Publicat de prof.dr. Dan  PRODAN, 30 nov.2013

Tânărul profesor, doctor în istorie, Cătălin Luca, originar din Dorohoi, a elaborat şi a publicat o carte, iniţial disertaţie de masterat, despre legăturile lui N. Iorga cu oraşul Iaşi, într-o viaţă de om, aşa cum a fost(Cătălin Luca, Iorga şi Iaşii, Editura Zona Publishers, 2012, Iaşi, 148 p.), la 140 de ani de la naşterea polihistorului universal. În Argumentul cărţii, autorul a motivat şi a radiografiat pe capitolescheletul cărţii, pornind de la premiza că „o lucrare al cărei subiect principal să-l constituie raporturile marelui istoric Nicolae Iorga cu Iaşii nu există în literatura de specialitate”. C. Luca a concluzionat următoarele: „Cartea de faţă vrea să evidenţiezerolul fundamental pe care l-au avut Iaşii în formarea spiritului autentic al marelui istoricNicolae Iorga şi în acelaşi timp propune o radiografie a societăţii româneşti, aflată în plin proces de modernizare politică, instituţională şi socială, proces asupra căruia istoricul şi-a adus un aport considerabil”(p. 10).

Cartea cuprinde 8 capitole, fiecare reprezentând câte o etapă din viaţa şi din cariera lui N. Iorga, în legătură cu oraşul Iaşi. Astfel, Nicolae Iorga, elev la Iaşi (Cap. I, pp. 11 – 36) a fost prima legătură directă a elevului supra-dotat intelectual cu capitala culturală a Moldovei. Precocele botoşănean a fost elev al Liceului Naţional din Iaşi în perioada 1886 – 1888, promovând bacalaureatul cu media maximă a seriei de absolvenţi. Ulterior, a devenit student al secţiunii istorico – literare a Facultăţii de Litere a Universităţii din Iaşi (septembrie 1888). A absolvit şi a promovat examenele respective în 15 luni, până în noiembrie 1889 inclusiv. În decembrie 1889 absolventul briliant a susţinut examenul de licenţă şi l-a promovat în mod excepţional, cu calificativul „Magna cum laude”. Profesorii Facultăţii de Litere l-au sărbătorit pe eminentul licenţiat la un banchet organizat duminică, 24 decembrie 1889 (Cap. II: Nicolae Iorga, student al Iaşului, pp. 37 – 56).

N. Iorga a avut şi viaţă personală, de familie, în ultimul deceniu al secolului XIX, care a început la Iaşi cu mariajul său cu Maria Tasu, fiica unui influent magistrat local, de formaţie junimistă, în 1890, cu care a avut trei copii, de care a divorţat în vara anului 1900.„(…) Divorţul lui N. Iorga, a explicat C. Luca, poate fi interpretat ca o etapă în urmărirea, de către el, atât a dezideratelor personale, cât şi a celor sociale. (…) Se pare că el (divorţul – n. DP) a devenit necesar când traiectoria istoricului nu mai corespundea scopurilor iniţiale, când obiectivele ce au dus la căsătoria cu Maria Tasu au fost „atinse”. Aşadar, desfacerea primei căsătorii se produce în urma unei tensiuni între proiectul cultural matrimonial iniţial imaginat de N. Iorga şi interacţiunea socială ulterioară în care a plonjat istoricul”(p. 62) – (Cap. III: Viaţa personală alui Nicolae Iorga şi Iaşii, pp.57 – 65).

N. Iorga a dezvoltat şi anumite relaţii cu diferite curente cultural – sociale ale Iaşului: mişcarea junimistă(„În orice caz, a precizat C. Luca, spiritul junimist nu a contravenit niciodată orientării spirituale a lui Iorga, inclusiv în ce priveşte viziunea asupra problemelor concrete ale istoriei”- p. 70), mişcarea socialistă(„… încă de la o fragedă vârstă, a manifestato vie aplecare către rezolvarea problemelor concrete, ale mediului social, ceea ce l-a ferit de o cantonare exclusivă în mediul academic”– pp. 71 – 72), mişcarea sămănătoristă(„Din anul 1903,a explicat C. Luca,când Iorga devine liderul mişcării literare ce a preluat numele revistei literare „Semănătorul”, începe şi influenţa sa decisivă asupra evoluţiei literaturii române. (…) După intrarea sa în redacţie, Iorga imprimă revistei un spirit combativ, pe direcţia naţionalismului de tip eminescian”– p. 76), mişcarea naţionalistă (despre care N. Iorga afirma în 1922: „Doctrina naţionalistă, care a servit ca bază alcătuirii unui nou partid, de vreo douăzeci de ani nu este, fără îndoială, o doctrină nouă. Cred că în devenirea unei societăţi nici nu e prea bine ca noutăţi din cale afară de noi să se situeze în afară de nevoile tradiţionale de dezvoltare seculară ale poporului”– p. 83)- (Cap. IV: Nicolae Iorga şi curentele cultural – sociale ale Iaşului, pp. 66 – 84).

