Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

NICOLAE IORGA: POSTERITATEA IMEDIATĂ (1940 – 1947)

Prodan DanPrimit pentru publicare: 15 iunie 2016
Autor: Prof. D-r Dan  PRODAN, redactor
Publicat: 15 iunie 2016
Editor: Ion ISTRATE

 

 

NICOLAE  IORGA:  POSTERITATEA  IMEDIATĂ  (1940 – 1947)

 

            Valeriu şi Sanda Râpeanu au realizat şi au publicat o nouă introspecţie a tribulaţiilor posterităţii imediate a lui Nicolae Iorga, în anii tragici şi schimbători 1940 – 1947. Mă refer aici la o contribuţie fundamentală în analiza şi cunoaşterea Iorga,by prodanelementelor matricei complexe Iorga după Iorga în anii precizaţi anterior: N. Iorga 1940 – 1947. Reconstituire cronologică, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Antologie, îngrijirea ediţiei, note şi comentarii Valeriu Râpeanu şi  Sanda Râpeanu, Introducere de Valeriu Râpeanu, Bucureşti, 2016, 711 p. Cum indică şi titlul, abordarea restitutivă, ediţie secundă a celei primare din 2001 – 2002, a fost concepută şi realizată binomial, timp – tematică. Astfel, pentru fiecare an din intervalul decupat anterior a fost nominalizat şi explicitat aspectul uman – factologic al unităţii de timp respective.

Au rezultat, astfel, douăsprezece capitole tematico – temporale, precedate de o Introducere (pp. 5 – 14) şi de un Argument (pp. 15 – 16), succedate de referinţe bibliografice: Valeriu Râpeanu  –  Scrieri despre N. Iorga, toate trei semnate de Valeriu Râpeanu: I. Preludiu tragic (pp. 18 – 34); II. Asasinarea morală (pp. 36 – 59); III. Asasinarea [fizică a] lui N. Iorga (pp. 61 – 111); IV.  1941: Opinia publică omagiază personalitatea lui N. Iorga (pp. 113 – 217); V. 1942: Continuitate şi contestare (pp. 219 – 277); VI. 1943. Culminaţia prezenţei postume a lui N. Iorga (279 – 401); VII. 1944: Răscrucea: începutul ofensivei împotriva lui N. Iorga (pp. 403 – 541); VIII. 1945: Sub semnul celor cinci ani de la asasinare (pp. 544 – 573); IX. 1946: Exegeze ştiinţifice şi prevestiri sumbre (pp. 575 – 647); X. 1947: Cortina cade pentru mai bine de un deceniu (pp. pp. 649 – 675); XI. 1944 – 1947: Presa partidelor istorice şi N. Iorga (pp. 679 – 680); XII. 1948: Epilog dramatic: Opera lui N. Iorga interpretată de Siguranţa Generală a Statului (pp. 681 – 687). Fiecare capitol are o mini – prefaţă lămuritoare.

Valeriu Râpeanu, unul dintre cei mai mari iorgologi români ai ultimei jumătăţi de veac, cât „o viaţă de om” – re – citând formula lui Iorga, atotcuprinzătoare temporal, tematic, ideatic, a argumentat astfel motivaţiile şi caracteristicile demersului său restitutiv: „1940, 1947: doi ani fatidici pentru Nicolae Iorga şi, deopotrivă, doi ani fatidici pentru istoria României. (…) Aşa cum în timpul vieţii numele lui Nicolae Iorga a fost implicat, prin scrisul şi faptele sale, în cinci decenii de istorie românească, tot aşa moartea şi declinul postum al operei sale au fost condiţionate şi se explică prin seismele aceleiaşi istorii. (…) A fost asasinat de extrema dreaptă omul care a avut de la primii paşi ai scrisului şi înfăptuirilor sale vocaţia rostirii adevărurilor în care credea mai presus de conjuncturi, iar numele şi opera i-au fost interzise mulţi ani de extrema stângă, pentru că sensul vieţii şi operei sale veneau în contradicţie cu ideologia care se aşternea peste ţară din 1944. Cele două extreme au acţionat în aceeaşi direcţie: una suprimând omul, cealaltă interzicând opera care exprima tumultul ideilor sale” (p. 5). În consecinţă, a argumentat Valeriu Râpeanu, „Această reconstituire cronologică nu reprezintă o simplă culegere de texte dedicate lui N. Iorga în perioada 1940 – 1947, ci prima tentativă de a oferi cititorului o perspectivă ştiinţifică, întemeiată pe cunoaşterea directă a surselor, a textelor din ultimii şapte ani ai existenţei sale postume. Epocă marcată de seisme privind întreaga noastră societate” (p. 15).

