Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Nostalgia viitorului

     

    Nostalgia viitorului

    25 decembrie 1989-25 decembrie 2015

    de Costinel Petrache

     

    Scoal` Nea Nicule din groapă
    Să vezi Ţara cum ne-o sapă,
    Pas cu pas antiromânii,
    Pas cu pas,  antiromânii,
    Ei ne sunt acum stăpânii…
    Bâlbâit cu patru clase,
    Împuşcat cu gloanţe, mii,
    n-a vrut Ţara să ne-o lase
    răstignită-n datorii.
    Toţi mai-marii lumii bune
    Se-nchinau la Bucureşti,
    „Răsăritul” făcea spume,
    Astăzi, Ţară, a cui eşti?
    Când Planeta clocotea
    Şi pe front urlau cerberii
    Pacea se reaşeza
    Triumfând, în Primăverii.
    Duduiau şenile-n glodul
    Dintre Moscova şi Prut,
    Dar în glas cu tot norodul
    Noi făcurăm ce am vrut.
    Zidul între Europa
    N-a căzut aşa-ntr-o noapte,
    Prima breşă noi am dat-o-n
    nouă sute şaizecişapte,
    Când, sfidând Imperiul Roşu
    Şi tot lagărul din „est”
    Am recunoscut şi nemţii
    Din Germania de Vest.
    Sau  când Brejnev, ţarul petric,
    Aruncând plumbi şi oţel,
    Să-ntrerupem diplomatic
    Orice drum cu Israel,
    Noi doar  fost-am ai ideii
    De-a trăi demn şi frumos,
    N-am rupt puntea cu evreii,
    Şi nici crezul  în Hristos.
    Când Tratatu-n toată vlaga
    Sfida legile cereşti,
    Primăvara de la Praga
    Mai trăia la Bucureşti.
    Tot de-atunci, de România,
    E legat, ca  monument,
    Sacrificiul de a duce
    Greul păcii-n Orient.
    Ridicam hidrocentrale,
    Greu-a fost al  tuturor,
    Şcoli, uzine şi spitale,
    Greul pare, azi, uşor.

    Ne băteam cu munţii-n parte
    Să îi trecem pe sub cer,
    Nu  vedeam în libertate
    Dreptul nostru efemer
    De-a răcni ca apucaţii
    Să ne vindem pic cu pic
    Şi să ducem toţi stricaţii-n
    Parlamente de nimic,
    Ce-au legiferat vânzarea
    Patriei, din rădăcini,
    Şi-au înstrăinat trecutul
    Să n-ai cui să i te-nchini.
    Atât, javre, v-a dus golul
    Ce-l purtaţi între urechi,
    Cum că scumpa noastră Ţară-i
    O grămadă de fier vechi.
    A fost grav deceniul nouă,
    Uneori de netrecut,
    Dar ştiam că nu dăm Ţara
    Nici măcar cu împrumut.
    Ce să-ţi spunem că-i pe-aici?
    Democraţie, frate,
    Şi libertate-ntre jandarmi,
    De vrei, pe săturate.
    Ne-au tras venele în  ţeapă
    Şi pe lung ni le-au tăiat,
    România e o groapă
    Cu prezentul amputat.
    Mai totul s-a vândut, gângav
    Conducător din fire,
    Ne-a mai rămas, incert şi grav,
    Pământu-n cimitire.
    Statul este parte-a crimei
    Organizate până-n dinţi,
    Iar noi, sclavi tăcuţi ai milei
    Strecurată-ntre arginţi.
    Politicieni de poză,
    Nulităţi fără instinct,
    Toţi samsari, cu viaţa roză,
    Fură, spintecă şi mint.
    Politici ca-n alba-neagra,
    Uite-o, e!, ba nu, a fost,
    Le-a prins creierul pelagra,
    Trădătorilor din post.
    Cotroceniu-i o paiaţă,
    Unde doarme-un surdo-mut,
    România e o piaţă
    De furat şi desfăcut.
    Ce ar zice Eminescu
    Despre voi,  hulpavi  cu puls?
    C-aţi făcut din România
    Vaca voastră pentru muls,
    Iar politica aţi vrut-o
    O industrie, atât,
    Să vă sature,  huidume,
    Din călcâie până-n gât.
    Derbedei de-nalte ranguri
    Pe care-i ţineai la porţi,
    Azi ne-aruncă viaţa-n ştreanguri,
    Călcând, Doamne, şi pe morţi.
    Ne învaţă una-alta,
    Până şi cum să murim,
    Tragedia de la Ialta
    Zi de zi o retrăim.

    Cum şi când să râdem ziua,
    Cum să mergem stând pe loc,
    Viaţa cum s-o punem piua
    Pe tarabe-n iarmaroc.
    Cum s-aplaudăm borfaşii
    Şi pe bravi să-i umilim,
    S-nălţăm în ode laşii,
    Cu hoţii să ne mândrim.
    Cum că România suie,
    Prăbuşindu-se abrupt,
    Nu mai fabricăm nici cuie,
    Mânjii s-au oprit din supt.
    Libertatea e o farsă,
    Ne-au vândut-o ca prohod,
    Iar democraţia, Doamne,
    E-o prosteală şi un drog.
    Nea Nicule,
    De titluri oarbea-i fost avid,
    Dar fibra nu ţi-a fost în van,
    Până şi-n drumul către zid
    Te-ai comportat ca un ţăran.
    De-atunci Crăciunul ni-i blestem,
    Iisus nu s-ar mai naşte,
    Te-am ciuruit şi  post-mortem,
    Ca să nu-nvii de Paşte.
    Un glonţ,  atât, ţi-era de-ajuns,
    Puterea ta bolnavă
    Se prăbuşise, ca răspuns,
    În ultima-ţi enclavă.
    Rafalele primite-n plus
    Îţi sunt ca o coroană
    Sub care-n noi, bătrân răpus,
    Iertarea se destramă.
    Ce să-ţi spunem, azi, bătrâne,
    Unii te-ar mai împuşca,
    Dar de-atât  neloc  în Lume
    Ne e dor de dumneata.

    Costinel Petrache,  Bucureşti,  decembrie 2015

     

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5