Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 7 (127), Iulie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Nu toate durerile doboară

Primit pentru publicare: 29 Iul. 2019
Autor: Vasile FILIP, Iași
Publicat: 30 Iul. 2019
© Vasile Filip, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

La cei optzeci şi şapte de ani… trecuţi, Ion N. Oprea se dovedeşte încă un om puternic, harnic şi lucid, cu toate că răsplata pentru demnitatea sa şi pentru lucrarea vieţii cuprinsă în cele optzeci şi opt de cărţi tipărite până în prezent nu a atras luarea aminte a conducătorilor Uniunii Scriitorilor din România. La fel cum s-a întâmplat, de altfel, şi cu statutul său de ziarist profesionist, meserie căreia s-a dăruit vreme de peste o jumătate de veac, mai exact, din 1952, când era militar. Cazul nefiind, însă  singular, nu mai determină nici o mirare. Doar o minimă…consideraţie faţă de… autorităţile literare şi jurnalistice, care tratează chestiunea în termeni comerciali. 

Tristeţile şi durerile care nu prea l-au ocolit pe Ion N. Oprea nu dinspre cele două direcţii vin, însă. Viaţa,  în mare parte generoasă, şi-a arătat – şi în cazul lui – şi cealaltă faţă. Ostilă şi urâtă. Toate regăsindu-se şi în cărţile sale, cu un ecou ce vibrează fără contenire. Numai că omul nu se îndoaie sub încrâncenarea vânturilor. Nu se lasă doborît de valurile durerilor. Eu, cel puţin, nu l-am auzit niciodată căinându-se. Cea mai recentă dovadă a structurii umane din  care este alcătuit Ion N. Oprea are înfăţişarea unei cărţi. Una de sub o sută de pagini, dar care a strâns cele mai nemiloase dureri ale omului. Sintetizate într-un strigăt: „Marianaaaa!” Nu o interjecţie: „Văleu!” Un nume. Pentru ca cititorul să înţeleagă de la bun început despe ce este vorba în cartea cu acest strigăt pe copertă, autorul îi oferă lămuririle cuvenite: „Lucrare închinată soţiei Elena Oprea, plecată la 2 februarie 2000, şi Marianei-Elena Oprea, noră, soţia fiului meu mai mare, Lucian, decedată la 23 aprilie, înmormântată  la 27 aprilie 2019, amândouă în cripte alăturate, la cimitirul „Buna Vestire”, Iaşi.

Dumnezeu  să le ocrotească în pace, cu ocrotirea, sper, îngerească.” 

A doua zi după trista procesiune, pe 28 aprilie 2019, Ion N. Oprea a împlinit 87 de ani. O bucurie! Însă  nu una care să topească în uitare durerea prefăcută în rouă a sufletului. Dovadă, cartea cu numele strigat al fiinţei petrecute pe alte  meleaguri. Într-o altă lume? Cine ştie!…”Marianaaa!” 

Cartea omagială nu este destinată în întregime tristului eveniment. „Acum,/cu tine,/Mariano,/este cu totul altă poveste…” În paginile ei, autorul a inclus poezii cu subiecte diverse, dar toate „recoltate” din actualitate, ceea ce ne îndeamnă să înţelegem noimele vieţii, care este compusă din prea multe cunoscute, dar şi necunoscute. Taine… Cele câteva texte, din  finalul cărţii, împlinesc şi ele un gest firesc şi cuvenit: condoleanţele se împletesc cu felicitările.

De pe coperta a patra, Gheorghe A. Stroia, cel care a tipărit această carte, la Editura din oraşul Adjud „Armonii Culturale”, îl încurajează şi el pe cititor, în ideea că: „Pe  mulţi dintre noi, durerea îi copleşeşte, îi prăvăleşte cu fruntea în ţărână şi-i face asemenea firelor de praf, ce zboară la cea mai uşoară adiere de vânt fără direcţie, fără voinţă, fără speranţă. Pe INO, durerea îl pătrunde până la  despărţitura dintre duh şi suflet (dacă ar fi să ne amintim cuvintele apostolului), dar nu-l doboară…”

L-am întâlnit pe Ion N. Oprea nu prea mult după durerosul eveniment. Mai avea puterea să zâmbească… Şi am înţeles. Pentru el scrierea căţilor este zidul care susţine cetatea. Scrisul nu este un refugiu, ci un univers fără de care nu poate exista. 

28 iulie 2019