Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018

NICOLAE IORGA ÎN PRESA BOTOŞĂNEANĂ

NICOLAE IORGA ÎN PRESA BOTOŞĂNEANĂ
Autor, Gheorghe MEDIAN

Între numeroasele personalităţi pe care Botoşanii
le-a dat ţării, Nicolae Iorga ocupă un loc distinct. Personalitate cu profil renascentist, el s-a aflat timp de câteva decenii în prim planul vieţii culturale, ştiinţifice şi politice româneşti, fiind, în acelaşi timp, martor şi participant activ la toate marile evenimente care s-au petrecut în România, începând cu marea revoltă ţărănească din anul 1907 şi sfârşind cu anii de luptă împotriva fascismului, care au precedat cel de al doilea război mondial.
Nicolae lorga s-a născut la Botoşani, în anul 1871, în familia avocatului Nicu lorga. În oraşul natal urmează cursurile Şcolii primare „Marchian” şi o parte a studiilor liceale.
Prin calităţile intelectuale excepţionale vădite încă din primii ani de scoală ca şi prin maturitatea care l-a caracterizat, el a atras atenţia lumii culte a oraşului, care i-a întrevăzut un viitor strălucit. Performanţele şcolare deosebite, şi debutul, la doar 13 ani în presă, cu articole de politică externă, în ziarul romaşcan „Românul”, au făcut din el o adevărată personalitate a Botoşanilor.
Plecat din oraşul natal în anul 1886, ca urmare a exmatriculării din clasa a Vl-a decisă de conducerea liceului ,,Laurian”, pe motivul încălcării disciplinei şcolare, Nicolae lorga îşi continuă studiile liceale şi pe cele universitare la Iaşi. Intrat într-un temporar con de umbră el revine în atenţia botoşănenilor prin intermediul presei, în anul 1893. În numărul şapte al proaspăt apărutei publicaţii ,,Curierul Român”1, editată de poetul şi publicistul loniţă Scipione Bădescu, botoşănenii erau informaţi asupra unei performanţe excepţionale a tânărului Nicolae Iorga: obţinerea titlului de diplomat al Şcolii de înalte Studii din Paris, echivalent cu cel de doctor în ştiinţe. Pentru a contura mai bine personalitatea tânărului cercetător, ziarul îşi informa cititorii şi asupra altor date din viaţa acestuia precum absolvirea, la numai 18 ani şi jumătate – în anul 1889 – a Facultăţii de Litere şi Ştiinţe din Iaşi cu „Magna cum Laudae” şi logodna cu Maria Tasu, fiica preşedintelui Curţii de Apel din Iaşi.
Referirile la activitatea lui Nicolae Iorga devin tot mai numeroase pe măsura implicării acestuia în viaţa culturală, ştiinţifică şi politică a ţării şi a reluării legăturilor cu Botoşanii. Iniţiator al semănătorismului – curent literar cu mulţi adepţi şi la Botoşani, editor al revistei „Neamul Românesc” al cărei obiectiv – emanciparea ţărănimii române – a avut un amplu ecou în întreaga ţară – autor a numeroase lucrări asupra trecutului şi prezentului românilor, deputat în Parlament şi membru al Academiei Române, Nicolae lorga devine, la finele primului deceniu al secolului al XX-lea, una din personalităţile de primă mărime ale epocii. Presa botoşăneană va reflecta acest fapt, dintre numeroasele referiri la activitatea prodigioasă a istoricului, remarcându-se cea făcută de I.P.Darie în ziarul „Gazeta Botoşanilor”: ,,Pentru acest savant profesor, istoria lumii, din cele mai vechi timpuri şi până astăzi nu mai are secrete, iar istoria noastră, a românilor, lui îi datorăşte descurcarea şi scoaterea la lumină. Documentele şi inscripţiile acestei ţări, în bună parte de el au fost citite, desluşite şi orânduite. Prin multele şi valoroasele sale scrieri istorice, el ne-a făcut cunoscuţi străinilor. Pe Nicolae lorga îl cunosc mai bine străinii decât noi: Omul acesta, veşnic în acţiune şi încordare e un mare duşman al comodităţii. Dânsul nu-şi află odihna mai mult de 6 ore din cele 24 de ore, şi ca putere de muncă… în ţara asta el nu are pereche decât pe domnii D. A. Sturdza şi Take lonescu. Veşnic în neastâmpăr şi unde nu te gândeşti, acolo îl găseşti… Astăzi îl vezi în Bucureşti şi Vălenii lui, mâine în Iaşi şi Galaţi, aci la Craiova, aci la Botoşani. Prin ştiinţa şi atitudinea sa, mânuite cu măiestrie la timp şi loc, e un mare mişcător al maselor populare şi înălţător al sufletelor deznădăjduite… După această mică de tot schiţare, mi se pare că am dreptul să zic că Nicolae Iorga, acest vrednic fiu al Botoşanilor, este un Român de ispravă”2.
