Jean Păunescu s-a născut la 6 ianuarie 1939, la București. A fost căsătorit și are trei fii. A efectuat studii de canto clasic, fiind un interpret reprezentativ al muzicii ușoare românești din anii ’60-’80. În anul 1963, a început imprimările la Radiodifuziunea Română și a fost angajat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din Capitală. A susținut numeroase spectacole muzicale și de revistă de mare succes, întreprinzând turnee în România, Bulgaria, Cehoslovacia, Cuba, Germania, Franța, Israel, Italia, Spania, Ungaria și U.R.S.S. A obținut Premiul special al juriului la Festivalul Internațional de la Sopot, Polonia (1969), de două ori Orfeul de Argint la Festivalul „Orfeul de Aur” de la Slanchev Bryag, Bulgaria, Premiul I la concursul „Zbor de porumbei” de la Constanța (1982) și Premiul special al juriului la concursul „Cântecele păcii” (1983). Discografia sa cuprinde două albume, zece discuri single și mai multe compilații.

Aceste rânduri își propun să readucă în atenție una dintre cele mai distincte, mai expresive și mai profunde voci din perimetrul nostru muzical – Jean Păunescu. Timbrul aparte, ambitusul apreciabil, muzicalitatea și dramatismul interpretărilor au atras atenția compozitorilor și au imprimat emoția covârșitoare care caracterizează toate cântecele sale. Visul său a fost să se dedice muzicii de operă, însă imposibilitatea materială de a-și continua studiile l-a determinat să opteze pentru genul ușor.

După propria mărturisire, „Am făcut canto clasic cu Elena Horos, cântăreață la teatrele de operă Scala din Milano și Metropolitan din New York. Am avut ofertă pentru a urma Conservatorul de Muzică Santa Cecilia din Roma, pe unde au trecut Placido Domingo și Luciano Pavarotti; dar, deși studiile erau gratuite, nu am avut bani ca să mă întrețin. Am intrat la teatrul de revistă din sărăcie, căci muzica ușoară era prea facilă pentru ceea ce puteam face cu încă trei ani de studiu, și am mers pe acest drum.”

Melodiile cărora Jean Păunescu le-a dat viață rămân nemuritoare: Un cântec pentru ochii tăi, Te-aștept diseară-n Cișmigiu, Îmi placi din ce în ce mai mult, Studentina, Prima iubire, Nu-i cer nimic, Anișoara, O fată mai găsești, dar un prieten, nu, Să-mi cânți un cântec de iubire, Un tango de adio etc. etc.

L-am întrebat din ce cauză s-a retras în plin succes din lumina reflectoarelor și mi-a răspuns: „Nu vârsta a fost motivul, căci acum vocea e chiar mai bună decât în tinerețe, ci ceea ce se întâmplă cu muzica în România din ’90 încoace. Îmi puteți cita astăzi un compozitor precum Ionel Fernic, Ion Vasilescu, Nicolae Kirculescu, Aurel Giroveanu, Radu Șerban, Henry Mălineanu, Gherase Dendrino, George Grigoriu, Temistocle Popa, Elly Roman, etc. etc.? Mai există azi cântăreți precum Constantin Drăghici, Aurelian Andreescu, Luigi Ionescu, Nicolae Nițescu, Gică Petrescu, George Bunea, Florin Dorian, Dan Spătaru, Margareta Pâslaru, Gigi Marga etc. etc.? Răspunsul e «zero» la ambele capitole. Pentru a imprima un cântec, un interpret trebuie să-l cumpere cu 1.000 de euro de la compozitor, orchestratorul îi ia 500 de euro, iar studioul de înregistrare îl plătește cu minutul – în total, depășește și 2.000 de euro; când, în sfârșit, piesa ajunge în «cardex»-urile radiourilor, e nevoit să dea șpăgi, cadouri și atenții la redactori ca s-o programeze. Însă, cel mai important, publicul nostru a dispărut. Generația actuală? Catastrofă! Dacă-i întrebi cine au fost Nicolae Leonard, Ion Dacian, Nicolae Herlea sau Dan Iordăchescu, habar n-au; știu doar de așa-ziși cântăreți, promovați forțat, campioni la falsuri și cu grave defecte de pronunție – absolut penibili! Cunosc indivizi care trăiesc din inepțiile pe care le produc neștiind nici măcar care e nota do pe un portativ, în vreme ce drumul meu până la scenă a durat de la 18 la 26 de ani. În ceea ce privește notorietatea artiștilor, prețuirea și respectul pentru ei, acestea sunt nule. Nimic din ceea ce a fost muzică în România – compozitori, interpreți, instrumentiști – nu mai există! Ce a fost odată este fără întoarcere. E dureros pentru noi, cei puțini care am mai rămas din acea generație; odată cu plecarea noastră, devenim de neînlocuit. În aceste condiții, m-am retras și bine am făcut. Vine o vreme când trebuie să știi când să te oprești, indiferent dacă resursele profesionale încă nu te-au părăsit. Să te retragi când oamenii încă te vor… Mulți nu au făcut-o și au greșit. Am cântat «afară», unde am publicul meu, destul de mult (de pildă, un sezon am evoluat alături de Mahalia Jackson); și acum am oferte an de an, dar prefer să mă bucur de viață, de copii și de ceea ce am realizat. Am o casă de vacanță, cu grădină de trandafiri și o baltă imensă în spatele ei, iar eu sunt un pescar pasionat. Ce-mi mai trebuie?”

Cine l-a ascultat o singură dată pe Jean Păunescu e cu neputință să-l mai uite ori să-l confunde. Vocea sa unică spulberă clișeele locului comun, dărâmă toate barierele convențiilor și te înalță, tămăduitor, până la stele, pentru a te readuce, purificat, pe pământ.

Florin Bălănescu