Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Nicu Porsenna. Alt vizionar, cartea „Regenerarea Neamului Românesc”, 1937, recunoscută în degenerarea neamului nostru de după 1989: Corupţia momentului – O carte care a fost cândva interzisă –

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Nicu Porsenna
Alt vizionar, cartea „Regenerarea Neamului Românesc”, 1937, recunoscută în degenerarea neamului nostru de după 1989: Corupţia momentului – O carte care a fost cândva interzisă –

Primit pentru publicare: 05 Sept. 2018
Autor:  Ion N.  OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 07 Sept. 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

Publicată în 1937, cartea „Regenerarea Neamului Românesc”,  interzisă o vreme –citind-o se înţelege de ce –, nu doar interzisă ci prigonită, distrusă, ca şi autorul ei, un întreg jurnal de viaţă, care, ca şi acel articol din 1937, scris, publicat, intitulat „Piloţii orbi” a savantului Mircea Eliade, despre care am scris,se referă la o  anumită „elită” care, tocmai în momentele când trebuie nu se poate aduna, fie şi ca stat,pentru a decide în folosul a ceea ce alţi intelectuali zidiseră şi clădeau „România Intregită” sau „România Unită”.

        Ajunsă la Ediţia a III-a, Editura Biblioteca, colecţia Eseu, 2007, 224 pagini, chiar din primele file îi înţelegem conţinutul, realizat de Nicu Porsenna, un analist, fost deţinut politic, 1948-1964, care stând la masă cu „Conştiinţa”ne face să acceptăm ce a făcut dictatura comunistă şi regimul postcomunist din fiinţa umană – un pasiv, un iresponsabil, un laş în multe: „Astăzi avem un român moale, tembel, superficial, uşuratic, indiferent la progres, egoist, incorect; un semibarbar, numai cu aparenţele civilizaţiei. Acest om locuieşte şi conduce o ţară cu aspect general primitiv (de „ţigănie”), o patrie ale cărei bogăţii nu le ştie pune în valoare, iar puţinele valorificate îngraşă o oligarhie de conducători hrăpăreţi […], care duc o existenţă de lux în mizeria generală. Lux şi mizerie: iată aspectul civilitaţiei româneşti. în ţara cea mai bogată din Europa, noi suntem cel mai înapoiat popor, din pricina lipsei de adevăraţi oameni. […] Regenerarea noastră nu e un lux nici o ambiţie, cu atât mai puţin un capriciu. Este o necesitate de neînlăturat, în mijlocul unor primejdii de moarte”.

