Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Nicolae Vălăreanu Sârbu ,,Poeme de Crăciun”

    Nicolae Vălăreanu Sârbu
    ,,Poeme de Crăciun”

     
    .

    .

    .

    Noapte de Crăciun


    Îţi aud mâinile
    cum pipăie conturul viselor
    şi le aşază pe rafturi în stele
    care încă n-au răsărit.

    Se aude cum închizi uşa,
    cari după tine geamantane –
    cu toate înfrângerile de până acum.
    Cum te apropii, se scutură ninsorile,
    dimineţile albe de aşteptare
    îşi lipesc florile de geamul ferestrei,
    în tâmple parcă-mi bat clopote surde.

    Se deschide poarta destinului
    pe care-l poftesc să intre;
    Moş Crăciun cu sania nopţii,
    Te înconjor cu daruri şi sunete de stele
    aflate acum pe acoperiş;
    sania pleacă lăsând vraişte atâtea bucurii
    în odaia cu brad împodobit
    unde iubirile noastre vin şi trec.
    Cum îl aşteaptă pe moş Crăciun

    Mă îmbrac în sufletul nopţilor de iarnă,
    să nu le simt gerul în oasele-mi virgine,
    să-mi fie carnea aprinsă-n dragostea lor.
    Îmi plimb inima prin fiecare femeie
    şi o fac invulnerabilă la iubirea lor,
    le sărut pe dimineţi visând.

    Nu mă încumet să părăsesc mirajul
    zăpezilor în sănii trase de vânt
    pe lângă pădurile de argint ale copilăriei
    spre oraşul cu funde şi scări la fereşti.

    Îmi plac luminile lui multicolore, de basm,
    cum îl aşteaptă pe moş Crăciun
    şi bătrânul ca un Dumnezeu are la tâmple
    suflarea caldă a darului său
    chiar şi pentru copiii la care nu mai ajunge.

    Naştere


    Din tine durerea urcă
    şi viaţa asemenea se naşte
    prin plânsul unui copil,

    cum clipele se înteţesc în el
    porţii de aer respirând
    de nu-l mai opreşte nimeni.

    Suav zâmbetul
    începe să-ţi lăcrimeze pe faţă.

    E ora când bucuria abia are loc
    şi dă pe dinafară împlinirea
    rodului ca un lapte.

    Apoi creşte pe verticală,
    Departele-i tot mai aproape
    şi lumea devine suport pentru spirit.
    Naştere magică
    Cred că-s netezite cărările
    care duc în faţa magicului,
    mă luminez de bucuria naşterii,
    pruncul creşte în mine şi-n cer.

    O stea cu nimb călătoreşte
    odată cu craii purtători de daruri
    şi închinare,
    aurul vorbelor ninsorile oprind.

    Apele morţii poartă umbre deasupra,
    printre pădurile visurilor mele
    nu se întâmplă nimic
    când izvoare apar peste tot.

    Mă simt în zilele aprinse-n cuvânt
    cu glasul viorii,
    dar nici ele nu se varsă-n cântec

    Neînţeles
    cu ochii trişti de uitare
    un colind vechi îmi pare c-aud,

    sub piele
    aveam doar un fior trecător.

    În mine intra smerenia
    flux luminos
    în inima magicului pur.

    Mulţi nu ştiu ce-i orgoliul
    şi se lasă vânaţi de încredere

    pe ei,
    trebuie să-i atingem
    cu dâra subţire de pământ
    pe unde durerile trec.

    Un semn de lumină creşte
    cu obiceiuri şi datini
    veste şi colind înălţând.

    Naşterea Domnului


    Ridic privirea
    şi cu ochii plini
    îţi pipăi aerul de femeie
    mistuită de durere şi bucurie
    cu pruncul sfânt în braţe.

    Steaua luminoasă s-a oprit,
    craii privesc minunea,
    i se închină cu daruri
    şi pleacă mulţumiţi la răsărit.

    Dumnezeirea s-a întrupat în om!

    De sărbători


    Dulceaţa mierii urcă vâscoasă
    în miezul cuvintelor spuse,

    literele înmuguresc.

    Moş Crăciun împarte daruri copiilor
    gerul gofrează flori de gheaţă pe geam,

    casele mici de periferie
    se-ngroapă în omăt.

    În depărtare păduri de lumini pe deal,
    cu risipa ceţii se-mbracă-n argint,

    umbrele se îneacă în ape.

    Pâinea şi vinul se înmulţesc,
    băutorii sparg pahare-n cârciumi.

    Dulceaţa mierii, vâscul durerii,
    aşteptă-n genunchi,

    colindătorii dau buzna-n case,
    se pogoară peste oameni
    duhul sărbătorilor de iarnă.
    Magii răsăritului
    Lumina mă dezghioacă de coaje
    pătrunde în interior,
    cu degete transparente
    aduce-n căușul palmei sufletul
    și nu-l poate scoate.

    Ca o rază se desprinde
    și dă binețe cerului
    cu înălțimi de gând.

    Din întuneric
    se naște un cântec de flaut
    cu dans de iele.

    Din depărtare
    sosesc în goana cailor
    magii răsăritului.
    Brad de crăciun
    Printre umbre
    nimicul se simte liber
    fără să râvnească
    la bogăţiile lumii

    urme pe zăpadă
    mă conduc în piscul morţii
    de unde privesc
    cum fuge pământul de sub picioare

    mă rog
    de se opresc apele
    şi se tulbură

    tu te îmbraci în tăcere
    şi straniu
    îmi umpli golul sub paşi

    lumina atinge viaţa
    şi o face
    brad de crăciun

    Din care viaţa trage cu dinţii


    Poţi să te prefaci cât vrei, nu te cred
    în pieptul meu ard altfel de flăcări,
    eşti mai mult o aparenţă decât o realitatea vie
    din care viaţa trage cu dinţii
    şi eu cuceresc redute părăsite
    cu oameni de zăpadă.

    Noaptea ceţoasă se ţese pe întinderi albe,
    gândurile se lasă purtate de luceferi căzuţi
    pe hârtie creponată-n culori.

    Mă voi chinui să înţeleg cum se aprind inimile
    dintr-o privire fără alte cuvinte,
    orice sclipire este o pasăre de pradă
    care-şi uită zborul în carnea fragedă.

    Ştiu că de sărbători împodobesc bradul
    ce-mi lasă emoţiile să uite de frig
    şi în final vine moşul cu daruri
    pentru copiii treziţi cu mirarea-n ochi.
    Sibiu, 22.12.2016.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5