Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Nicolae Vălăreanu Sârbu Poemele cuvintelor. Lumina curge prin cuvinte

     

    Nicolae Vălăreanu Sârbu
    Poemele cuvintelor

     

     

     

     

    Lumina curge prin cuvinte

    Tu ai fost închisă într-o colivie de dorinţe,
    aripi nu ai dar ai pulpele pline
    şi pătrăţele de muşchi crud
    de luptătoare,
    învingi pe cei poftitorii de frumos.

    Eu privesc pe fereastră-n trecut
    înghesuit la colţ în viitorul de lapte
    fără să fiu stresat de foame
    dar cu o sete care nu se stinge
    cu vinurile care sângeră nopţile albe
    şi aşteaptă nebăute.

    Lumina curge prin cuvinte,
    înlăuntrul tău se închid gândurile
    lichide de atâta seducţie,
    moartea-i o rană care mai supurează,
    nu ştiu dacă se mai vindecă
    şi nu fuge aşa-n pământ.

    Asfinţitul este şi el presat între margini
    nu zăboveşte prea mult
    şi năvăleşte întunericul
    pe care nu-l poţi închide-n zăbrele
    când pereţi nu mai sunt.

    În cerneala cuvintelor

    Ea cântă la vioara portocalie cu sunete roz,
    absoarbe din inimi sânge albastru
    în cerneala cuvintelor încă nescrise
    poate un pic mai deschisă,
    după masă armonia e lăsată să gândească
    vine ca o muză în acordurile notelor calde.

    Apoi nu se mai distinge nimic,
    ai devenit una cu ea melodioasă
    într-un tremolo abia perceptibil.

    Toţi cei ce ascultă simt o adiere
    un vânt la ceasul amiezii,
    vibrare uşoară pe corzile sufletului
    fără nicio visare
    în oraşul viu plecat pe străzi.

     

    Fără să cred în toate zicerile


    Respiră un aer cu sete sălbatică,
    am auzit păsări cu cântecul grav
    vestitoare de nefericite întâmplări
    şi cineva înmi spunea
    să nu le ascult,
    pentru că ele-şi plâng nefericirea
    ca şi cele din captivitate.

    Fără să cred în toate zicerile
    vine un moment de încercare
    când îţi aduci aminte de coincidenţe
    şi-n tine sapă un gând
    susţinut de pasărea ploii.

    Nu ştiu cum pătrund cuvintele,
    se dezbracă-n fântânile sufletului
    de par nînţelese
    şi pleacă mai departe spre alte rosturi
    care se zidesc în poeme.

     

    Nu mă dezic de limba cuvintelor

    Sânii tăi pipăiţi cu degetele nopţii
    se îmbracă-n mătasea aşteptării
    ca un copac în aburul răcoros,
    ce se ridică din apele lacului.

    Prin aerul parfumat al dorinţei
    mi se plimbă drumurile sub paşi,
    păsări de moarte îmi fură iubirea
    în care se întrupează destinul.

    Timpul se topeşte pe furiş în trăiri,
    mă îndulcesc în miezul vâscos al mierii
    şi ridic cu braţele speranţei
    zmeul copilăriei într-o altă vârstă.

    Gândurile urcă pe treptele devenirii
    rezemate de timpul aproape lichefiat,
    şi se purifică în durerea realităţii
    sfinţită-n desăvârşirea cerească.

    N-am puterea să închei întreg ciclul,
    nu mă dezic de limba cuvintelor
    în care niciodată n-am iubit
    surparea-n deşertăciune a omului.

    Nimeni nu suflă-n urechea vântului,
    nu plânge la ţărmuri imaginare,
    mai degrabă îşi ridică ochii spre cer
    şi urcă pe scări de nori, liniştea.

     

    Mă întorc în cuvânt

    Mă întorc în cuvânt şi-l admir
    cu penaj de pasăre a paradisului
    pus în poeme,
    în toate sensurile posibile
    caut înţelesuri divine.

    Tu o să locuieşti în cuvinte
    în cuiburi de vocale
    cu sunet de frunze.

     

    Cuvintele n-au loc în vorbe

    Nopțile în alb negru
    mă cuceresc prin insolență
    ajunsă la apogeu.

    Diminețile îmi par rupte din coloana
    sonoră a unui anotimp pustiu,
    tăcerea nu mă lasă ieșit din rând
    și-n mine se zbat
    grele lupte de stradă
    ce nu vor ajunge în piața trandafirilor
    unde a fost răstignit adevărul.

    Cuvintele n-au loc în vorbe
    nu mai încap în fapte
    și se vor scrie cu sânge

     

    Cu aşteptarea topită-n cuvinte

    Ţi-am urmărit fiecare gest şi paşii măsuraţi
    în ziua de patimi nuntită
    cu aşteptarea topită-n cuvinte.