           Întocmai cum îl prezintă şi Mircea Eliade în 1937, vezi în acest sens şi lucrarea lui în „Obelisc. Album-Dicţionar” de Ion  N. Oprea, TipoMoldova, Iaşi, 2018, p. 503.
           Unor  întrebări, „de ce intelectualitatea epocii interbelice a uitat de făuritorii României Unite, personalităţi ca regele Ferdinand, regina Maria, Ionel I. C. Brătianu sau Iuliu Maniu”, „a uitat că Rusia este duşmanul ereditar al Neamului Românesc, aşa cum ne-au prevenit Domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi mai tîrziu, vârful de lance al gândirii politice româneşti Mihail Eminescu, Porsescu le răspunde: „Pe ruinele interesului obştesc creşte tare, ca mărăcinele, interesul personal, egoismul omului întors la natura primitivă. E dispariţia dezinteresării eroice, e imoralitatea şi  corupţia publică devenită sistem (…). Am impresia că românii şi-au împlinit rolul istoric după ce au apărat Europa de huni,de tătari şi de turci, de bolşevismul rusesc şi de megalomania maghiară, se retrag de pe scena lumii, nemaiputând crea oameni. Scriu aceste rânduri şi-mi pare că aştern rămasul bun al unui român de la poporul său, care nu va mai fi”.
       „Ca şi pe timpul lui Dinicu Golescu, 1824/1826, satele sunt exemple tipice de mizerie, ignoranţă şi boli. La oraşe, o vagă faţă de civilizaţie, câteva clădiri mari pe străzi murdare ( unde toate grădinile au fost nimicite), câteva automobile, tot mai puţine, venite pe de-a gata din fabricile străine. Şi subt această subţire pojghiţă de Occident, aceeaşi colcăire de viaţă primitivă. Nicio lucrare publică, niciun kilometru de cale ferată nu se mai construiesc. Drumurile noastre au ajuns ca în junglele Africei. Astăzi nu se mai jefuieşte ţăranul, ci bugetul public.
       Partidele politice, organizate ca cete de pradă, numesc pe toţi membrii lor în slujbe de stat. Această armată de funcţionari inutili neputând fi plătită, sunt ţinuţi cu toţii cu lefuri de sărăcie, siliţi să trăiască din mită şi bacşiş. Marii slujbaşi găsesc însă mijlocul de a deveni „milionişti cu palaturi” în paguba contribuabilului. Tot de acolo şi strâng averile fabuloase ale oamenilor politici ca pe timpul vizirilor. Averile fiind în stăpânirea „câtorva persoane numărate”, poporul se poate numi sărac, „cu cei bogaţi dimpreună”, într-o ţară legendar de îmbelşugată. Din pricina slăbiciunii noastre, comerţul şi industria sunt în mâna străinilor, leul e o monedă ridicolă, standardul vieţii e jos de tot… Prin corupţia organelor administrative, încetăţenite cu acte false, a sporit considerabil numărul deja enorm al minorităţilor. Nicio politică de colonizare cu români din ţările vecine nu se urmează, ca să nu supărăm minorităţile, de care partidele politice sunt legate prin carteluri electorale. Ungurii, bulgarii, sârbii şi ruşii desfiinţează minorităţile româneşti din ţările lor, pe faţă, cu brutalitate şi cu dispreţ, în nepăsarea totală a guvernelor noastre, în apatia mohorâtă a opiniei publice.

