Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Note de lectură: „Introducere în psihologia emoțiilor și a sentimentelor”, de Jacques Cosnier

    În lucrarea „Introducere în Psihologia Emoțiilor și a Sentimentelor” Jacques Cosnie (medic, psihiatru, psihanalist și etolog) oferă răspunsuri unor întrebări legate de psihologia emoțiilor.

    Capitolul I – Emoțiile puternice

    Specialiștii consideră că există emoții “discrete” (diferențiate unele de altele). Acestea sunt caracterizate de trăiri, comportamente și manifestări fiziologice specifice.

    Cele nouă criterii ale emoțiilor de bază (furie, frică, tristețe, bucurie, dezgust, surpriză) după Ekman (apărute într-un articol în 1992): universalitatea semnalelor emoționale, prezența unor expresii comparabile la om și la celelalte primate, fiecare emoție se bazează pe un context fiziologic specific, universalitatea evenimentelor declanșatoare, coerența reacțiilor emoționale, declanșarea rapidă, durata limitată, mecanismul de percepție automată, apariția spontană.

    Satisfacerea sau nesatisfacerea unor interese se află la originea inducției  emoționale. Aceste interese pot fi grupate în trei mari categorii:  personale, relaționale și sociale și  la fel ca și locul declanșării. În afară de frică (care apare deseori în singurătate), celelalte emoții apar în context  familiar și în prezența prietenilor, a celor apropiați sau a unor persoane cunoscute, iar rareori, în cazul fricii, apare în prezența unor necunoscuți întâlniți din întâmplare (de exemplu în traficul rutier).

    Capitolul II – Marile sentimente

    Relațiile afective pozitive tratate în acest capitol sunt dragostea și prietenia. Curba relației amicale începe printr-o pantă blândă, prietenia se stabilește progresiv, cu o creștere graduală a intimității, apoi continuă pe un platou practic fără sfârșit. Curba relației amoroase este diferită. Punctul de plecare este brusc, cu o tensionare rapidă, atracție amoroasă sexualizată. Se presupune că există șase stiluri de dragoste: dragostea-pasiune, ludică, prietenie, rațiune, posesivă, jertfă.

    Ura și formele violenței. Violența este cel mai adesea considerată comportament agresiv definit prin intensitate și un caracter irepresibil, de îndată ce a fost declanșată. Se presupune că există: violență interetnică și de violență politică- atunci când specia umană se lasă în voia unor impulsii autodistructive iraționale; violența stadioanelor -legată de dezlănțuirea agresivă și distructivă a anumitor bande organizate și de violența izbucnirilor interrasiale care se pot declanșa pe neașteptate în urma unui incident nesemnificativ în comparație cu consecințele pe care le generează. Se vorbește de violență pentru a desemna abuzul de putere exercitat asupra celorlalți – a părinților, a profesorilor, a șefilor, etc.

    Pe lângă frustrare, și evenimentele aversive au rol declanșator. Printre factorii ce declanșează reacții negative se numără tratamentul neglijent sau ingrat din partea prietenilor, sentimental de a fi victima unei nedreptăți și un prejudiciu cauzat de necunoscuți.

    Gradul de agresivitate al unei situații sau al unei persoane va fi evaluat în mod diferit în funcție de mai mulți factori. În urma unui experiment s-a demonstrate că expunerea permanentă la modele de violență banalizează violenșa zilnică, crește nivelul de competență combative și propune modele predominante de identificare cu agresorul.

    Capitolul III – Etologia afectelor cotidiene

    Afectele cotidiene sunt considerate micro-emoții deoarece ele nu lasă urme în memorie pe termen lung sau pe termen mediu. Aceste afecte ale vieții cotidiene sunt parțial diferite de emoțiile de bază clasice. Știm că avem un  bogat vocabular de cuvinte, dar în ciuda acestui aspect cuvintele cele mai potrivite nu vin în mod spontan. De aceea dacă i se cere unui subiect  să redea înlănțuirea afectelor pe care le-a trăit îi va fi foarte greu să o facă cu precizie. Subiectul nu are timp să le perceapă și să le înregistreze.

    Anumite stări afective se prelungesc  fără întrerupere pe perioade mai lungi  formând un fond pe care evoluează afectele fazice. Afectele tonice contextuale sunt exprimate prin atitudinile corporale și prin intensitatea și frecvența gesturilor și a mimicii.

