Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
Poeme  de aşteptare

Tu nu mai vii

Dragostea mea s-a urcat
eu nu aveam aripi,
am încercat să zbor,
dar am căzut la pământ.

Te aștept la râul păsărilor de apă
cu sufletul în cuibarul din arini,
să te văd cum treci vadul
spre sat
și timpul s-a oprit în loc
agățat de o margine de cer.

Tu nu mai vii
eu nu mai sunt,
singură,
doar toamna mai trece pe cărare.

Tu nu vii

Zi de duminică,
aşteptări înfrunzite…tu nu vii
şi-mi pui în zbaterea de ochi, semnul
unui gând neîmplinit, alunecoasă tristeţe.
Ochii tăi mai negri decât întunericul
în rugina orelor care vin,
îmi curge dezamăgirea pe buze şi vine ploaia,
mă caută tăcerile din cuvinte.
Sărbătoarea se stinge cu dinţii de lapte,
se porneşte vântul cu oasele rupte,
o rândunică aduce hrană în cioc,
tu nu vii, nu vii.

Tu mai aştepţi

Noaptea e o topitură de întuneric,
oamenii o beau şi adorm,
să nu se trezească singuri.

Nici frunzele nu se clintesc,
amuţeşte şi vântul.

Îngerii îşi dau bineţe prin semne,
nu se aud, nu se văd,
la cer se ridică doar sufletul
în rest totu-i pământ
pecare-l prind rădăcinile
şi mor în el.

Tu mai aştepţi
să mă atingi cu dimineaţa păsărilor
unde cântecul doare
şi pleci în altă lume
de unde nimic nu lipseşte.