ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 03 Mai 2018
Autor: Luminița ZAHARIA
Note de lectură
Publicat: 04 Mai 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

Note de lectură –  Nicolae Țăranu, Oglinda cu două fețe

Editura Astralis, București, 2017

Editura Astralis, condusă de inimoasa Camelia Pantazi Tudor, ne-a oferit în anul 2017 o frumoasă surpriză: debutul în poezie al cunoscutului prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, Nicolae Țăranu. Cu un titlu cel puțin incitant, Oglinda cu două fețe, volumul vine să confirme că „Poezia este regina fără coroană a literaturii, mireasă fără mire și sora mai mică – deocheată și veșnic îndrăgostită – a filosofiei.” (după cum afirmă autorul însuși în motto-ul cărții).

Nicolae Țăranu este, se pare, un om al extremelor. Poeziile sunt când concentrate, de trei-patru versuri – mici definiții lirice sau tablouri cu impact puternic, când dezvoltate, adevărate basme al căror fir narativ, dublat de lirismul nelipsit, ne seduce și ne duce departe.

În poezia Oglinda cu două fețe, scrie, cu un ludic de care volumul nu este străin:
am cumpărat o oglindă cu două feţe;
pe una i-am scris numele cu majuscule:
POEZIE,
când privesc în cealaltă
bărbatul care-mi seamănă
izbucneşte în râs şi-mi întoarce spatele.

Poetul demonstrează, fără să fie necesar, că posedă instrumentele de bază, de rezistență chiar, ale poeziei. Neîngrădită de canoane, poezia sa se plimbă liber și confortabil printre cititorii uluiți, cînd ghidușă ca un copil răsfățat, când serioasă și profundă, îmbrăcând toate formele posibile: smoking, blugi, trening, costum de baie… La o serată dansantă – versul cu rimă, la carnaval sau la masa tratativelor, prin care soarta lumii atârnă de un cuvânt, poezia lui Nicolae Țăranu e mereu în largul ei.

   Iată un exemplu de mini-poezie, în care sunt concentrate imagini de o rară frumusețe:
Prin iarbă lenevesc fecioare seduse
de neliniștea crudă a soarelui –
în văzduh, prin aerul înspumat,
caii dansează nechezând… (Erotică)

     Iubirea are un rol important în arhitectura cărții – Nicolae Țăranu a reușit să rămână un mare romantic, și merită felicitările noastre! O mostră în acest sens este poezia Basm, din care spicuiesc:
Când se aud tic-tacuri prin păduri, iluminaţi
de lună nouă
Haide! Iubito cu frunzele să ne risipim înveșmântaţi
cu rouă.
Cai de poveste cu potcoave de argint, să răvășim
tăcerea,
Să ne ascundem doar la cântători și dorul de vis să
ne fie averea.
Sau:
Iubito! Mi-e dor
de clipa răpusă între gene,
de-o aripă izbind aerul cu lene.
Iubito! Mi-e dor
să mi se împlânte-n piept ţipăt de cocor
și din rana eternă
să ne învăluie o lumină fermă,
să cadă puzderie de scântei
ninsoarea pe umeri să le-o iei,
să fim două făclii în noapte
izbăvite de suflete, dar nu de păcate!
(Lumini)

În poezia Păunii, dedicată cu generozitate tuturor poeților lumii, Nicolae Țăranu creează o lume de basm, în care metafora este la ea acasă. De altfel, poetul este un adevărat maestru în folosirea figurilor de stil, cadrul în care se întâmplă poezia este unul idilic, parabola, hiperbola conferindu-i tenta de fantastic menită să ne subjuge instant!

A se observa cum tema cailor revine obsesiv aproape în lirica autorului, cum de altfel observă în prefață și domnul Lucian Gruia:
De ce caii? Pentru că ei sunt cântaţi frecvent de poet şi pentru că aceştia simbolizează virilitatea şi cavalerismul, caracteristici care aparţin regimului diurn al imaginarului (Gilbert Durand): „iar caii trec fantomatici în goană erotică” (Din praguri).

Uneori respectând canoanele poeziei clsice, dar cel mai ades în vers liber (cum liber e și poetul întru demonstrarea harului său), Nicolae Țăranu reușește, îndrăznesc să afirm, să împletească reginei Poezie o coroană din delicate flori și să-i găsească un mire pe măsură – Măria-sa Cititorul!