Punctul de sprijin al palpabilului
e reprezentat de căderea în neant
a componentei spaţio-temporale –
o partitură tonică de Darwin.
Blestemul căzut peste nemurire,
a aşezat demiurgul în prim planul universului –
acel părinte al secundei
ce şi-a trimis fiul pe pământ
în hainele materiei.
Secunda se admiră în oglindă
ca un Narcis cu chip de rigoare –
aerul lui nobil ce se pliază
peste trăsăturile paterne
îl fac să pară un mic prinţ inabordabil.
În starea de transă, picăturile de apă
străjuiesc secunda
ca un joc maniac de stări delirice
pe care le ucidem fără voie
în acest tablou diform,
în lupta cu timpul.