Nicolae Vălăreanu Sârbu
Poeme  cu femei

O femeie cu ochii de poezie

Doar femeia în ochii mei
are o imagine mişcată de gesturi subtile
care se închide în gânduri.

O femeie cu ochii de poezie
îţi rupe somnul şi adună cuvintele
în faţa uşii de la intrare,
intră apoi cu surâsul abia schiţat,
cu o mimică salvatoare de la suferinţă
încât îţi caută prin trăsături
şi găseşte întotdeauna răspunsuri potrivite.

Înălţat ca un supraveţuitor,
fără scuze îţi rozi în dinţi teama
şi cauţi să-i scrii poezia pe sâni
cu buricile degetelor muiate în gură.

Dimineaţa constaţi că noaptea n-a fost noapte,
ci un poem cu prea multe vocale în silabe
şi sunetele din necuvinte
mângâiate pe faţă cu amintiri.

Fata cu pielea de hârtie

Eu pun culorile sufletului pe inimă
și radiază în preajmă căldură
așteaptă să vii ca la o plajă
cu nisipuri albe și strălucitoare.
După-amiaza se dezbracă de hainele tale subțiri
și lasă o briză să-ți mângâie trupul
pe rotunjimile sculptate simetric.

Într-o zi când părăseai golful unui vis
vântul ți-a smuls poemul de fericire
și de atunci n-am întâlnit o fată
cu pielea de hârtie
pe care să scriu alt poem.

Femeie a ploii şi ninsorii

Femeie a ploii și ninsorii,
Nu știu de ce te-ntorci din drum
Toamna când pleacă-n sud cocorii
Și serile au miros de scrum.

În crame dau vinurile-n fiert,
Vânturile scârțâie-n uluci,
Îmi ceri pe semne să te iert
Că n-ai plecat de flori de nuci.

Cu sfânta încredere-n cuvânt
Accept ca eu să-ți fiu ursitul,
Fă pasul mare pe pământ
Când ai în brazdă nesfârșitul.

Așteaptă iar ninsori și ploi
Cu nori negri, ori albi ca varul,
Să treacă peste sat, la Dăbeloi
Unde am cernut demult amarul.