Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 8 (128), August 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Nu numai august 1968 a arătat statura lui Ceauşescu, ci şi vremurile ulterioare

Primit pentru publicare: 19 Aug. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 20 Aug. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

   Nu, nu-s nostalgic, dar din ce văd, simt şi citesc, mai ales citesc, înţeleg că până a se sui în balcon Ion Iliescu, a porunci Ion Caramitru, „Mircea, fă-te că lucrezi”, în România industria era industrie, agricultura-agricultură, mineritul era minerit  iar produsele lor competitive, erau cerute pretutindeni, cultura şi ştiinţa locală  cu tot ce înseamnă ele, satisfăceau,  iar, pe deasupra nu eram datori la vecini. Unde ne-au  adus Iliescu şi ai lui, ai noştri, pe care îi votăm tot mai des, că-s tot ei, feciorii, nepoţii, cu rudele, prietenii şi cunoscuţii, votanţii lor? Industria şi agricultura sunt  aşa cum nu sunt, adică nu le mai avem ca şi mineritul, nici mere sau pere, aducem cartoful, usturoiul şi ceapa de nici nu ştim unde, serele şi solariile s-au mutat pe aiurea, pădurile transformate în buşteni pleacă peste hotare, ca  şi feciori, munţii se prăvală la vale, viile noastre, deşi producem tot felul de diplomaţi, fac concureţă apei plate, care nici aceasta nu mai este igenică. Cu sănătatea, infecţiile microbiene… se găsesc peste tot, hoţiile de tot felul nu doar că proliferează, se perfecţionează că sunt protejate de cei care fac din Statul român o ficţiune…statul paralel.

A, mai pe concret, dacă la sfârşitul lui 1989, cu datoriile Statul român, era creditor, se făceau calcule de unde şi de pe ce avem de adunat, în ajunul lui  2020, ce mai, ne înspăimântăm, avem datorii pe care nici strănepoţii nu le vor plăti. Numai în ultimul timp, datoria publică a crescut cu încă  peste 3,2 miliarde euro, dacă la 31 decembrie 2018, datoria externă totală  era de 99,417 miliarde euro, potrivit datelor BNR.,  după 6 luni, datoria externă totală a urcat la 103,671 miliarde euro. Situaţíe care se conjugă cu alta, datoria contabilizată arată că aceasta insumează mai mult decât toate pământurile arabile ale ţării. Mai pe înţéles, dacă am fi obligaţi mâine, spun tot finanţiştii, să plătim datoria, nici dacă ne-am vinde toate pământurile nu am scăpa în totalitate de creanţă.. Tot terenul arabil al ţării noastre valorează doar 75 de miliarde de euro… Păi, dacă 50% este deja vândut, ne-ar argumenta cârcotaşii, parcă l-am fi  înstrăinat noi, Nică de la Priponeştii-fostei Tutove… nu Parlamentul cu dezlegările lui!…

O fi avut Nicolae Ceaușescu multe defecte și păcate economice şi politice, dar politic a avut și meritele sale care trebuie amintite. Momentul de „eroism” pe care-l cunoaște toată lumea la Ceaușescu a fost anul 1968, când s-a opus vehement intervenției militare în Cehoslovacia a tuturor țărilor comuniste din Europa de Est. A fost primul gest de sfidare din partea românilor față de URSS, gest care a uimit întreaga lume politică.

Pentru sovietici, a fost un semnal de alarmă că liderul de la București nu era de încredere pentru că nutrea mai mult o îndârjire naționalistă, decât internaționalistă a comunismului.

Altul se referă la încercarea sa de a-l face pe Brejnev să înțeleagă că Basarabia aparține României. L-a înfruntat direct, față în față, iar reacția liderului sovietic se găsește azi însemnată în documente care datează din anii ’70, când a avut loc discuția ușor aprinsă dintre cei doi președinți.

Mulți l-au criticat sau au râs de Ceauşescu  că a fost un simplu cizmar, dar tocmai această condiție modestă i-a inoculat o anumită doză de patriotism, care la un moment dat, s-a transformat în naționalism.

Amintim acestea nu pentru că mâine-poimâine unii vor sărbători 23 august,  ci pentru că suntem români şi momentele respective sunt Istoria României

Ceauşescu şi Ivan Bodiul la Chişinău, 1976

Totul a început cu o strategie din partea liderului român. El, cu acceptul lui Brejnev, fireşte,  a plecat, cu o delegație diplomatică la Chișinău, pe 2 – 3 august 1976. Aparent, era o vizită de lucru. A stat două zile acolo și a mers prin mai multe fabrici, uzine și a stat de vorbă cu muncitorii de acolo

Pe 5 august 1976, la Ialta, în Crimea, în sudul Ucrainei de astăzi (n.n. – din 18 martie 2014 este un oraș revendicat de Rusia, ca urmare a unei anexări nerecunoscută în general de comunitatea internațională), Nicolae Ceaușescu, care și-a continuat periplul prin soviete, se întâlnește cu Leonid Ilici Brejnev, unul dintre cei mai respectați conducători din toate timpurile, cel care avea să vegheze asupra URSS din 1964 până la decesul său, în noiembrie1982. În 1995, istoricul Veaceslav Stăvilă descoperă o stenogramă a convorbirilor dintre cei doi lideri de stat, din care reiese clar că în  1976 Nicolae Ceaușescu îi vorbea, răspicat, lui Brejnev, despre problema Basarbiei!!!

La Ialta, cei doi…

―    „Tovarășe secretar general, a venit momentul să resituiți ceea ce nu vă aparține!”, i-a spus direct Ceauşescu gazdei.
Brejnev nu se aștepta la așa ceva și a fost  contrariat,  a avut o grimasă de om șocat:
―    „Tovarășe, nu este nimic adevărat! În R.S.S. Moldovenească trăiește o altă populație decât cea românească, aceasta care există vorbeşte  o limbă diferită de cea română!”
Dar Ceaușescu nu s-a lăsat și i-a întors replica:
―    „Aici vă contrazic!  În vizita de la Chişinău  am  insistat  în mod special să merg la câteva intreprinderi unde am discutat cu muncitorii fără să am nevoie de un traducător. Am constatat că acolo e aceeași populație ca și în România, că e vorba de unul și același popor!”
Este clar că lui Brejnev nu i-a picat bine cele auzite. Vizita se scurtează, iar presa de la noi, spre deosebire de ”momentul Chișinău”, unde prezentase pe larg toate aspectele, vorbește doar puțin despre întâlnirea de la Ialta, deși Nicolae Ceaușescu se întâlnise cu cel mai puternic om din sfera comunismului! Cu toate acestea, liderul de la Moscova nu va păstra supărarea, urmând a se întâlni cu Ceaușescu, până la decesul său, în 1982, de încă patru ori.
Ialta, loc de tristă amintire.

Pentru conformitate,  Ion N. Oprea, cu text primit şi de la prof. Ana Dumitrescu, 18 august 2019