    Am învins orice pornire spre ţărmuri fără nume
    prin întunericul din memoria singurătăţii
    unde într-o lacrimă scapără luceafărul
    din sângele rece al înălţimilor tulburi.

    Din adâncul ochilor irumpe lumina,
    se nasc făuritorii de imagini în oglinzi,
    prin mine cel pătruns de uitare
    sufletul urcă pe scări de frânghii
    prinse de furcile pământului.

    Mie cel fără de sunete închise-n casă
    prin puterea celui care o dă, mi se cuvine
    în alţii să-mi port destinul cuvenit
    ca o clepsidră mereu acelaşi nisip.

    Clipele par lungi sau scurte
    dar niciodată rupte din curgerea
    care îngăduie finitului includerea în infinit.

     

    Respiră prin fiecare cuvânt

    Respiră prin fiecare cuvânt cu tăceri flămânde
    în vorbirea interioară,
    se trage pe sine la marginea gândurilor.

    Vine spre mine cu focul aprins
    şi plânsul nopţii cu stelele furate
    m-aruncă în gropile negre ale întunericului.

    Mă lasă cu harţile nisipului
    printre ruine tăinuite,
    să-mi caut pofta de viaţă
    şi pleacă descumpănit.

     

    Într-o moară de cuvinte

    Prin întuneric
    mă căutam pe pipăite în trup
    şi nu eram eu.

    Cotrobăiam prin gânduri şi vise,
    mi se părea totul străin
    într-o moară de cuvinte
    dar moara nu exista, era femeia
    şi nu o puteam atinge.

    Devenit dintr-o dată circumspect
    ca un căutător de comori,
    s-a strecurat în mine nesiguranţa.

    Înotam prin apele somnului
    ca un peşte în bancul său
    de tăcere.

    Aproape mă iubeam,
    am simţit inima că este a mea
    şi femeia la fel.

    Întunericul s-a stins în lumină.

     

    Locuiesc în miezul din amiaza cuvintelor

    Mă separ de acele voci ce-mi lasă-n urechi
    sunetele unor cântece false
    ori zvonuri fără noimă.

    Locuiesc în miezul din amiaza cuvintelor
    şi-n ochii cutezători să vadă adâncul
    din care iese la suprafaţă lumina şi apa limpede,
    filonul care umple golul cu adevăr.

    Astfel mă îndepărtez de letargia iernatică
    ca de o gheaţă alunecoasă
    pe care îţi poţi rupe pornirea cea bună
    ce lasă-n urmă sechele
    şi o noapte cu cerul acoperit.

    Caută alături de mine calea pe care poţi să visezi
    şi să crezi în viitor.

     

    Deschide fereastra cuvintelor

    În zilele cu toamna sub cap
    fructul sânilor ei cum pepenele galben
    împarte arome coapte de singurătate,
    Pune candoarea-n lumina gândului
    şi muscă cu dinţii din carnea mea absentă,
    topeşte cerul pe arcul orizontului mirat
    într-un imperiu de nuanţe şi fluturi.

    Deschide fereastra cuvintelor,
    să intre steaua ielelor dansatoare
    cu colţurile înfipte-n apa râului
    spre care, ierburi cu degetele pe clape
    dirijează greierii pe potecile lunii.

    Gleznele tale subţiri cu miros de flori de câmp
    îmi lasă dorinţa s-alerge spre dimineţile libertăţii
    unde păsările se-ntrec în cântec
    şi soarele apare de după păduri galben şi înfumurat.

    Nici nu mă mir cum clipele se sparg în aburi de rouă
    iar izvoarele şipotind îmi fac cu mâna.
    dintr-o copilărie verde şi ireală.

     

    Cuvintele se repetă-n tăceri ascunse

    Se face lumină-n suflet când mă cauţi,
    ochii curioşi te zăresc dintr-o dată,
    orice umbră se mişcă subţire din încheieturi
    când te apropii cu pasul de fulg.

    Cuvintele se repetă-n tăceri ascunse.

    Seara se aşază pe faţa ferestrelor casei,
    privirile sunt străbătute de crepuscul şi pleacă,
    caii nopţii n-au sosit încă pe pajişti.

    Suave în mov brânduşele adorm.

    Păsările înnoptează-n frunzişuri, stau nemişcate,
    întunericul alunecă printre clipe cu mirosul tău.

    La ochi cineva-mi leagă o eşarfă,
    o linişte ceţoasă îmi pune pe umeri,
    simt înlăuntru un fior de căldură,
    aura celei ce a venit şi se ascunde.

    Noaptea se lasă dusă de nas,
    fericirea se plimbă printre noi
    cei cuprinşi strâns în braţele goale.

    Ce ne aşteaptă parcă nu este
    şi prin carne-mi zboară fluturi de trup.
     

    Sibiu, 09.02.2017.

     

    Nicolae Vălăreanu Sârbu,
    Sibiu, 09.02.2017.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5