      Pe lângă toate acestea, suntem şi dezarmaţi. Am găsit un norod orb şi am ajuns în urma tuturor neamurilor ca pe timpul boierului Dinicu Golescu. Acesta e tabloul civilizaţiei noastre. Incapacitatea şi spiritul de pradă al conducătorilor nu e cauza ci efectul stării generale de lucruri, aceşti nepregătiţi, aceşti exploatatori sunt doar produsul mediului obştesc, de un nivel moral şi intelectual atat de scăzut. Cu ştiinţă sau poate inconştient, ei lasă ţara să se descompună, să piară. Iar Omul Istoric al României încă nu s-a ivit”.
        Nicu Porsenna semnala încă din 1937 „corupţia publică devenită sistem”, corupţia de care din 2010 mai tot românul se plânge că, orice s-ar face…”sistemul e de vină”: ”Regula în viaţa publică e resemnarea, slăbiciunea morală. Din această pasivitate, din iertarea pe toată linia, a rămas în psihologia oamenilor pomana şi gratuitatea (…) Iertarea de datorii şi nicio răspundere (…). De aceea, spre deosebire de morala aspră şi neîndurătoare a Occidentului, mentalitatea românului este Protecţia şi Norocul, iar nu efortul, nu iniţiativa. „Românul se naşte bursier, trăieşte funcţionar şi moare pensionar”, conform lui P.P. Carp. (…) „Idealul rasei noastre a devenit câştigul fără muncă, cum spunea M. Eminescu, superficialitatea, spoiala”. Într-un cuvânt, lipsa de efort. Nu  e de mirare că dacă îţi trebuie un lucrător care să-ţi strice instalaţiile, un secretar care să-ţi încurce treburile, un avocat care să-ţi piardă termenele proceselor, se impune să-l alegi român. Îl vrei serios şi capabil? E nevoie să-l iei străin (…).În neamul nostru, în orice ramură de muncă, omul stăruitor, corect, înzestrat cu conştiinţă profesională – este excepţia; leneşul înfumurat, deşteptul superficial – este regula”.
        Ne întrebăm, se mai poate adăuga ceva comentarii după  81 de ani din 1937 în caracteristica mentalului românesc?, fără a ne duce la Eliade sau Drăghicescu, răspunsul îl avem tot în Porsenna, capitolul „Lipsa concepţiei morale”: „Schimbare sau pieire” – „Românul este complet lipsit de mândrie omenească, cetăţenească şi naţională. Polonezul  şi maghiarul împing orgolul până la trufie; bulgarul, sârbul şi grecul duc mâna la cuţit, fac revoluţii. Singur românul rabdă, rabdă ca o piatră să fie călcat în picioare, pălmuit, scuipat, jefuit de oamenii politici, strivit de impozite, insultat în gândul şi simţirea lui. Şi toate acestea fără nicio tresărire de mânie mântuitoare. (…) Nu. Românul rămâne pururi cu fruntea în ţărână, el nu are îndrăzneala să ţină pieptul înainte şi capul sus. E un sclav (…). În prima ţară din Europa, noi suntem ultimul popor din Europa. Concluzia se impune de la sine: dacă nu ne schimbăm, vom pieri!”.
         Da, după 81 de ani, românii fac, totuşi filosofie, ei comentează faptul real că „am ajuns un popor de sclavi”, că „suntem un popor de laşi”, fac comparaţii cu popoarele din jur, cu ţările din Occident unde migraţia forţei de muncă din România a atins locul unu în Europa, răspuns la toate acestea găsim tot în Porsenna, în capitolul refertor la „Reforma caracterului”: „este prea cunoscută lamentabila lipsă de pregătire intelectuală şi morală a tineretului de azi. Majoritatea acestor tineri nu ştiu, în afară de regulile teoretice ale sportului, NIMIC. Dezastrul examenelor de bacalaureat e elocvent: 60% din candidaţi – cad! Rămâne întrebarea: cum li s-a îngăduit să ajungă până la bacalaureat?…Licenţiaţi universitari scriu „v-ă ve-ţi duce”, „Iam zărit” etc. :…
             Şi pe deasupra acestei absenţe uluitoare de efort cerebral, o feroce sete de bani. Panem et circenses, ca în epoca lui Nero”.
          Despre „ineficacitatea pedagogică” citim în capitolul chiar aşa intitulat: „În România, tineretul de după Război n-a fost lipsit numai de o educaţie specială de energie, ci lăsat să decadă şi din bruma de educaţie ce o primeau generaţiile înaintate (…). Copiii de azi, şi oamenii care ies din ei, sunt o grozăvie. Desigur, nu din vina lor, ci din a acelora care i-au crescut. Părinţii au lăsat şi lasă libertate absolută ambelor sexe. Spsctacolul corupţiei politice dezvoltă în sufletul copiilor o adevărată floră putrescentă de idei şi moravuri. La  şcoală, profesori ignoranţi şi lipsiţi de interes îşi bat joc de cursuri; cărţile de şcoală ieşite din oficinele „democratice” sunt o ruşine şi un pericol; notele se dau pe hatâr şi nepăsare. Astfel, ajung la bacalaureat elevi agramaţi, necunoscând nici ortografia română (…). Tineretul nostru decade „în progresie geometrică”, alunecând accelerat spre o nulitate absolută, spre descompunere şi pierzare”.