Antecedentele uciderii fizice a lui N. Iorga, în noaptea de 27 / 28 noiembrie 1940, s-au produs şi s-au adunat latent în deceniile trei şi patru ale veacului trecut şi s-au manifestat făţiş şi agresiv în presă şi în justiţie în timpul domniei autoritare a regelui Carol II, fostul student şi aparent discipol al marelui savant – pedagog de generaţie: polemica dintre istoric şi Nae Ionescu, mentorul politic şi ideologul mişcării legionare, scrisoarea lui Corneliu Zelea Codreanu către N. Iorga (din 26 martie 1938) – (pp. 23 – 25), scrisorile de răspuns ale „bradului bătrân”, publicate în aprilie – mai 1938, procesul şi condamnarea Căpitanului legionar la 6 luni de închisoare, cu executarea pedepsei (pp. 25 – 31).

Asasinarea morală a lui Nicolae Iorga a început pe plan intern în septembrie 1940, concomitent cu distrugerea iremediabilă teritorialo – demografică etc. a României Mari, pe plan extern. Formarea statului naţional – legionar condus de generalul Ion Antonescu, având ca „tovarăşi de drum” pe subordonaţii de idei şi fapte ai lui Horia Sima, a impulsionat pe duşmanii lui Iorga, şi acesta avea foarte mulţi în România ciuntită, „formaţi” şi „activaţi” într-o „viaţă de om”, să-l atace şi să-l denigreze în scris şi prin diferite gesturi sub – urbane, pregătind uciderea psihico – morală a oponentului vertical, în paralel cu cea fizică – trupească. Valeriu Râpeanu a adunat şapte poziţionări anti – Iorga, una aparţinând şi tânărului simpatizant legionar pe atunci, Constantin Noica, cu două răspunsuri ale marelui savant (Să nu fim mojici şi Viitorul), în care a lămurit netemeinicia acuzelor din articolele defăimătoare.

Uciderea fizică a urmat izolării şi asasinării morale. În noaptea de 27 / 28 noiembrie 1940, la marginea Comunei Strejnicu, Jud. Prahova, Nicolae Iorga a fost asasinat mişeleşte de o echipă legionară a morţii, condusă de Traian Boeru. Încă o dată, glonţul a frânt cuvântul! Au urmat atitudini şi conduite faţă de abominabilul asasinat! Oficiale, semi – oficiale, particulare, interne şi externe. Realizatorii volumului le-au adunat în cinci firide tematice, intercondiţionate între ele, cu titluri semnificative: O tăcere impusă de Guvernul Antonescu şi de echipele violente de legionari; Gânduri cunoscute decenii mai târziu, cu selecţii punctuale din memoriile, jurnalele, notele, însemnările zilnice ale unor contemporani ai anului 1940: Ioan Hudiţă, Alice Voinescu, Victor Slăvescu, G.I. Duca, ex-regele Carol II, Maria Cantacuzino – Enescu, Raoul Bossy, Mărgărita Ioana Vulcănescu; Ecouri de peste hotare, omagii – evocări ale lui Henri Focillon, Mario Roques, Hans W. Hartman; O consecventă devoţiune postumă: Gheorghe I. Brătianu, paradigmatică de altfel, din decembrie 1940; câteva Necrologuri întârziate, din perioada decembrie 1940 – aprilie 1941, semnate de Nicolae Cartojan, C.C. Giurescu, G.G. Mironescu, I.I. Stoica, Gheorghe I. Brătianu.

