Punctul de sprijin al palpabilului e reprezentat de căderea în neant a componentei spaţio-temporale – o partitură tonică de Darwin. Blestemul căzut peste nemurire, a aşezat demiurgul în prim planul universului – acel părinte al secundei ce şi-a trimis fiul pe pământ în hainele materiei. Secunda se admiră în oglindă ca un Narcis cu chip de rigoare – aerul lui nobil ce se pliază peste trăsăturile paterne îl fac să pară un mic prinţ inabordabil. În starea de transă, picăturile de apă străjuiesc secunda ca un joc maniac de stări delirice pe care le ucidem fără voie în acest tablou diform, în lupta cu timpul.