Presa botoşăneană a marcat cu promptitudine fiecare eveniment din viaţa istoricului, cu convingerea că realizările acestuia, pot fi considerate de botoşăneni, ca fiind într-o oarecare măsură şi ale lor. Nu surprinde, deci, inserarea în toate ziarele locale a veştii alegerii lui Nicolae lorga, în anul 1910, ca membru al Academiei Române. Exprimându-şi satisfacţia faţă de această deosebită recunoaştere a meritelor lui Nicolae lorga, presa botoşăneană a rămas, în acelaşi timp descumpănită, vis-a-vis de sobrietatea cu care înaltul for academic a marcat acest eveniment. Revelator este în acest sens este comentariul din ,,Gazeta Botoşanilor” în care, printre altele, spunea: ,,… mult variata sa activitate culturală… a mişcat prea puţin pe academicienii noştri şi de aceea nu ştim dacă să ne bucurăm sau să ne întristăm cu prilejul acestei alegeri”3.
Recunoaşterea meritelor excepţionale ale lui Nicolae lorga în domeniul cercetării, a celei istorice în special, s-a concretizat în alegerea acestuia ca membru corespondent a numeroase Universităţi din lume, precum şi în acordarea titlului de Doctor honoris cauza, de către prestigioase instituţii de învăţământ superior din ţară şi străinătate. Reţinând un asemenea moment, din anul 1929, când Nicolae Iorga este ales rector al Universităţii din Bucureşti şi distins cu titlul de Doctor honoris cauza al Universităţii din Cluj, ziarul ,,Cuvântul Nostru” reproducea din ziarul ,,Românul”, care apărea la Detroit, ecoul acestor semne de apreciere peste Ocean: „Că d-l Nicolae Iorga a fost ales rector al Universităţii din Bucureşti, iar Universitatea din Cluj a conferit marelui profesor titlul de doctor emeritus, sunt dovezi că lumea noastră a început a înţelege valoarea acestui cărturar român..
Nimic nu este prea mult pentru a răsplăti munca acestei albini. Noi nu avem titluri şi onoruri pe cari conferite unui om, ar putea retribui munca depusă de acest titan pe altarul naţiunii sale.”4
Cu o mare satisfacţie au primit botoşănenii alegerea lui Nicolae Iorga ca preşedinte al primului Parlament al României reîntregite, în anul 1919. Anticipând această alegere, Emil Diaconescu publică în revista ,,Junimea Moldovei de Nord” un articol în care, printre altele nota: ,,Plecat de la un program bine stabilit şi propagat cu sinceritate atâţia ani de zile, d.. Nicolae Iorga, prin autoritatea sa morală, ca şi prin valoarea personalităţii sale superioare, prin popularitatea de care se bucură în vechiul Regat ca şi mai ales în provinciile nou alipite, pentru că este singurul învăţat al nostru care a avut contact mai intim cu aceste provincii, este menit să joace un rol hotărâtor în destinele României Mari.”5
Într-adevăr, Nicolae Iorga s-a implicat intens în viaţa politică românească, fiind, din anul 1907 până în anul 1938 membru al Parlamentului, preşedinte al acestuia, consilier regal şi pentru o perioadă de 10 luni, între anii 1931-1932, prim-ministru al ţării. Această ultimă demnitate, pe care ţara i-a încredinţat-o în anul în care împlinea vârsta de 60 de ani, a fost primită cu nedisimulată mândrie la Botoşani, presa locală, făcându-se ecoul dorinţei depăşirii marilor probleme cu care ţara era confruntată, sprijinind şi susţinând noul guvern. Astfel, ziarul ,,Informatorul” publica chemarea adresată de Nicolae lorga naţiunii, chiar de la Botoşani, la 5 mai 1931: ,,să căutăm forţele vii ale naţiunii, să nu le cheltuim zadarnic şi nici să le lăsăm să moară în noi, ci cu muncă şi cu stăruinţă vom putea ajunge cea mai bogată ţară din lume.”6
Din nefericire, problemele puse în faţa guvernului, în ciuda bunelor intenţii ale primului ministru, n-au putut fi depăşite. Cele câteva măsuri cu urmări pozitive între care desfiinţarea unor instituţii, care grevau inutil bugetul precum Casele Autonome şi Comitetele de revizuire (un al doilea rând de prefecţi)7, înfiinţarea unor instituţii culturale, achitarea unei părti a datoriei externe, n-au putut împiedica deteriorarea galopantă a situaţiei economice şi a nivelului de trai al locuitorilor. Guvernul a căzut după doar 10 luni, greşelile guvernării fiind analizate în ziarele „Ştirea”, „Informatorul”, „Reformatorul”, „Săptămâna” sau „Revista Şcolii” care au acordat importanţa cuvenită evenimentului, comentariile fiind marcate de regretul că marele istoric nu a putut să transpună în plan economic şi social dorinţa, atât de des declarată, de emancipare a celor mulţi şi de mai bine pentru ţara sa.