Anul 1941 este cel al unei relative relaxări şi deschideri politice – intelectuale – culturale – civice faţă de fapta şi opera Titanului asasinat, an în care Opinia publică omagiază personalitatea lui N. Iorga: 1. Elogiul Academiei [15 mai 1941] ridică lespedea interdicţiei; 2. Când N. Iorga ar fi împlinit 70 de ani [la 6 / 18 iunie 1941]; 3. N. Iorga în viziunea lui G. Călinescu; 4. Redeschiderea Institutului de Istorie Universală „N. Iorga”; 5. Încetarea din viaţă a Ecaterinei Iorga; 6. Un moment al continuării publicaţiilor întemeiate de N. Iorga; 7. Mărturii. Evocări. Interpretări. Informaţiile în general cunoscute lumii intelectuale de ieri şi de azi se împletesc cu cele foarte puţin ştiute, din viaţa personală a savantului şi a familiei sale, sau inedite. Dintre ultimele am selectat doar Ultima poezie a lui N. Iorga, celelalte putând fi uşor citite în paginele masivului volum reconstitutiv. A fost scrisă la 26 noiembrie 1940, în preziua uciderii sale năprasnice şi inutile, publicată ulterior în ziare, în martie, ulterior în august 1941. Fără titlu, nefinisată literar – stilistic, scrisă dintr-un singur avânt al ultimei inspiraţii sau, poate, al premoniţiei sumbre a tragediei de peste zi, cuprinde două strofe (p. 213):

„Vueşte pădurea de vânt
Răsună sălbatecu-i cânt
Venind de la mii de organe
Cu vuet de hoarde duşmane
Opreşte-te, barbare vânt
Destul răzbunarea ţi-o simt!
Din fund de pădure îmi place
Să-mi vie solia de pace”.

            În anul următor, 1942, atitudinea intelectualităţii şi a opiniei publice româneşti faţă de N. Iorga a pendulat între Continuitatea omagierii şi Contestarea personalităţii omului şi a operei sale complexe, multi – direcţionale. Au continuat să fie publicate Mărturii, Evocări, Amintiri, Interpretări, numere speciale de publicaţii periodice referitoare la savant, s-au organizat pomeniri şi parastase ortodoxe periodice ale lui Iorga, a continuat activitatea Institutului de Istorie Universală din Bucureţti şi a Universităţii de Vară de la Vălenii de Munte. În paralel, contestarea continuă, cu preopinentul decedat: cazul lui Simion Mehedinţi este revelator, pe fondul unei duşmănii personale vechi de patru decenii.

            Culminaţia prezenţei postume a lui N. Iorga s-a atins în anul următor, 1943, bazată pe coordonatele de manifestare ale celui precedent, 1942. În plus, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti s-a jucat piesa de teatru Tudor Vladimirescu a lui Iorga, au fost tipărite primele volume postume ale istoricului, a început ciclul de conferinţe radiofonice N. Iorga. Evident, nu au lipsit nici atitudinile polemice la adresa operei lui N. Iorga. Cea mai cunoscută a fost Polemica dintre Pompiliu Constantinescu şi Barbu Theodorescu, primul fiind un critic analist al contribuţiilor literare şi de istorie literară iorghiste, iar al doilea unul dintre cei mai consecvenţi şi statornici discipoli ai celebrului său Magistru.

