Nicolae Iorga şi rolul Unificatorilor de ţară în deceniile III-VI ale secolului al XIX-lea

 Dan PRODAN

            La 26-27 noiembrie 2011 la Botoşani, cât şi în alte localităţi din ţară (Vălenii de Munte, Bucureşti etc.) au fost comemoraţi 71 de ani de la uciderea mişelească şi ticăloasă, de o bandă de legionari sălbateci,  a polihistorului universal NICOLAE IORGA, botoşănean prin origine, copilărie şi loc de eternă reîntoarcere la rădăcini, în noaptea de 27-28 noiembrie 1940, undeva la marginea Pădurii Strejnicul, pe şoseaua către Ploieşti. Activităţile comemorative au fost organizate de Asociaţia Culturală „Nicolae Iorga” din Botoşani, condusă de muzeograf prof. Violeta Budăi-Damaschin, în colaborare cu Casa Memorială „Nicolae Iorga” din Botoşani şi Muzeul Judeţean Botoşani. Din echipa de proiect a făcut parte şi autorul acestor rânduri.

            Programul manifestărilor Zilelor „Nicolae Iorga”-Botoşani-2011, derulate timp de două zile, a fost generos în activităţi diverse. Astfel, sâmbătă 26 noiembrie 2011, Casa Memorială „Nicolae Iorga” din Botoşani a fost deschisă, între orele 10-17,  pentru vizitare gratuită botoşănenilor interesaţi şi turiştilor aflaţi în oraşul natal al marelui istoric. În paralel, între orele 12-15, a fost promovată acţiunea Concurs de pe site-ul Asociaţiei Culturale „Nicolae Iorga” din Botoşani. Au colaborat membrii Cercului de Muzeografie de la Palatul Copiilor din Botoşani, coordonator entuziastul prof. Ludvic Schibinschi.

            În ziua următoare, duminică 27 noiembrie 2011, programul activităţilor a debutat cu vizitarea liberă a Casei Memoriale „Nicolae Iorga” (între orele 10-14), a continuat cu un recital „A fost tăiat un brad bătrân”, susţinit de Corala Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Gheorghe”-Botoşani, la care au participat invitaţii aflaţi în clădire, refăcută în 2010-2011 şi redeschisă oficial, în cadru festiv, la 5 iunie 2011, când s-au sărbătorit la Botoşani şi în alte localităţi 140 de ani de la naşterea istoricului. Între 15,30-17,30, organizatorii activităţilor şi unii invitaţi  au vizitat Conacul Miclescu de la Călineşti, jud. Botoşani, unde au discutat instructiv cu proprietarul şi restauratorul ansamblului de clădiri, veritabil muzeu al familiei, dar neinclus (încă!) în circuitul muzeistic botoşănean şi naţional, d-l  Miclescu. Între orele 18-19, în Sala de marmură a Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, s-au desfăşurat lucrările Simpozionului judeţean „Nicolae Iorga-mărturii în timp”, moderator fiind prof. Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei Judeţene Botoşani pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional. Au susţinut intervenţii: d-r Cătălin Botoşineanu (directorul Filialei Iaşi a Arhivelor Naţionale din România), Reflectarea personalităţii lui Nicolae Iorga în patrimoniul arhivistic din Iaşi; prof. d-r Dănuţ Prodan (directorul Şcolii Nr. 2 Botoşani), Prezentare de carte: Nicolae Iorga, Istoria Românilor, vol. IX, Unificatorii, ediţia a II-a, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2010, XIV+298 p.; prof. Violeta Budăi-Damaschin (muzeograf la Muzeul Judeţean Botoşani-Casa Memorială „Nicolae Iorga”), Valori reprezentative din colecţia documentară a  Casei Memoriale „Nicolae Iorga”-Botoşani.

            După discuţii interesante, incitante, între comunicanţi şi invitaţi, a fost prezentat CD-ul de promovare Biblioteca virtuală Nicolae Iorga, realizat de SC DAMORINF SRL Botoşani, consultant fiind literatul Mircea Oprea. În paralel, pe holul etajului I al teatrului-gazdă a fost organizată Expoziţia de carte, filatelie şi medalistică „Nicolae Iorga”, din colecţia particulară a activului prof. Ludvic Schibinschi. Ultima secvenţă a Zilelor „Nicolae Iorga”-Botoşani-2011 a fost spectacolul de teatru Cu limbă de moarte, după un text de scriitorul botoşănean Gellu Dorian, regizor Ion Spadaru, despre marile crime ale secolului XX, între care şi uciderea lui Nicolae Iorga de către legionari, în noaptea de 27-28 noiembrie 1940. Deşi în 2011 nu s-a acordat Premiul Naţional „Nicolae Iorga”, din motive independente de voinţa inimoşilor organizatori ai activităţilor comemorative, manifestările culturale-omagiale descrise anterior au fost o reuşită, precum cele din anii anteriori, cum ne dorim să fie, de asemenea, şi cele din anii următori.

