / pe care-o traduc în cuvinte; undeva, de iubirea cuiva,/ dă la o parte asfaltul-/ o floare; şi atâtea cântece în ţară / se cer tot mai altfel cântate; toate poeziile scrise de îndrăgostiţi / să fie puse în abecedare; să scrii, numai să poţi scrie, / o poezie, să palpite ca inima; cat cântice ce mi-ar umplea ograda, / ce – spuse în aer – ar topi zăpada.  Sunt de invidiat şi evocările sale de ordin civic: să fii sămânţă în câmpul / Patriei tale. / Ori sabie. Ori cântec; un nai să-mi fac / din ţevi de armă, tăiate, / să cânt despre Pace şi despre / iubire, până departe.

Un deceniu şi ceva în urmă, am intitulat un profil literar consacrat lui N. Dabija astfel: model creativ eminescian (cf. volumul „Atitudini şi opinii”, Ch., 2010).  Această analogie o considerăm potrivită din următoarele considerente: ca şi Luceafărul poeziei româneşti, autorul „Ochiului al treilea” s-a impus din tinereţea timpurie ca poet original, „dând dovadă de o cultură a versului, un simţ fin al limbajului poetic, farmec emotiv şi simplitate senină” (Arhip Cibotaru, prefaţă), aflându-se în ascensiune permanentă pe tot parcursul vieţii.  A făurit poezie romantică, imnică, elegiacă, programatic mesianică, mai multe dintre textele sale versificate devenind cântece.  E semnul cel mai elocvent al prizei înalte la cititor, la Măria sa consumatorul de frumuseţi şi de trăiri umane pătrunse de nobleţe.

         E admirabil ca dimensiune și calitate diapazonul de aprecieri a valorii generale a creației artistice și publicistice a scriitorului din Codreni, printre prețuitori aflându-se somități din țară și de peste hotare, personalități ce îmbrățișează diverse domenii de activitate. În continuare ne vom referi însă cu precădere la acele considerente care pun accentul pe conștiința artistică și civică a multregretatului scriitor.

Reținem câteva dintre cele mai elocvente: conștiință estetică modernă, un foarte bun avocat al cauzei naționale (acad. Alex Ștefănescu); poet angajat, mare poet social, ca și Grigore Vieru, lacrimă uriașă (Ioan Alexandru); a valorificat fântânile documentare pentru a scrie o adevărată istorie (Mihai Cimpoi); conștiință patetic vizionară impunându-și responsabilități fundamentale (Constantin Ciopraga); poet vibrant și luminos, deopotrivă liric și mesianic, orfic și elegiac, publicist redutabil, figură emblematică a înaltelor idealuri românești (Arcadie Suceveanu); Orfeu al literelor române, a cunoscut lacrimile Prutului, a purtat crucea limbii noastre (Adrian Artene); poet în vocația lui fundamentală, publicist formator de conștiință națională (Theodor Codreanu).

E îmbucurător și legitim faptul că acești doi parametri valoroși ai creației lui Nicolae Dabija – conștiința artistică și cea civică – sunt evidențiați insistent de specialiști de înaltă prestanță din diverse spații culturale și geografice.

Ca dovezi grăitoare ale deosebitei conştiinţe artistice se impun, de asemenea, numeroasele sale traduceri efectuate din opera unor mari creatori de poezie din Europa şi Asia: J.W. Goethe, F. J. Lorca, V. Bianchi, J. E. Degrazia, V. Jukovski, O. Gombojan, M. Kanoat, G. Guliam ş.a. Se cuvine pomenit şi volumul „Flori alese din poezia americană” (Chişinău, 2015).  Citind o bună parte dintre aceste transpuneri, am rămas cu impresia că operele scriitorilor nominalizați au fost scrise în limba română.  

          Pentru a asigura o bună receptare a marilor opere poetice în spațiul cultural autohton Nicolae Dabija s-a manifestat nu numai ca tălmăcitor, ci s-a impus ca antologator, prefațator și autor de schițe biobibliografice. Prin urmare, cu preponderență în ultimii ani de creație, el a depus eforturi solide pentru a aduce în arealul spiritualității românești eminenți creatori de poezie lirică de pe diferite meridiane ale Terrei. Concludente în acest sens sunt următoarele articole ale subsemnatului: Nicolae Dabija ne cheamă insistent în templul marii poezii universale (Literatura și arta, 28.07.2016 și 01.09.2016) și Poeme plăsmuite în lumină celestă (Literatura și arta, 15.09.2016). Concluziile noastre: Nicolae Dabija, bun cunoscător al Templului poetic mondial, și, posedând gusturi din cele mai rafinate în materie de artă poetică, își alege pentru transpunere doar opere admirabile ca valoare artistică și le recreează într-un limbaj poetic românesc pe potriva originalului. Într-un cuvânt, contribuţia lui N. Dabija la recuperarea frumuseţilor lumii este una cu adevărat consistentă.

Critica şi ştiinţa literară venea cu noi elogii la apariţia volumelor de poezie ale lui N. Dabija, dar autorul simţea acut nevoia de a recurge la pana de publicist.  Asta din motiv că plaiul basarabean se zbate de peste două sute de ani între drame şi tragedii, cu excepţia scurtei perioade interbelice.

Eminentul eminescolog D. Vatamaniuc, referindu-se la publicistica poetului din Ipoteşti, constata că în istoria Ţării Româneşti nu a fost nici un eveniment important care să-i scape marelui clasic.  La fel a procedat, cu referire la Basarabia, şi scriitorul din Codreni, oferindu-ne o publicistică de o stringentă actualitate şi polivalenţă ideatică – mărturie a conştiinţei sale civice.

Dumitru Apetri, doctor în filologie