Dealul Copoului a fost toposul fundamental al universului geografic şi spiritual ieşean al lui N. Iorga. Acolo istoricul s-a plimbat în tinereţe, la maturitate şi la senectute, acolo N. Iorga a co-ctitorit o biserică ortodoxă, Sf. Nicolae – Copou, zidită între 1937 – 1940 (Cap. V: NicolaeIorga şi Dealul Copoului, pp. 85 – 93). Nicolae Iorga a fost în polemică cu diferiţi intelectuali ieşeni, unii foşti profesori de-ai săi la universitate, în jurul anului 1900, în fond un episod al unei polemici generalizate între două generaţii şi două şcoli istorice: criticismulversusromantism – junimismul. Această polemică cu prof. I. Caragiani, descrisă în detaliu de C. Luca, din care N. Iorga a ieşit şifonat ca imagine, prestigiu intelectual, capacitate de analiză imparţială, obiectivă, era şi o nostalgie polemic exprimată după Iaşiul studenţiei sale şi după o potenţială catedră universitară ieşeană, vis de tinereţe neîmplinit încă! (Cap. VI: Polemicile lui Nicolae Iorga şi mediul ieşean, pp. 94 – 102).

În pofida unor „episoade critice” din filmul colaborării lui N. Iorga cu oraşul Iaşi, istoricul conferenţiar a solicitat şi a obţinut Aula universitară ieşeană pentru a susţine conferinţe publice cu diferite subiecte, între 1907 – 1939 (Cap. VII: Nicolae Iorga – conferenţiarul în Aula Universităţii din Iaşi, pp. 103 – 115). Cea mai intensă experienţă a lui N. Iorga în relaţiile sale cu oraşul de pe Bahlui s-a derulat în perioada 1916 – 1918, când Iaşii au fost capitala României ne-ocupată de trupele Taberei Puterilor Centrale, oprite de rezistenţa eroică a armatei române în Sudul Moldovei. De la tribuna Parlamentului, de pe piedestalul unor cuvântări ocazionale, din paginile Neamului Românesc şi ale unor sinteze despre România, războiul european, idealul naţional al României Mari, N. Iorga a luptat cu toată forţa unui patriot, savant, naţionalist, pentru împlinirea României Mari de la Nistru la Tisa, Dunărea inferioară, M. Neagră (Cap. VIII: Nicolae Iorga şi Iaşii, în contextul războiului, pp. 116 – 136).

O Scurtă privire asupra operei luiIorga (pp. 137 – 138) a concluzionat, dacă mai era nevoie, că personalitatea polivalentă prezentată în carte a devenit unul dintre marii istorici ai lumii. O Addenda include două documente referitoare la disponibilitatea lui N. Iorga de a contribui la dotarea Muzeului Domniei Regelui Carol I, proiectat a fi înfiinţat la Iaşi octombrie -noiembrie 1914 (pp. 139 – 140). Bibliografia (pp. 141 – 146) utilizată de C. Luca în elaborarea contribuţiei sale completează cartea prezentată în aceste pagini.

Contribuţia lui C. Luca trebuia completată (se constată, astfel, lipsa consilierii / inactivitatea referenţilor ştiinţifici de carte la editură!!!) cu: prefaţa unui universitar ieşean (cuvintele introductive ale prof. univ. d-r Gheorghe Cliveti de pe coperta IV trebuiau plasate la începutul cărţii, într-o Prefaţă); o anexă documentară care să valorifice izvoarele istorice tematice descoperite de tânărul istoric în diferite fonduri arhivistice; o anexă fotografică, cu imagini ale lui N. Iorga la Iaşi, în perioada analizată în lucrare; rezumat într-o limbă străină, care să mărească gradul de accesibilitate al cărţii în străinătate; indice general (antroponimic, toponimic, hidronimic). Ar mai fi de adăugat câteva elemente bibliografice citate incomplet sau neutilizate(de ex.: Barbu Theodorescu, Nicolae Iorga, 1871 – 1940, vol. I, Cronologie şi bibliografie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică – Editura Militară, Bucureşti, 1976, 576 p.;Nicolae Iorga, 1871 -1940. Studii şi documente, vol. I, II, IV – X, coordonatori: Constantin Buşe, Constantin Găucan, Bucureşti, 2001 – 2010);diverse greşeli gramaticale, cauzate de o grăbită tehnoredactare şi de o neglijentă corectare a formei finale pentru tipărire, unele confuzii ştiinţifice: de ex., în 1888, Universitatea din Iaşi nu se numea (încă!) „Alexandru Ioan Cuza” (p. 38). Dacă o viitoare ediţie a cărţii lui Cătălin Luca, Iorga şi Iaşii, va rezolva aspectele perfectibile enumerate anterior, atunci lucrarea va completa „golul tematic” din Bibliografia Nicolae Iorga şi va deveni un exemplu de bună practică pentru elaborarea unor aşteptate contribuţii referitoare la, de exemplu, Nicolae Iorga şi oraşul Botoşani,Nicolae Iorga şi oraşul Bucureşti, Nicolae Iorga şi oraşul Vălenii de Munte, NicolaeIorga şi oraşul …(care a exercitat o influenţă majoră asupra vieţii şi operei Titanului Universal născut la Botoşani).