            În consecinţă, cartea lunii noiembrie, prezentată în decembrie 2011, este: Nicolae Iorga, Istoria Românilor, vol. IX, Unificatorii, ediţia a II-a, volum îngrijit de: Gheorghe Cliveti, Mihai Cojocaru, Cristian Ploscaru, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2010, XIV+298 p. Apărut în ediţia I în decembrie 1938, cel de-al IX-lea volum al Decalogului istoriografic iorghist prezintă evoluţia poporului român, a societăţii româneşti, a relaţiilor complexe ale acestora cu vecinii  şi cu Europa în deceniile III-VI ale secolului al XIX-lea, aflate sub puternica influenţă a Unificatorilor de neam şi ţară. Vol. IX conţine o Notă asupra volumului, semnată de îngrijitorii ediţiei a II-a (p. XI), Lista abrevierilor folosite de N. Iorga (p. XIII), Lista abrevierilor utilizate de editorii ediţiei a II-a (p. XIV), Cărţile I şi a II-a (pp. 1-268), Tabela ilustraţiilor incluse în volum (p. 269), Postfaţa analitică a trioului universitarilor ieşeni (pp. 271-283), Indicele antroponimic, toponimic, hidronimic etc. (pp. 285-298).

            Vol. IX, Unificatorii, continuând analiza istoriografică din vol. anterior, Revoluţionarii, înfăţişează evoluţia istorică a poporului român şi a societăţii româneşti, a relaţiilor acestora cu vecinii şi cu Europa aprox. între anii 1830-1866, în două cărţi şi în 12 capitole. Faptul istoric analizat de autor în vol. IX a marii sale sinteze istoriografice a fost Unirea Ţării Moldovei cu Ţara Românească de la 24 Ianuarie 1859, cu paşii premergători (1830-1858) şi cu urmările logice: domnia unificatoare şi reformele modernizatoare ale lui Alexandru Ioan Cuza  şi a colaboratorilor săi unionişti. Cartea I (Pregătirea Unirii Principatelor) include 6 capitole şi analizează „cărămizile” aşezate la temelia Unirii din 1859: Spiritul nou în luptă cu protectoratul rusesc [1830-1842]-(cap. I, pp. 3-26);  Spiritul vremii în literatura nouă [1830-1840]-(cap. II, pp. 27-45); O încercare de romantism politic [domnia lui Gheorghe Bibescu, 1842-1848]-(cap. III, pp. 46-59);  Spiritul nou de la 1840 [1840-1848]-(cap. IV, pp. 60-82);  Încercarea revoluţionară din 1848 (cap. V, pp. 83-126); Revoluţia românească în Ardeal [1848-1849]-(cap. VI, pp. 127-132).

            Cartea a II-a (Unirea [din 1859]), structurată în 6 capitole, prezintă edificarea nucleului politic, economic, social, naţional, instituţional, militar, religios, cultural  statal românesc în perioada 1849-1866, pe plan extern european şi intern autohton. Astfel, la nivel european, unirea românilor a fost prezentată de Propaganda românească prin emigranţi [1849-1853]-(cap. VII, pp. 134-159), a devenit Problema românească adusă înaintea Europei [1853-1856]-(cap. VIII, pp. 160-178) şi determinând poziţia marilor state europene ale vremii (Chestia românească şi Puterile europene [1856]-cap. IX, pp. 179-190). Pe plan intern, pe baza hotărârilor Congresului de la Paris-1856, s-a realizat Unirea ţărilor libere prin români [1857-1858]-cap. X, pp. 191-226), Alegerea şi instalarea Domnului român [1859]-cap. XI, pp. 227-232), s-a desfăşurat Lupta pentru recunoaşterea Unirii [1859-1866]-cap. XII, pp. 233-268), susţinută, prin varii metode, de către Al. I. Cuza şi colaboratorii săi, pe plan intern şi extern. Sistemul notelor şi comentariilor de actualizare al editorilor ieşeni ai vol. IX, la sfârşitul fiecărui capitol, completează informaţiile istoriografice oferite cititorilor, pe de o parte, subliniază nivelul informativ şi interpretativ al demersului iorghist rămas încă actual, utilizabil, după trei generaţii, pe de altă parte.

            După reeditarea ultimului volum, al X-lea, 1-2, al Decalogului iorghist, se va impune o analiză mult mai amplă a marii sinteze istoriografice a Titanului născut la Botoşani, în perspectiva legilor scrisului istoriografic românesc de la începutul secolului XXI, a celor trei sferturi de veac de la tipărirea vol. I, în 1936. Până atunci, orice prezentare, chiar sumară, a volumelor sintezei este binevenită. De asemenea, invitaţia la citirea sau recitirea volumelor amintite este o necesitate şi, ulterior, o împlinire spirituală, într-o vreme când busola, fără a fi stricată, nu arată întotdeauna Nordul. Pentru a înţelege prezentul, pentru a prefigura viitorul, trebuie cunoscut trecutul. Un truism cunoscut, conştientizat şi asumat, în varii forme, de când e lumea.