Astfel, în ziarul ,,Informatorul”, profesorul Ariton Iacobeanu, prieten şi colaborator al istoricului, publica un articol în care, trecând în revistă neîmplinirile guvernării Nicolae lorga – C. Argetoianu, arăta că aceasta a avut darul să-l compromită într-o oarecare măsură şi pe cel care a deţinut funcţia de prim-ministru: ,,De pe urma guvernării trecute, ţara rămâne cu o mare pierdere. Personalitatea excepţională din fruntea acelui guvern, Nicolae Iorga, care a fost inspiratorul şi îndrumătorul atâtor generaţii, era, prin prestigiul ce căpătase, arbitrul situaţiilor, mai presus de toţi oamenii politici, şi cuvântul său era ascultat. Dar, un arbitru îşi păstrează această calitate numai atâta timp cât nu intră el în luptă. A fost o nenorocire şi un păcat că d. Iorga, a avut răspunderea puterii uzându-şi, depreciindu-şi forţele şi pierzându-şi calitatea de arbitru, fără să capete pe accea de mare luptător.”8
În anul 1931 Nicolae lorga a împlinit vârsta de 60 de ani. Manifestărilor omagiale din Capitală li s-au adăugat, în mod firesc cele organizate în oraşul natal. Astfel, cu ocazia vizitei făcute în luna mai la Botoşani, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în sala de protocol a Palatului Administrativ, i se acordă titlul de cetăţean de onoare al oraşului. Mişcat de acest gest de preţuire, în scurta alocuţiune ţinută, Nicolae Iorga declara: ,,Foarte mişcat de oraşul naşterii mele, care nu mă uită, vă mulţumesc cu iubire de frate.”9
În seria de acte de gratitudine faţă de marele istoric, Consiliul Comunal decide, în aceeaşi lună, schimbarea denumirii străzii Liceului pe care se afla casa în care istoricul îşi petrecuse o parte a copilăriei, în strada Nicolae Iorga. Tot atunci, s-a luat iniţiativa – nefinalizată – de a se organiza în casa de pe strada Liceului, nr. 14, în care istoricul locuise între anii 1871-1876, un muzeu care să-i prezinte viaţa şi opera.10
La 7 iunie, în aula Liceului „Laurian”, Asociaţia Învăţătorilor botoşăneni a organizat o emoţionantă festivitate de sărbătorire a marelui istoric, în cadrul căreia au omagiat personalitatea acestuia, Constantin Iordăchescu revizor şcolar, Maria Mihailovici, institutoare, absolventă a Şcolii de Misionare de la Vălenii de Munte şi institutorul Mihai Apostol. Festivitatea şi alocuţiunile ţinute cu acest prilej au fost redate pe larg în „Revista Şcolii”, publicaţie a Asociaţiei Corpului didactic primar din judeţul Botoşani, din care redăm câteva fragmente.
