Ea cântă la vioara portocalie cu sunete roz,
absoarbe din inimi sânge albastru
în cerneala cuvintelor încă nescrise
poate un pic mai deschisă,
după masă armonia e lăsată să gândească
vine ca o muză în acordurile notelor calde.

Apoi nu se mai distinge nimic,
ai devenit una cu ea melodioasă
într-un tremolo abia perceptibil.

Toţi cei ce ascultă simt o adiere
un vânt la ceasul amiezii,
vibrare uşoară pe corzile sufletului
fără nicio visare
în oraşul viu plecat pe străzi.

Fără să cred în toate zicerile

Respiră un aer cu sete sălbatică,
am auzit păsări cu cântecul grav
vestitoare de nefericite întâmplări
şi cineva înmi spunea
să nu le ascult,
pentru că ele-şi plâng nefericirea
ca şi cele din captivitate.

Fără să cred în toate zicerile
vine un moment de încercare
când îţi aduci aminte de coincidenţe
şi-n tine sapă un gând
susţinut de pasărea ploii.

Nu ştiu cum pătrund cuvintele,
se dezbracă-n fântânile sufletului
de par nînţelese
şi pleacă mai departe spre alte rosturi
care se zidesc în poeme.

Nu mă dezic de limba cuvintelor

Sânii tăi pipăiţi cu degetele nopţii
se îmbracă-n mătasea aşteptării
ca un copac în aburul răcoros,
ce se ridică din apele lacului.

Prin aerul parfumat al dorinţei
mi se plimbă drumurile sub paşi,
păsări de moarte îmi fură iubirea
în care se întrupează destinul.

Timpul se topeşte pe furiş în trăiri,
mă îndulcesc în miezul vâscos al mierii
şi ridic cu braţele speranţei
zmeul copilăriei într-o altă vârstă.

Gândurile urcă pe treptele devenirii
rezemate de timpul aproape lichefiat,
şi se purifică în durerea realităţii
sfinţită-n desăvârşirea cerească.

N-am puterea să închei întreg ciclul,
nu mă dezic de limba cuvintelor
în care niciodată n-am iubit
surparea-n deşertăciune a omului.

Nimeni nu suflă-n urechea vântului,
nu plânge la ţărmuri imaginare,
mai degrabă îşi ridică ochii spre cer
şi urcă pe scări de nori, liniştea.

Mă întorc în cuvânt

Mă întorc în cuvânt şi-l admir
cu penaj de pasăre a paradisului
pus în poeme,
în toate sensurile posibile
caut înţelesuri divine.

Tu o să locuieşti în cuvinte
în cuiburi de vocale
cu sunet de frunze.

Cuvintele n-au loc în vorbe

Nopțile în alb negru
mă cuceresc prin insolență
ajunsă la apogeu.

Diminețile îmi par rupte din coloana
sonoră a unui anotimp pustiu,
tăcerea nu mă lasă ieșit din rând
și-n mine se zbat
grele lupte de stradă
ce nu vor ajunge în piața trandafirilor
unde a fost răstignit adevărul.

Cuvintele n-au loc în vorbe
nu mai încap în fapte
și se vor scrie cu sânge

Cu aşteptarea topită-n cuvinte

Ţi-am urmărit fiecare gest şi paşii măsuraţi
în ziua de patimi nuntită
cu aşteptarea topită-n cuvinte.

Am învins orice pornire spre ţărmuri fără nume
prin întunericul din memoria singurătăţii
unde într-o lacrimă scapără luceafărul
din sângele rece al înălţimilor tulburi.

Din adâncul ochilor irumpe lumina,
se nasc făuritorii de imagini în oglinzi,
prin mine cel pătruns de uitare
sufletul urcă pe scări de frânghii
prinse de furcile pământului.

Mie cel fără de sunete închise-n casă
prin puterea celui care o dă, mi se cuvine
în alţii să-mi port destinul cuvenit
ca o clepsidră mereu acelaşi nisip.