           Cred că v-aţi convins, în fiecare seară la televizor, ca şi din ziare, aflăm că din cauza erorilor alte manuale şcolare trebuie retipărite în 2018!
          Capitolul „Bazele materiale ale reformei” face trimitere la ceea ce Nicu Porsenna numeşte „Tembelism oriental”: „O vorbă veche românească, ce-şi păstrează şi azi tâlcul, zice despre ţara noastră „Bună ţară, rea tocmeală”. Tocmeala avea atunci înţelesul de administraţie, întocmire, organizare. Nu se putea spune mai bine despre ţara aceasta binecuvântată de natură, oropsită de oameni”.
     Câteva date biografice: Porsanna Nicu Gh. Ionescu s-a născut la Bucureşti în 13 ianuarie 1892 şi tot la Bucureşti moare la 10 ianuarie 1971. Era fiu de tipograf şi publicist, tatăl său s-a numit Gheorghe Ionescu, proprietar, iar mama – Maria, născută Cordea. Şcoala primară i-a promovat cursurile în anii 1898-1902, Liceul la „Mihai Basarab”, secţia modernă, 1902-1910, Facultatea de Drept şi Filosofia a Universităţii din Bucureşti, a profesat ca avocat în anii 1913-1948, dar a făcut şi multă ziaristică, literatură şi filosofie. In anii 1943-1946 a fost membru delegat jurisconsult în Consiliul Superior al Transporturilor şi Tarifelor, dar şi proprietar de tipografie –  moştenire de la tatăl său, tipografia „Gheorghe Ionescu”.
           A fost fondatorul publicaţiilor „Latinul”, 1914, „Ghilotina”, 1915, „Arena”, 1918, „Ideea liberă”, a fost directorul Editurii „Gutenberg”, 1920, redactor la revista „Flacăra”, 1921-1923, vicepreşedinte, apoi preşedintele Cooperativei Filmului Românesc, 1942-1945, un cercetător în domeniul  geotermic – cu o broşură publicată şi brevete de inventator la „motorul-tripeta” populară.
        A debutat în Viaţa socială în 1910, dar editorial în 1913 cu volumul de nuvele „La judecata zeilor”, urmat de alte lucrări, „Dincolo de iubire şi de moarte”, 1916, romanul „Mogdalena”, 1916,  „Spre fericire”, 1920, „Strigoii”, 1920, „Visători”, 1925, ”Se-aprind făcliile”, 1935, „Rug” I şi II, 1942.
        Despre „singurătatea regretului” tratează în „Magdalena”, despre „prăbuşirea individului” în „Strigoii”, despre „negura de iluzii” în „Visătorii” ca şi în drama „filmului pestrit” din „Se-aprind flăcările”, ca şi în paradisiacele Rug…
       Are şi multe studii filosofice,  unele traduceri din Lamartine,William Crookes şi Oscar Wilde…
Are, însă, şi mulţi ani de puşcărie ca deţinut politic, în temniţele comuniste, în perioada 1948-1964, cum spuneam, în beciurile Ministerului de interne, la Jilava, Văcreşti şi Aiud, condamnat ca „duşman al poporului”, conform art. 209 din Codul penal pentru vina de a fi „uneltit  împotriva ordinii sociale”, instaurate în România după 1945…
Cu puţin înainte de moarte, în spital, bolnav de Parkison, vegheat de doamna sa, Zoe Porsenna, autorul  are satisfacţia de a vedea corecturile la celebrul poem „Balada închisorii din Reading” de Oscar Wilde, despre care  el spunea, dacă va fi publicată „îl va face celebru”, un adevăr, lucrarea publicată puţin după decesul său s-a vândut deîndată ce a fost oferită…
Condamnat la 50 de ani de închisoare, Nicu Porsenna a avut totuşi norocul, dacă aşa poate  fi numită întîmplarea care i-a adus atâtea vinovăţii, că încă din 1937 să aibă publicată lucrarea „Regenerarea Neamului Românesc”, lucrare de bază, apărută la Editura  „Cugetarea”, ediţia a II-a fiind asumată în 2001 de editura „Vremea”. Elaborată pe trei coordonate, cartea aceasta are drept principale axe ale naraţiunii sale „Instituţii sociale şi factorul om”, „Reeducarea colectivă a naţiunii” şi „Organizarea şi programul şcolii interne”, tocmai ce ne trebuie azi…

                                                   Ion N. Oprea, 5 septembrie 2018



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5