Constantin Iordăchescu, a subliniat în cuvântarea sa faptul că: ,,De 40 de ani, de când conduce viaţa intelectuală a poporului român, Nicolae Iorga a fost un dărâmător de false sau exagerate valori, un creator în toate domeniile, un maestru al cuvântului vorbit şi un maestru al cuvântului scris.”11 La rândul său, Maria Mihailovici a evocat activitatea desfăşurată în cadrul aşezămintelor înfiinţate de Nicolae Iorga la Vălenii de Munte, prin care încă odată acesta şi-a exprimat, concret ,,nemărginita dragoste ce are pentru ţara aceasta şi pentru neamul nostru.”12, iar Mihai Apostol a trecut în revistă activitatea ştiinţifică a istoricului, care „a reprezentat întotdeauna quintesenţa geniului românesc…. şi care… întrupează astăzi … speranţa de mai bine a acestui neam, pentru care şi-a dăruit dragostea şi uriaşa sa putere de muncă…”13
Aceste schiţări fugare ale personalităţii marelui istoric se suprapun peste imaginea anilor copilăriei petrecute în Botoşani, rămase definitiv în memoria locuitorilor oraşului. Revelatoare în acest sens sunt rândurile pe care, la câteva luni de la moartea tragică a savantului, le scria, , în ziarul „Botoşanii”, profesorul N.D. Andrieş ,,… Pentru noi, botoşănenii, figura de apostul a lui Nicolae Iorga ne mai este concretizată şi prin anii copilăriei şi a primei sale tinereţi, care se leagă de paşnicul nostru oraş, unde oamenii au dovedit, cu săptămâni în urmă, că nu-şi uită fiii ce-i fac cinste. Aceste meleaguri au purtat durerile şi visurile copilului, care la şase ani cunoştea cronicele Moldovei şi ştia pe de rost fabulele lui Florian şi Orientalele lui Hugo, şi care, la 13 ani scria articole de politică externă. De aici a luminat pentru tânărul sărac, fulgerul conştiinţei menirii lui. Şi când, la Universitatea din Iaşi, a minunat pe profesori prin însuşirile-i excepţionale, şi când, ca urmare, a luat drumul străinătăţii (Berlin, Lipsea, Paris) pentru potolirea setei de ştiinţă, cu el a mers şi icoana oraşului acesta”.14
Aceste câteva rânduri, se adaugă multor altora publicate în presa botoşăneană de-a lungul timpului, în care au fost relevate numeroase acţiuni întreprinse de Nicolae Iorga pentru Botoşani şi pentru care concetăţenii săi i-au arătat o nedesimulată recunoştinţă şi gratitudine: refacerea clădirii liceului «Laurian» ars în anii primului război mondial15, susţinerea activităţii Universităţii Populare ce-i purta numele, care a fiinţat între anii 1924-192916, menţinerea între instituţiile bugetare, în anii marii crize economice care a debutat în anul 1928, a Şcolii Normale de Fete ,,Despina Doamna”17 şi nu în ultimul rând, desăvârşirea bisericii construite la Ipoteşti, în memoria lui Mihai Eminescu.
În legătură cu acest ultim fapt, trebuie amintit că în anul 1928, la propunerea profesorului Petre Irimescu, prefect al judeţului Botoşani, s-a decis construirea, alături de bisericuţa Eminovicilor de la Ipoteşti, a unui lăcaş de cult dedicat memoriei marelui poet. Cu sumele strânse printr-o colectă iniţiată de un comitet de iniţiativă avându-l în frunte pe Petre Irimescu, în anul 1928 s-a pus piatra fundamentală a bisericii, construcţia fiind terminată la roşu şi acoperită în anul 1935. Epuizarea fondurilor strânse de comitetul mai sus amintit, lăsau în imposibilitate de realizare pictarea bisericii şi dotarea acesteia cu mobilierul necesar unui lăcaş de cult şi în lipsa altei modalităţi de a rezolva situaţia creată, membrii comitetului au decis să apeleze la trei personalităţi de mare prestigiu ale vremii: scriitorul Mihail Sadoveanu, Stelian Popescu, directorul ziarului ,,Universul” şi istoricul Nicolae Iorga, cărora le-a adresat rugămintea să lanseze în presă, liste de subscripţie pentru strângerea sumei necesare finalizării lucrărilor.
Comentând atitudinea celor trei faţă de solicitarea venită de la Botoşani, ziarul ,,Săptămâna” nota: ,,D. M. Sadoveanu a publicat un apel frumos către intelectuali şi s-a oprit la atât. D.N. Iorga a deschis o listă de subscripţie la ziarul său ,,Neamul Românesc” şi a scris şi un articol plin de înţelegere asupra acestei chestiuni. (…) D. Stelian Popescu
s-a înscris cu 1000 de lei pe lista de la ,,Neamul Românesc” şi a dat şi din partea ,,Universului” 5ooo de lei. Listă de subscripţie n-a făcut. Câteva note, care au putut trece neobservate.