Clipele par lungi sau scurte
dar niciodată rupte din curgerea
care îngăduie finitului includerea în infinit.

Respiră prin fiecare cuvânt

Respiră prin fiecare cuvânt cu tăceri flămânde
în vorbirea interioară,
se trage pe sine la marginea gândurilor.

Vine spre mine cu focul aprins
şi plânsul nopţii cu stelele furate
m-aruncă în gropile negre ale întunericului.

Mă lasă cu harţile nisipului
printre ruine tăinuite,
să-mi caut pofta de viaţă
şi pleacă descumpănit.

Într-o moară de cuvinte

Prin întuneric
mă căutam pe pipăite în trup
şi nu eram eu.

Cotrobăiam prin gânduri şi vise,
mi se părea totul străin
într-o moară de cuvinte
dar moara nu exista, era femeia
şi nu o puteam atinge.

Devenit dintr-o dată circumspect
ca un căutător de comori,
s-a strecurat în mine nesiguranţa.

Înotam prin apele somnului
ca un peşte în bancul său
de tăcere.

Aproape mă iubeam,
am simţit inima că este a mea
şi femeia la fel.

Întunericul s-a stins în lumină.

Locuiesc în miezul din amiaza cuvintelor

Mă separ de acele voci ce-mi lasă-n urechi
sunetele unor cântece false
ori zvonuri fără noimă.

Locuiesc în miezul din amiaza cuvintelor
şi-n ochii cutezători să vadă adâncul
din care iese la suprafaţă lumina şi apa limpede,
filonul care umple golul cu adevăr.

Astfel mă îndepărtez de letargia iernatică
ca de o gheaţă alunecoasă
pe care îţi poţi rupe pornirea cea bună
ce lasă-n urmă sechele
şi o noapte cu cerul acoperit.

Caută alături de mine calea pe care poţi să visezi
şi să crezi în viitor.

Deschide fereastra cuvintelor

În zilele cu toamna sub cap
fructul sânilor ei cum pepenele galben
împarte arome coapte de singurătate,
Pune candoarea-n lumina gândului
şi muscă cu dinţii din carnea mea absentă,
topeşte cerul pe arcul orizontului mirat
într-un imperiu de nuanţe şi fluturi.

Deschide fereastra cuvintelor,
să intre steaua ielelor dansatoare
cu colţurile înfipte-n apa râului
spre care, ierburi cu degetele pe clape
dirijează greierii pe potecile lunii.

Gleznele tale subţiri cu miros de flori de câmp
îmi lasă dorinţa s-alerge spre dimineţile libertăţii
unde păsările se-ntrec în cântec
şi soarele apare de după păduri galben şi înfumurat.

Nici nu mă mir cum clipele se sparg în aburi de rouă
iar izvoarele şipotind îmi fac cu mâna.
dintr-o copilărie verde şi ireală.

Cuvintele se repetă-n tăceri ascunse

Se face lumină-n suflet când mă cauţi,
ochii curioşi te zăresc dintr-o dată,
orice umbră se mişcă subţire din încheieturi
când te apropii cu pasul de fulg.

Cuvintele se repetă-n tăceri ascunse.

Seara se aşază pe faţa ferestrelor casei,
privirile sunt străbătute de crepuscul şi pleacă,
caii nopţii n-au sosit încă pe pajişti.

Suave în mov brânduşele adorm.

Păsările înnoptează-n frunzişuri, stau nemişcate,
întunericul alunecă printre clipe cu mirosul tău.

La ochi cineva-mi leagă o eşarfă,
o linişte ceţoasă îmi pune pe umeri,
simt înlăuntru un fior de căldură,
aura celei ce a venit şi se ascunde.

Noaptea se lasă dusă de nas,
fericirea se plimbă printre noi
cei cuprinşi strâns în braţele goale.

Ce ne aşteaptă parcă nu este
şi prin carne-mi zboară fluturi de trup.