Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Nostalgia viitorului

 

Nostalgia viitorului

25 decembrie 1989-25 decembrie 2015

de Costinel Petrache

 

Scoal` Nea Nicule din groapă
Să vezi Ţara cum ne-o sapă,
Pas cu pas antiromânii,
Pas cu pas,  antiromânii,
Ei ne sunt acum stăpânii…
Bâlbâit cu patru clase,
Împuşcat cu gloanţe, mii,
n-a vrut Ţara să ne-o lase
răstignită-n datorii.
Toţi mai-marii lumii bune
Se-nchinau la Bucureşti,
„Răsăritul” făcea spume,
Astăzi, Ţară, a cui eşti?
Când Planeta clocotea
Şi pe front urlau cerberii
Pacea se reaşeza
Triumfând, în Primăverii.
Duduiau şenile-n glodul
Dintre Moscova şi Prut,
Dar în glas cu tot norodul
Noi făcurăm ce am vrut.
Zidul între Europa
N-a căzut aşa-ntr-o noapte,
Prima breşă noi am dat-o-n
nouă sute şaizecişapte,
Când, sfidând Imperiul Roşu
Şi tot lagărul din „est”
Am recunoscut şi nemţii
Din Germania de Vest.
Sau  când Brejnev, ţarul petric,
Aruncând plumbi şi oţel,
Să-ntrerupem diplomatic
Orice drum cu Israel,
Noi doar  fost-am ai ideii
De-a trăi demn şi frumos,
N-am rupt puntea cu evreii,
Şi nici crezul  în Hristos.
Când Tratatu-n toată vlaga
Sfida legile cereşti,
Primăvara de la Praga
Mai trăia la Bucureşti.
Tot de-atunci, de România,
E legat, ca  monument,
Sacrificiul de a duce
Greul păcii-n Orient.
Ridicam hidrocentrale,
Greu-a fost al  tuturor,
Şcoli, uzine şi spitale,
Greul pare, azi, uşor.

Ne băteam cu munţii-n parte
Să îi trecem pe sub cer,
Nu  vedeam în libertate
Dreptul nostru efemer
De-a răcni ca apucaţii
Să ne vindem pic cu pic
Şi să ducem toţi stricaţii-n
Parlamente de nimic,
Ce-au legiferat vânzarea
Patriei, din rădăcini,
Şi-au înstrăinat trecutul
Să n-ai cui să i te-nchini.
Atât, javre, v-a dus golul
Ce-l purtaţi între urechi,
Cum că scumpa noastră Ţară-i
O grămadă de fier vechi.
A fost grav deceniul nouă,
Uneori de netrecut,
Dar ştiam că nu dăm Ţara
Nici măcar cu împrumut.
Ce să-ţi spunem că-i pe-aici?
Democraţie, frate,
Şi libertate-ntre jandarmi,
De vrei, pe săturate.
Ne-au tras venele în  ţeapă
Şi pe lung ni le-au tăiat,
România e o groapă
Cu prezentul amputat.
Mai totul s-a vândut, gângav
Conducător din fire,
Ne-a mai rămas, incert şi grav,
Pământu-n cimitire.
Statul este parte-a crimei
Organizate până-n dinţi,
Iar noi, sclavi tăcuţi ai milei
Strecurată-ntre arginţi.
Politicieni de poză,
Nulităţi fără instinct,
Toţi samsari, cu viaţa roză,
Fură, spintecă şi mint.
Politici ca-n alba-neagra,
Uite-o, e!, ba nu, a fost,
Le-a prins creierul pelagra,
Trădătorilor din post.
Cotroceniu-i o paiaţă,
Unde doarme-un surdo-mut,
România e o piaţă
De furat şi desfăcut.
Ce ar zice Eminescu
Despre voi,  hulpavi  cu puls?
C-aţi făcut din România
Vaca voastră pentru muls,
Iar politica aţi vrut-o
O industrie, atât,
Să vă sature,  huidume,
Din călcâie până-n gât.
Derbedei de-nalte ranguri
Pe care-i ţineai la porţi,
Azi ne-aruncă viaţa-n ştreanguri,
Călcând, Doamne, şi pe morţi.
Ne învaţă una-alta,
Până şi cum să murim,
Tragedia de la Ialta
Zi de zi o retrăim.

Cum şi când să râdem ziua,
Cum să mergem stând pe loc,
Viaţa cum s-o punem piua
Pe tarabe-n iarmaroc.
Cum s-aplaudăm borfaşii
Şi pe bravi să-i umilim,
S-nălţăm în ode laşii,
Cu hoţii să ne mândrim.
Cum că România suie,
Prăbuşindu-se abrupt,
Nu mai fabricăm nici cuie,
Mânjii s-au oprit din supt.
Libertatea e o farsă,
Ne-au vândut-o ca prohod,
Iar democraţia, Doamne,
E-o prosteală şi un drog.
Nea Nicule,
De titluri oarbea-i fost avid,
Dar fibra nu ţi-a fost în van,
Până şi-n drumul către zid
Te-ai comportat ca un ţăran.
De-atunci Crăciunul ni-i blestem,
Iisus nu s-ar mai naşte,
Te-am ciuruit şi  post-mortem,
Ca să nu-nvii de Paşte.
Un glonţ,  atât, ţi-era de-ajuns,
Puterea ta bolnavă
Se prăbuşise, ca răspuns,
În ultima-ţi enclavă.
Rafalele primite-n plus
Îţi sunt ca o coroană
Sub care-n noi, bătrân răpus,
Iertarea se destramă.
Ce să-ţi spunem, azi, bătrâne,
Unii te-ar mai împuşca,
Dar de-atât  neloc  în Lume
Ne e dor de dumneata.

Costinel Petrache,  Bucureşti,  decembrie 2015

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5