D.M.GAFTONEANU
Nihil novi sub sole

Nihil novi sub sole (I)

,,Omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea.” (S. Freud)

 …Sub soare nimic nu e nou într-o lume străveche
din sclavi osândiți să vâslim la terestra galeră
în care… ah, crud volens nolens!… legați
cu ancore-lanțuri de spațiu și timp
prin strict necesarul din verbul ,,a ști”,
plătim un tribut consistent într-un număr de ani –
la unii mai mare, la alții ridicol de mic –
trăind când extazuri-măriri, când căderi-agonii,
țintind un mai bine contrar, dialectic vorbind,
la ceea ce credem că este bine comun,
căci acta non verba, îndemn categoric la trudă nu iartă pe nimeni,
apoi ne retragem sfioși în imperiul de umbre
din anticul Hades, o taină de veacuri cu cifru-obstacol,
spre locul ascuns omenirii în care,
ne spune complice o Voce-Ecou,
sub cețuri-perdele de bezne cu franjuri-dantele din stele,
vom fi fericiți sau pierduți, după cum ne-am ales
în scurtul parcurs temporal alocat
aici pe albastra planetă ce ritmic își schimbă macazul
din mersul acestui bezmetic, lung roi de lăcuste,
de harpii în marșul frenetic din rău spre mai rău,
ca mâine un lan roditor de speranțe va fi
un câmp invadat de tristeți-buruieni,
din pajiștea verde se naște deșertul, grăbind prematur
o zi după alta spre gongul final, nedorit și incert…

Nihil novi sub sole (II)

…Cuprins de reflecții acide, tăcut meditez,
un Argus privind spre coline de zări adormite,
la Nordul cu astrul busolei minune,
în dreapta la Soare-Răsare, în stânga la Soare-Apune,
decor-maraton printr-un mic univers,
gigantic pendul temerar în balans suveran
purtându-și pecetea-stigmat de capriciu modern,
excentric arpegiu-colind-via sacra-tablou,
empiric portalul cu sens unic(at)
spre templul regal, Sanctuar Absolut,
acolo puțini, rara avis aleși,
ajung să-și primească răsplata cu bene merenti
și iarăși, o Voce-de-Tunet revine:
-Aici este, iată, cheia la poarta
de care odată ce treci, un drum înapoi nu mai e!
…Teribil secret, mă tentează, un nod gordian mă așteaptă să-l tai,
sunt liber să risc, să încerc, de ce nu,
livid, cu emoții deschid, fac un pas însă Glasul răsună sarcastic
cu timbru metalic tăios ce condamnă:
– Urbi et orbi, qui scribit, bis legit, când scrii recitești,
de astăzi în restu-ți de viață, sisific-esopic ca scrib vei trudi
în lungul periplu spre multum non multa trofeu,
acesta ești tu… secund ecce hommo!… cedând la ispite,
nevolnică Parte dorind să surprindă Întregul!
…Iar visul celest se încheie și, trist, mă trezesc aruncat pe pământ…
***