            Evenimentele politico – militare de pe frontul anti – sovietic din prima jumătate a anului 1944 şi urmările lor în România din a doua jumătate a anului au determinat, punctual, Răscrucea. Începutul ofensivei împotriva lui N. Iorga. Coordonatele manifestărilor pro – Iorga sunt aceleaşi din anii anteriori, 1941 – 1943. A fost publicată ediţia a III-a a Generalităţilor cu privire la studiile istorice, Bucureşti, 1944, iar Lucreţiu Pătrăşcanu a realizat prima perspectivă marxistă asupra operei istorice a lui Iorga, defavorabilă conceptual – interpretativ istoricului, una din motivele interzicerii, începând cu 1948, a contribuţiilor istorice, filosofice, literare, ziaristice  etc. ale savantului ucis în 1940.

            1945 a fost, referitor la posteritatea lui Iorga, anul aflat Sub semnul celor cinci ani de la asasinare, în contextul european al sfârşitului celui de-al Doilea Război Mondial, cu victoria zdrobitoare a coaliţiei Naţiunilor Unite, din care a făcut parte şi URSS a lui I.V. Stalin, iar pe plan naţional ascensiunea brutală a forţelor Partidului Comunist din România (total obedient ţarului roşu de la Moscova), sub masca acţiunilor Frontului Naţional Democrat. Atitudinile pro-  şi anti-Iorga din 1945 au avut caracteristicile deja cunoscute din anii anteriori, cu „variaţiuni pe teme politice”: Încercări de anexare politică a memoriei lui N. Iorga (pp. 557 – 561) şi Opoziţia împotriva dezvelirii bustului de la Vălenii de Munte (pp. 543 – 546), manifestată de membrii Uniunii Patrioţilor – Prahova, „organizaţie cripto – comunistă”, conform caracterizării lui Valeriu Râpeanu.

            Anul următor, 1946, a fost, pentru România, ultimul an de aparentă democraţie şi primul an de reală dictatută comunistă făţişă, iar pentru memoria lui Iorga, Exegeze ştiinţifice şi prevestiri sumbre. În acel context, Ultima ediţie a Cursurilor de Vară de la Vălenii de Munte, Jud. Prahova (pp. 575 – 582)     şi diverse Mărturii, Evocări, Interpretări (pp. 622 – 647) au conservat o tradiţie încetăţenită de mulţi ani şi au omagiat o personalitate omnivalentă, asupra căreia factorul politic comunist impunea noi restricţii ideologice. În 1947, Cortina cade pentru mai bine de un deceniu, izolând, până prin 1965, personalitatea şi opera lui N. Iorga de curiozitatea şi interesul ştiinţific al intelectualităţii democratice, cu gândire liberă, româneşti. Institutul de Istorie Universală din Bucureşti a marcat Sfârşitul unui deceniu de activitate ştiinţifică (pp. 649 – 665), Universitatea de Vară de la Vălenii de Munte şi-a închis uşile (pp. 666 – 668), au fost publicate tot mai puţine Mărturii, Evocări, Interpretări (pp. 668 – 685).

            În perioada 1944 – 1947, interstiţiul între două dictaturi, relaţia dintre Presa partidelor istorice şi N. Iorga s-a caracterizat prin omagierea personalităţii marelui savant în ziarele de partid, deşi reprezentanţii liberalilor şi ţărăniştilor au criticat concepţia şi prestaţia politică ale omului politic N. Iorga, în special colaborarea cu regele Carol II, între 1938 – 1940.  „Din 1947, a precizat Valeriu Râpeanu, opera lui Iorga nu mai are circulaţie publică. Chiar corespondenţa în jurul ei şi studiile despre savant tipărite în străinătate devin obiect de supraveghere din partea serviciilor secrete” (p. 683). În acele condiţii, anul 1948 a înregistrat un Epilog dramatic: opera lui N. Iorga interpretată de Siguranţa Generală a Statului, predecesoarea Securităţii cea de tristă faimă, în condiţiile în care istoricul a avut dosar de supraveghere la Siguranţa din Bucureşti încă de la începutul secolului XX.