    Empatia și dispatia. Prin empatie se ajunge la cunoașterea celuilalt, se înțelege împărtășirea sincronă a stărilor psihologice-corporale. Se poate enumera empatie de gândire, empatie de acțiune și empatie de afecte. Fenomenele de empatie sunt numeroase, aproape permanente în orice tip de interacțiune, se găsește la baza proceselor de identificare sau la baza “teatrului Eului”. Suntem mul mai afectați de ce i se întâmplă unei persoane prezente, decât unei persoane de departe, iar cu cât distanța imaginată este mai mare cu atât scade și afectarea.

    Capitolul IV – Controlul emoțiilor

    Controlul emoțiilor, în plan individual ține de mecanismele de apărare și de organizare verbalo-visceral-motorie. În plan social, se referă la regulile afective și la ethos. Rolul mecanismelor este de a proteja Eul împotriva angoasei și a afectelor neplăcute. În viața de zi cu zi orice individ ajunge să utilizeze diferite mecanisme care trebuie considerate mai degrabă ca fiind de adaptare decât de apărare.

    Mecanismul de bază al nevrozei isterice este refularea. Aceasta apare și la nevrozații obsedați, însă la aceștia acționează mai mult asupra reprezentării, folosind mecanisme complementare, cum ar fi izolarea, formația reacțională, deplasarea, represia și condamnarea.
    Izolarea constă în separarea stânjenitoare de legăturile afective. Formația reacțională decurge din inversarea dintre afecte și reprezentări. Deplasarea este o reorientare a afectelor și dorințelor spre alte obiecte substituibile.

    Este necesar să subliniem că există două aspecte de mecanisme de apărare. Primul aspect este că mecanismele respective nu implică neapărat patologicul, iar al doilea aspect este că nu se referă  decât la stăpânirea afectelor nedorite și sunt folosite mai ales pentru a evita angoasa.

    În cadrul mecanismelor de control întâlnim mecanismele de descărcare, care acționează prin vorbitul tare, din abundență, repede și eventual prin țipete, întâlnim mecanismele represive printr-un efort de stăpânire al vocii, a cuvintelor, a gesturilor, a gândurilor, mecanismele cognitive prin decentrare-concentrare spre alte gânduri, un obiect, o carte, o activitate-raționalizare și justificare secundare, anticiparea unor soluții fericite și mecanismele relaționale care constă în menținerea unei distanțe acceptabile și securizantă față de obiect.

    Capitolul V – Eșecul controlului: Emoțiile ratate

    Anumite afecte se încearcă să fie evitate sau să le controlăm, fără a se reuși așa cum ar fi eșecurile vieții emoționale. Sunt câteva cuvinte cum ar fi angoasa, anxietatea, frica, teama, spaima, aprehensiunea, neliniștea, teroarea, panica – acestea făcând parte din categoria stărilor timerice. Dacă frica este una dintre emoțiile de bază și știm că există motive obiective pentru care apare. Teama și aprehensiunea sunt frici anticipative. Angoasa se află la polul opus este o frică fără obiect, iar anxietatea și neliniștea nu se deosebesc de aceasta decât prin intensitatea mai mica. Panica este o criză de angoasă, pe când  teroarea și spaima sunt stări de frică extremă. Atacurile de panică și tremuratul anxios din anxietatea generalizată sunt elemente constitutive a ceea ce clinicienii numesc nevroză anxioasă.

    Fobia este o teamă irațională vizavi de un obiect, o activitate sau o situație și se traduce prin comportamente de evitare care le permit celor în cauză să scape de o stare de angoasă insuportabilă. Subiecții fobiilor sunt perfecți conștienți de caracterul ilogic al fricii lor și de natura obiectelor ce inspiră fobiile respective.

    Capitolul VI – Teorii generale

    Teoriile generale pot fi grupate în două mari categorii, cele care caută să explice mecanismele reacțiilor emoționale (sau teorii procesuale) și cele care încearcă să definească pragmatica emoțiilor (sau teorii funcționale). Prima este cea a originii centrale sau periferice, iar cea de-a doua privește relația emoție-cogniție.

    Gradul de libertate este mai restrâns pentru primul sistem, dat fiind faptul că este legat de un univers relațional bipolar în care separarea subiect/obiect este incompletă. Aici este un mod de reprezentare și comunicare primitive, profund saturat de afecte, în timp ce al doilea sistem presupune separarea subiectului și a obiectului și o organizare tripolară a relațiilor oedipiene și postoedipiene.

    Tot ceea ce a fost prezentat este valabil pentru emoții și sentimente în fiecare moment și mai ales în situațiile de interacțiune. Orice interacțiune se supune unui proces de copilotaj în care afectele sunt în mod constant prezente.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5