Cel care a pus înţelegere şi inimă este d. N. Iorga.. La ziarul său s-au colectat până acum – în 2 săptămâni numai – peste una sută şasezeci mii lei. Si vin sume mereu. Iar ,,Neamul Românesc” publică zilnic scrisori de la marii români care răspund chemării sale.”18
Presa a publicat, de asemenea, ori de câte ori s-a ivit prilejul opiniile istoricului faţă de oraşul natal şi de locuitorii acestuia, fie că acestea erau laudative sau, din contră, critice.
Reţinem dintre acestea pe cele redate de ziarul ,,Informatorul” în care Nicolae Iorga deplângea faptul că dorinţa sa de a-i ajuta pe botoşăneni s-a lovit, nu odată, de reticenţa acestora la sfaturile şi îndemnurile pe care li le-a adresat, fapt ce l-a îndreptăţit să afirme că ,,…pot spune că între ai mei am fost şi ai mei nu m-au cunoscut”.19 Făcând trimitere la marele Eminescu, al cărui glas, de asemenea a fost ignorat de contemporani, Nicolae Iorga îşi exprima convingerea că dacă marele poet ar fi fost înţeles şi sfaturile sale urmate, ,,…am avea astăzi o solidaritate românească sprijinită pe trecut, am avea înţelegerea marilor realităţi naţionale, nu ne-am sprijini pe legi şi regulamente care nu se observă şi nu se pot observa, nu ne-am îmbăta cu fraze, n-am linge tălpile tiranilor şi nu ne-am face mogâldeaţă pentru ca demagogii să încalece. Iar printre oraşele care au urmat mai puţin învăţăturile lui, e oraşul căruia i-a păsat mai puţin de învăţăturile mele, continuatorul lui, cu tot aşa de slab noroc.”20
Faptele şi gândurile lui Nicolae Iorga au purtat pecetea iubirii profunde pentru cei din mijlocul cărora s-a ridicat şi pentru oraşul copilăriei, căruia – declara el – „i-am purtat un gând de fiu şi de câte ori am putut, i-au adus servicii culturale, singurele de care sunt în stare”21.
Răspunsurile botoşănenilor la ceea ce marele istoric a făcut pentru Botoşani, au fost, pe măsura înţelegerii de către fiecare a mesajului acestuia şi chiar dacă faptele lor nu s-au concretizat în acţiuni pe măsura aşteptărilor, nu se poate spune că nu au dorit acest lucru. Presa locală a reflectat cu conştiinciozitate toate momentele care au prilejuit contactul marelui istoric cu Botoşanii şi aspectele pe care le-a relevat, constituie, mai presus de orice consideraţii, dovada unei relaţii aproape unice în epocă, între o mare personalitate în oraşul natal, fapt ce înnobilează, deopotrivă, atât pe Nicolae lorga, cât şi pe botoşăneni.

Note
1. Curierul Român, an I, nr. 7/1893.
2. Gazeta Botoşanilor, an.I, nr. 76, 18 iunie, 1908.
3. Idem, an III, nr. 35, 3 octombrie, 1910.
4. Cuvântul Nostru, an V, nr. 5, 16 mai, 1929.
5. Junimea Moldovei de nord, an I, nr. 1, 5 ianuarie, 1919.
6. Informatorul, an III, nr.242, 25 decembrie, 1931.
7. Străjerul, an II, nr. 4, 25 decembrie, 1931.
8. Informatorul, an IV, nr. 302, 24 iulie, 1932.
9. Idem, nr 246, 7 iunie, 1931.
10. Stirea, an II, nr. 60/1931
11. Revista Şcolii, an VIII, nr. 6-8, iunie-august, 1931, p. 7.
12. Idem, p.10.
13. Idem p.11.
14. Botoşanii, nr. 71, 18 martie, 1941.
15. Semănătorul Botoşanilor, an II, nr.23, 1 martie, 1924.
16. Idem, an III, nr. 72, 10 ianuarie, 1925.
17. Cuvântul Nostru, an VII, nr. 6-9/1932.
18. Săptămâna, an. V, nr. 24, 23 februarie, 1936.
19. Informatorul, an I, nr. 26, 9 decembrie, 1928.
20. Idem, an II, nr. 142, 28 iunie, 1929.
21. Idem, an III, nr. 237, 17 februarie, 1930.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 17 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5