Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Nicolae Iorga, voievod al istoriei și ctitor al Marii Uniri

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 29 Aug. 2018
Autor: Prof. Mircea DAROȘI, Bistrița
Publicat: 31 Aug. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

Nicolae Iorga, voievod al istoriei și ctitor al Marii Uniri

   

         Savantul de renume mondial, titan al științei istorice, Nicolae Iorga și-a dedicat întreaga sa activitate istoriei poporului român, culturii sale și promovării ideii de unitate națională. Nu există aspect al istoriei românilor în care să nu-și fi spus cuvântul. Stă mărturie opera sa științifică care cuprinde 1250 de volume, 25.000 articole, studii, broșuri și expuneri, 25 volume de culegeri de documente, majoritatea în domeniul istoriei. Atitudinea fermă și categorică, forța lui de convingere bazată pe spiritul analitic și intuitiv, l-au făcut pe Nicolae Iorga un personaj influent în luarea unor decizii de mare importanță în viața poporului nostru . A argumentat și dovedit prin toate armele istoriei și ale științelor speciale ale acestei discipline, obârșia neamului nostru, permanența, continuitatea și unitatea politico-statală.

         Odată cu izbucnirea primului război mondial, în august 1914, el duce o susținută campanie cu un profund răsunet în toată țara prin ziarul său ,,Neamul Românesc ” și prin ,,Liga Culturală ”, având drept scop crearea unei stări de spirit în favoarea luptei pentru dezrobirea teritoriilor românești aflate  sub stăpânire străină. În 1915 scrie ,,Istoria Românilor din Ardeal și Ungaria ” în prefața căreia mărturisea : ,, În această carte e numai sânge și lacrimi. Ne-am plătit cu ele pentru cel puțin o mie de ani. Aibă deci măcar urmașii noștri zile mai bune !… ”. Este legat de Ardeal prin toate fibrele sale,  iar căsătoria sa cu ardeleanca Ecaterina Bogdan îi întărește această relație. ,, Eu ca istoric, știu un lucru, spune Nicolae Iorga. Ardealul, noi l-am avut și nu o dată. L-am avut și întreg în zilele fericitului voievod Mihai. L-am avut și în bucăți, la Bistrița ( și Valea Rodnei) , în părțile Hațegului, pe la 1200. L-am avut noi ca nație la început de tot. Ceea ce se numește în documentele ungurești Terra Blachorum și Silva Blachorum- aceasta este țara noastră… ardeleanul n-a fost niciodată rob, când statul a fost contra lui, el a creat biserica și a stat închis în biserica lui, ca într-un stat, și vlădicii de acolo, aceia au fost domni, domni peste suflete. O clipă nu s-a stins în sufletul românesc  nicăieri Sfânta Candelă a speranței unității românești, iar România a însemnat forma politică permanentă, pentru întreg poporul românesc ” (N. Iorga- Nădejdea unității românești )

           Numeroasele articole publicate în de ziare și reviste, verva sa oratorică, puternică și zguduitoare, toate sunt puse în slujba realizării idealului național. În fața vărsărilor de sânge de pe front, gândul lui Iorga se îndreaptă către ,,acei bieți români din Văile Ardealului, de pe câmpiile mănoase ale Banatului și Maramureșului”  care se luptă sub steaguri străine. El credea în victoria trupelor noastre și odată cu trecerea lor dincoace de Carpați, i se umpluse sufletul de bucurie că Ardealul avea să fie eliberat și că visul acesta frumos se realiza mai grabnic decât se sperase. Legând firele istoriei cu ceea ce înfăptuise Mihai Viteazul cu patru sute de ani înainte, Nicolae Iorga vedea prin fapele eroilor, prin epopeea de la Mărășești, Mărăști și Oituz cum se înfiripa icoana întregirii neamului. În refugiul de la Iași, acel Piemont românesc, Iorga a trebuit să susțină moralul prăbușit al lumii oficiale și să îmbărbăteze populația disperată prin ziarul său, care devenise ,,o hrană a deznădăjduiților și chiar a soldaților de pe front ”.      

          Înfrângerea armatelor Puterilor Centrale de către cele ale Antantei a netezit calea spre întregirea neamului românesc. Mai întâi, la 27 martie 1918 a fost readusă la hotarele ei Basarabia, apoi la 15 noiembrie 1918 Bucovina și la 1 Decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România. Nicolae Iorga considera că este un act fundamental din istoria acestui popor : ,, Foarte frumos s-a făcut ce s-a făcut la Alba Iulia, foarte frumos au făcut-o cărturarii înăuntru, foarte frumos, mai frumos ce au strigat țăranii afară… Se întâmplă uneori să înceapă intelectualii și să continue țăranii, dar sunt și multe cazuri când țăranul face atât zgomot afară, încât înțelege și intelectualul dinlăuntru. Sunt ceasuri din acestea când intelectualii merg cu teoria mai greu, pe câtă vreme poporul, cu simțirea lui viforoasă, merge cu mult mai repede.. ”

         Nicolae Iorga susținea că întregirea națională a fost ,,zbaterea sufletească a unui întreg popor ”. La temelia actului care s-a înfăptuit sub strălucirea ochilor săi la 1 Decembrie 1918 se află și o părticică din cugetul, simțirea și sufletul acestui ,, Apostol al Neamului”.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5