            Masivul volum reconstitutiv şi restitutiv, trudit şi îngrijit de Valeriu şi Sanda Râpeanu, este fundamental în orizontul temei receptării şi atitudinii faţă de personalitatea uriaşă a lui N. Iorga, în posteritatea imediată, 1940 – 1947, între anii de început a două regimuri politice autoritare diametral opuse ideologic: primul, naţional – militar, al lui Ion Antonescu, aliat cu Germania lui A. Hitler, pentru obiective recuperatorii teritoriale româneşti; al doilea, comunist stalinist, multi – obedient Moscovei, cedant al Basarabiei, Bucovinei de Nord şi al Ţinutului Herţei. N. Iorga, democrat constituţional convins, a fost adept al progresului societăţii prin aplicarea de reforme complexe, graduale, paşnice, dar duşman declarat al revoluţiilor brutale, violente, sângeroase, care ar fi „ars etape” ale evoluţiei istorice a societăţii, cu mii şi milioane de victime nevinovate. În consecinţă, marele istoric a criticat şi a respins ambele forme, extremiste de altfel, ale sistemului politic autoritar şi de manifestare a acestora. În sens invers, sistemele politice autoritare s-au răzbunat pe amintirea şi posteritatea lui Iorga, în perioada lor de consolidare  guvernamentală (Antonescu între septembrie 1940 – aprilie 1941, comuniştii între 1947 – 1965), căci Omul fusese deja asasinat în noiembrie 1940.

Ulterior, în etapa următoare a exerciţiului guvernamental – ideologic, sistemele politice amintite anterior au permis o relaxare a atitudinii, uneori restitutive, faţă de personalitatea lui Iorga (mai 1941 – 1944, 1965 – 1989). Nici unul dintre sistemele politice avute în vedere nu putea ignora realitatea obiectivă că N. Iorga aparţinea, prin om şi operă, poporului român, şi că valorificarea personalităţii „Bradului bătrân” se dovedea benefică, în anumite situaţii conjuncturale – temporale favorabile, interne şi / sau externe. Perioada dintre cele două sisteme autoritare, august 1944 – decembrie 1947, a produs lumini şi umbre asupra bustului lui Iorga, la apusul democraţiei şi, concomitent, la răsăritul dictaturii roşii comuniste – staliniste.

Iorga după Iorga 1940 – 1947, prin izvoarele istorice de diferite categorii adunate, îngrijite şi editate de Valeriu şi Sanda Râpeanu, sintetizează formele de manifestare a instituţiilor şi opiniei publice faţă de omul, personalitatea şi opera pluri – valentă ale lui Iorga în jumătatea de secol de creaţie multi – direcţională iorghistă, anterioară uciderii sale din noiembrie 1940, şi prefigurează cele patru decenii de dictatură comunistă în România, în care percepţia şi atitudinea faţă de „Bradul bătrân” a evoluat, gradat şi cinic, de la index şi damnare la recuperare şi reintegrare naţională.

            Prezenta carte a soţilor Valeriu şi Sanda Râpeanu reuneşte foarte multe ecouri ale receptării personalităţii şi posterităţii lui Iorga, atât de către factorii politici, cât şi de intelectualitatea românească şi străină. Alte mărturii aşteaptă să fie descoperite şi integrate în ansamblul tematic deja realizat. Elementele perfectibile (Introducerea sau un rezumat în limbă europeană de circulaţie, fotografii, indice antroponimic, toponimic, hidronimic etc.) pot fi rezolvate şi introduse într-o eventuală ediţie a III-a. Îmi doresc ca activitatea restitutivă a celor doi neobosiţi şi perseverenţi cercetători bucureşteni în cadrul Universului N. Iorga să continue, chiar cu munca în echipă extinsă, pentru că orizontul tematic este imens. Aştept cu interes şi nerăbdare viitoarea carte restitutivă a soţilor Râpeanu. Va fi o altă revelaţie documentară, o altă plăcere istoriografică de savurat.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    Cele mai frumoase aprecieri pentru calitatea articolului!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania