Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Nynna Vizireanu, „Poezia Iubirii”, acum şi în pandemia Covid-19 şi Teleşcoală ca şi la Bacău, aici dascăl prof.  univ.dr. Niţu Constantin

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 4 (134), Aprilie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Nynna Vizireanu, „Poezia Iubirii”, acum şi în pandemia Covid-19 şi Teleşcoală ca şi la Bacău, aici dascăl prof.  univ.dr. Niţu Constantin

Primit pentru publicare: 30 Apr. 2020
Autor: Ion N. OPREA – Membru Fondator de Onoare – Revista Luceafărul
Publicat: 30 Apr.  2020

© Ion N. Oprea, ©Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Nynna Vizireanu, „Poezia Iubirii”, acum şi în pandemia Covid-19 şi Teleşcoală ca şi la Bacău, aici dascăl prof.  univ.dr. Niţu Constantin

         Apele purificatoare vin din adâncuri, de acolo, de unde s-au trezit bucuriile şi împlinirile, parcă toate lipite pe pereţii sufletului… E destul să închizi ochii, ca să te înalţi printre aceste bucurii ale tale, pe care nimeni nu ţi le va putea lua vreodată… Ochii, apăsaţi de efortul pleoapelor, chiar dacă dor, dar e durerea dulce pentru că au izbutit să se înalţe deasupra timpului… Scrieţi şi voi… Nu treceţi nepăsători… Orice gând este suflet pentru alt suflet… Eli Gîlcescu
vineri, 22 iunie 2012

 

POVESTEA UNEI MARI IUBIRI, MAREA

 Păstrăm textul iniţial, ca la şcoală: „Sunt o simplă TUŞĂ, aruncată în timp, pe curba curcubeului, în cerul vieţii.“
Nynna Vizireanu

Se făcuse dimineaţă în viaţa ta. O dimineaţă plină de lumină, strălucitoare, şi care prevestea  sfârşitul suferinţei. Ai deschis ferestrele sufletului şi ai zâmbit vieţii. Erau noii zori care ţi-au inundat fiecare colţişor şi care nu aveau să te mai părăsească. Erai cu gândul la ieri, la copilărie. Există o poveste din copilărie care te-a marcat şi pe care nu o poţi uita?

Nynna VIZIREANU
Mă şi văd în încăperile copilăriei, acolo unde poveştile şi poeziile spuse de draga mea bunică, poeziile de Mihai Eminescu, cărţile copilăriei au intrat în sufletul meu şi dăinuiesc până în ziua de azi. Sunt amintiri durabile care vor rămâne veşnic în încăperile sufletului meu… Şi aşa se întâmpla mereu… Veneau alte dimineţi luminoase şi alte seri, alte poveşti… Cărţile erau balsamul-medicament pentru trup şi suflet! Cea care m-a „drogat” cu cărţi, a fost buna mea prietenă din copilărie, Laura, care acum, a ales drumul stelelor, sus in ceruri, lăsând un gol imens în suflet! Pe noi, ne-a unit dragostea pentru carte şi suferinţa…

Ai început să zâmbeşti vieţii, un zâmbet matur. Lumina din suflet devenea tot mai luminoasă, ardea ca un foc de artificii. Erai o femeie fericită. Iubeai. Ai început să păstrezi iubirea cu delicateţe şi departe de orice tristeţe. Care este cuvântul care te-a făcut  fericită, ieri,  şi ai vrea să ţi se spună mereu?

         Am trăit mereu în preajma cuvintelor frumoase care îmi dezvăluiau adevăratul sens al iubirii, al vieţii… Şi aceste cuvinte, în timp, au intrat până în fibrele ascunse ale fiinţei mele, m-au făcut să mă simt puternică,  utilă celor dragi mie, să pot să  aduc bucurie şi împlinire familiei mele şi nu numai. Dar cel mai profund cuvânt, pe care îl simt cu putere că îmi atinge toate punctele sensibile ale sufletului, cuvântul care îmi redă, zi de zi, bucuria nemărginită şi pe care îl simt aproape, fiindu-mi nedespărţit, acest cuvânt, care îmi aduce mângâiere şi îmi dă puterea să merg mai departe, este Mulţumesc!

       Există o persoană specială de care eşti legată sufleteşte şi pe care ai păstra-o mereu lângă tine?

        Întrebarea ta mă duce cu gândul la casa părintească, casa blândă de odinioară, unde am crescut şi de care mă leagă atâtea amintiri de familie… Încă mă mişc printre mobilele acelea vechi, acoperite cu cele mai alese cusături; încă păstrez cărţile vechi care mi-au fost puse la căpătâiul vieţii, de către mama mea; revăd parcă ceasul deşteptător al viselor şi speranţelor mele, şi aerul acela deosebit care îmi pare că îl simt acum, când îţi povestesc; încă simt parfumul vieţii de altădată; dar vocea mamei a fost şi este ca un balsam pentru suflet se revărsa asupra mea ca un fel de magie. Pe mama aş păstra-o mereu lângă mine. Liniştea şi afecţiunea nu-i lipsesc niciodată şi totul ar fi de neînţeles şi de neconceput fără ea. Mama, doar mama.

         Tu eşti o floare printre celelalte care inundă de frumuseţe grădina Artei conversaţiei. Te văd  zburdând pe pajiştile întinse şi înflorite, apoi, pierdută, printre miresmele îmbătătoare ale florilor, cu gândul la cea care îţi este dragă şi pe care o aştepţi să-ţi împlinească un dor. Ai o floare preferată?

       Există o floare care a supravieţuit, conform legendei, în lupta cu vegetaţia agresivă a junglei, ajutată de zeii vântului, de înalţii copaci, oferindu-le loc cald, aer, lumină ca să supravieţuiască şi să înfrumuseţeze jungla cu mirificele flori care pot transmite mesaje de dragoste, înţelepciune şi credinţă şi pe calea visului. Este floarea cu care mă identific. Parcă ne-am născut pentru a suferi şi, mai apoi, a străluci. Este orhideea.

       Există obiceiul, prin unele locuri, ca la naştere să vină ursitoarele, ca toate virtuţile lor să se reverse şi asupra noului născut. Ele sunt fiinţe magice, de origine angelică, surori cu alte fiinţe deosebite. Ursitoarele ca si ielele nu doresc să fie văzute şi nici auzite, dar uneori ele permit unor oameni să le vadă, sau în alte cazuri sunt luate prin surprindere. Bătrânii spun, că tot ceea ce sortesc ursitoarele, se îndeplineşte. A lipsit vreo ursitoare de la ritualul lor?

         Cred că cea a sănătăţii… Poate că a ajuns prea târziu… sau nu şi-a încheiat ritualul, sau poate că nu a ajuns… Dar mă gândesc, cu durere în suflet, că sunt mulţi alţii (în situaţii mult mai grave decât mine) şi nu am voie să mă plâng  şi îi mulţumesc zi de zi celui de Sus că exist, că am familia alături, că mă pot bucura de prieteni şi de tot ce îmi oferă viaţa. Problema sănătăţii, de-a lungul anilor, m-a îndepărtat de multe ori de menirea mea, de pasiunea mea spre arta şi desen, dar niciodată nu a reuşit să-mi strivească uraganul iubirii pentru frumos sau să-mi stingă flacăra pasiunii care devenea din ce în ce mai puternică. Şi această pasiune a mea am transformat-o într-un adevărat palat al artei şi sublimului. Totul îmi era aproape, totul mă inspira, până şi întunericul care, ieri, mă copleşea, astăzi, îmi devenise aliat, dăruindu-mi lumină din sufletul meu, dăruindu-i şi eu aceeaşi încredere  pe care mi-a însuflat-o, în zile de cumpănă, plângând odată cu mine….

Eşti un om minunat. Talentul tău este nativ şi se împleteşte minunat cu sensibilitatea, generozitatea… Există vreun neastâmpăr sau o neîmplinire în acest sens?

          Draga mea, întrebarea ar trebui să primească cel mai frumos răspuns… Ai amintit de talent, de har, de iubire… Cel ce priveşte din afară aşa simte… Dar realitatea este alta. Este o tristeţe, fără îndoială, o amăgire. Parcă m-ai prins, fără să pot să mă bucur, să zâmbesc… Mi-ar prinde bine peştişorul de aur care să-mi îndeplinească o dorinţă, numai una. Aceea de a avea cele mai bune ustensile… De rest… Mă ocup eu. Am mâna, mintea, inspiraţia, vă am pe voi, alături… Atât. Să pot reuşi să spăl sufletul întristat, să mă exprim liber, să pot contribui la vindecarea fizică, emoţională şi spirituală. Când desenez, intru în starea mea de copil trist de odinioară şi mă concentrez ca fiecare detaliu să ajungă şi să aducă un zâmbet pe chipurile celor care nu au nicio vină că s-au născut bolnavi. Vreau să mă dedic celor neajutoraţi să îmi folosesc arta ca o necesitate a vindecării şi dezvoltării copiilor… Sunt asemenea lui Pygmalion: cu cât dezenez mai mult, cu atât încep să-mi iubesc creaţia, să o divinizez, să mă îndrăgostesc de ea. Dacă din unirea lui Pygmalion cu femeia sculptată în fildeş a rezultat un fiu Pathos (suferinţă în greacă), din unirea mea cu desenele mele, să rezulte un fiu care să poarte numele de Vindecare.

         În viaţa fiecăruia, apar oameni, la un moment dat, care ne schimbă traiectoria. Fie ridicându-ne, fie oprindu-ne din ascensiune. Poţi să ni-l descrii pe omul minunat, să ne povesteşti cum a pătruns în viaţa ta şi cum ţi-a influenţat destinul…

            Există mulţi oameni dragi. E atât de grea această întrebare. Fiecare a apărut într-un moment special şi fiecare mi-a aşternut covorul roşu pe care am călcat cu demnitate… Şi nu am fost singură. Am fost luată de mână şi condusă de Felicia Nica – prietena mea virtuală, ca la mijlocul drumului să fim aşteptate de poetul Mihai Leonte. El mi-a întins cealaltă mână şi mi-a oferit cea mai minunată floare, curajul de a fi eu, cea de care vă bucuraţi voi acum…Şi eu l-am însoţit în tăcere, cu încântare, fascinată de măreţia lui, de primirea caldă şi mai ales de siguranţa, respectul pe care le simţeam. Da, am fost inundată atunci, de sentimentul puterii şi maturităţii mele faţă de candoarea acestui minunat prieten. De atunci, mâinile mele lucrează fără încetare, dar simt şi acum căldura celor două mâini care mi-au binecuvântat drumul. La capătul lui, am fost întâmpinată de Dan, Amelia, Ana, Ionel, Marius, Flora, Constantin…

Lor şi vouă – mereu, recunoscătoare.

       Există în viaţa ta o fiinţă minunată, o prietenă de suflet?

       Mereu, îmi doream o altă minte… Nu ştiu… Îmi doream ceva care să mă scoată din anonimat… Vroiam să nu rămân un spectator impasibil… Trebuia să-mi pun mintea şi inima la contribuţie, trebuia ca desenele mele să primească botezul divin, trebuia, ca ele să fie văzute, apreciate pentru că erau realizate cu pasiune şi erau inspirate din viaţă. Le vroiam confruntate cu viaţa. Şi rugăminţile mele au fost auzite… A fost momentul meu, timpul meu, clipa importantă şi hotărâtoare. A fost un înger coborât pe pământ, special pentru mine. Şi poartă un nume, Amelia Magori, poetă. A devenit prietena mea de suflet, sora mea… Iar ea mi-a deschis toate drumurile… Pe aceste drumuri, am cunoscut alţi oameni minunaţi, puşi, din loc în loc, să mă întâmpine şi să-mi zâmbească. De fiecare dată, auzeam clinchetul unui clopoţel, asemănător cu cel delicat al unui pian, mai voalat, melancolic, care mă atrăgea spre o altă lume în care arta era la loc de cinste. Acolo, alături de ei, am început să trăiesc, să respir, să prind rădăcini.

        Ai o legătură specială cu Arta conversaţiei, cu mulţi poeţi, pe care îi urmăreşti, îi citeşti şi apoi, le imortalizezi poezia într-un tablou. Cine este omul care te-a adus printre noi şi cum ai fost primită?

       Nu credeam vreodată, că internetul poate să deschidă atâtea oportunităţi, prin care să fiu cunoscută, încurajată, apreciată şi să colaborez  cu creatorii de frumos. Şi am prins curaj, încredere în mine şi m-am înscris  la Galeriile de Artă Amfora, din Constanţa, asociaţia artiştilor plastici amatori, unde mi-am prezentat CV-ul, albumul cu modestele mele creaţii şi am fost acceptată şi am avut posibilitatea să îmi expun lucrările. Crede-mă, niciodată nu am îndrăznit să visez că voi avea şansa să îmi expun lucrările şi să fiu apreciată.

          Poezia m-a adus alături de voi, de tine, care mi-aţi uns sufletul cu cuvintele, versurile voastre unice şi pline de vrajă. Mi-aş dori să am putere să creionez fiecare poezie care îmi atinge sufletul, să am puterea de creaţie şi să vi le ofer ca un dar. Dar, în timp, sper să reuşesc să las o „tuşă”  din sufletul  meu pentru fiecare. Vă mulţumesc tuturor celor care sunteţi magicieni ai cuvântului.

        Se spune că o fotografie face mai mult decât o mie de cuvinte. Desenele tale au ajuns în paginile multor volume de poezie… În curând, vor apare şi în Poezia iubirii… Poţi să ne descrii legătura de suflet cu autorii acestor cărţi în care tu eşti coautor ?
Menirea artistului este aceea de a se face util, creând, pentru semeni, ceva frumos care să le încânte sufletul sau să le explice ceva, să-i înveţe lucruri noi, să le fie de folos în viaţă, să înfrunte problemele mai uşor. Toţi prietenii mei, şi nu numai, mi-au apreciat creaţiile. Ei au realizat că în străfundurile artei mele, există ceva deosebit, ce trebuie cercetat îndelung şi înţeles. Prin ei, mi s-au deschis orizonturi noi, spre alte lumi. În urma colaborării cu poeţii, pentru realizarea graficii interioare, cât şi a coperţilor, am legat prietenii frumoase, sincere şi de suflet.

       Transmiţi mesaje sincere, poetice, care încântă ochiul, dar şi sufletul. Este o mare bucurie, şi în acelaşi timp, o mare plăcere, să cunoşti o asemenea artistă. Nynna Vizireanu este un om fericit? 

         Deoarece artiştii crează din plăcere, actul creaţiei poate fi considerat un joc. Aşa mă simt eu, ca un copil căruia nu i s-a interzis jocul cu arta. Uneori, poate că aţi simţit că în jocul meu, îmi descriam propriul joc pe care acum, abia acum, îl pot juca în voie, să zburd printre cuvinte, printre gânduri, printre prieteni. Este cel mai frumos joc şi pe care vreau să-l fac cât mai frumos şi de neuitat. Dacă înainte, construiam castele din nisip, din lut, din plastilină, astăzi, castelul meu este construit din suflet, din doruri, din respect, din prietenie, din iubire… Pentru că în jurul meu, alături de voi, am aflat despre lumea de dincolo de cuvinte, am aflat poveşti de viaţă, am cunoscut oameni cărora le-au crescut aripi, am citit despre voi, dragi prieteni. Voi aţi dat totul din voi, iar eu am primit… dar nu am terminat să vă întorc gestul minunat… Nu am terminat de dăruit…

 Familia

           Sufletul face o strânsă legătură între frumuseţe şi eleganta simplitate, ca urmare a meritelor excepţionale, a talentului şi a generozităţii de care dă dovadă aici, în Arta conversaţiei. Iar noi vom fi cu  uimire şi încântare, cu preţuire şi admiraţie pentru omul modest, care străluceşte printre noi. Ne poţi spune pe unde au strălucit operele tale?

          Nu mă consider talentată, dar, dacă mi s-au deschis astfel de posibilităţi, am profitat, ca să-i pot realiza un vis, chiar daca am această vârstă! Niciodată nu-i târziu să-ţi îndeplineşti un vis, dacă faci totul cu pasiune şi dragoste! Ştiu că sunt mulţi artişti care sunt mult mai talentaţi ca mine, îi admir şi respect, pentru că mai am multe de învăţat! Mi-aş dori ca toţi să fie încurajaţi, sprijiniţi pentru a-şi valorifica talentul, căci merită, indiferent în ce domeniu al artei activează: desen, pictură, muzică, literatură, artă, dans, teatru etc. Să le fie cunoscute creaţiile, deoarece o fac cu pasiune şi dragoste pentru artă! Şi e mare păcat să se piardă astfel de valori.

          Dacă Nynna Vizireanu nu ar fi desenat, exista o altă virtute care nici acum, nu are astâmpăr şi te urmăreşte continuu, ca o fantasmă?

           Să călătoresc prin ţară, cu familia, să cunosc frumuseţile naturii, izvor de inspiraţi, să dansez şi să înving boala, ca să mă pot bucura cât mai mult de familie, care mi-a fost mereu aproape, m-a înţeles şi sprijinit. Îmi plac, terbil, plimbările, alături de soţul meu, pe malul mării! De fiecare dată, când mai veneau prieteni din ţară (din era poeţilor), îi invitam la plimbări lungi, pe malul mării, să prindem măcar un asfinţit de soare, miracolul universului; îmi plac piesele de teatru, îmi plac concertele în aer liber; îmi plac centrele culturale; îmi place să vizitez galerii şi muzee de artă şi istorie; îmi plac filmele vechi şi noi; iubesc florile, natura, susurul izvoarelor şi urletul cascadelor; îmi place tot ce-i frumos; îmi plac oamenii frumoşi sufleteşte!

        În viaţa unui om intră mulţi prieteni. Unii rămân, alţii pleacă. Există prieteni care şi-au prelungit şederea în viaţa ta?
       Sunt foarte mulţi: Felicia, Nika, Amelia Magori, Mihai Leonte. Flora Cărbune, Ana Ruse şi mulţi alţii. Şi mult mai important, copiii şi soţul!Uneori, lumina noastră se stinge şi este reaprinsă de o scânteie de la altă persoană. Fiecare dintre noi avem motive pentru a fi profund recunoscători celor ce au aprins flacăra în noi.  Albert Schweitzer 

       Sufletul omului este o inima de cristal care ciobită sau spartă îşi pierde valoarea… Păstraţi-i strălucirea şi diversitatea culorilor ei… Viaţa este un adevăr, sufletul – o realitate.

          Există pentru tine un loc gol, rămas, dar care este plin de dor şi amintiri?

          Tata – care nu mai e. Chiar dacă a fost sever, dar ne-a oferit o viaţă bună,  educaţie frumoasă. Îi simt lipsa, dar mă consolez ca draga mea MAMA -îngerul meu. E aici, mereu alături de mine, fizic, sufleteşte şi pentru asta, îi mulţumesc bunului Dumnezeu!

            Muzica este cel mai frumos dar şi care ne inspiră. Ce muzică asculţi când desenezi?

           Aşa este. Muzica mă însoţeşte mereu, o iubesc cu patimă. Mă inspiră şi mă hrăneşte spiritual.
„Muzica este graiul sufletului. Ea stârneşte în noi, nu instinctele, ci gândurile cele mai profunde.”
Ludwig van Beethoven

 Ascult multă muzică; şi asta, în funcţie de starea de spirit, emoţională şi de activitatea care o fac în acel moment – muzică modernă, clasică, muzică Folk (am trăit în era Adrian Păunescu – Cenaclul Flacăra).

„Vraja muzicii izbuteşte, adesea, să facă din rău bine, iar răului să îi provoace bine.”
William Shakespeare

Vivaldi este compozitorul care mă însoţeşte şi mă inspiră –anotimpurile lui sunt divine; Richard Clayderman, Andrea Bocelli, Celine Dione, Barbra Streisand; cântăreţi români şi străini.

           Nynna, eşti înconjurată cu mult entuziasm, cu multă căldură şi dragoste. Suntem mereu surprinşi de calitatea desenelor tale, de legăturile cu poezia. Dincolo de artă, există o soţie, o mamă. Care sunt legăturile tale cu aceste fiinţe minunate, din viaţa ta?

          Ei sunt mai presus de viaţă. Ei sunt totul, pentru că am mers în acelaşi pas, alegând cele mai simple cărări pe care le-am înmiresmat cu florile iubirii noastre, cu bucuria fiecărei clipe, trăită din plin, cu respect şi mai ales cu încredere… Ne-am acceptat aşa cum suntem, ne-am dăruit fiecaruia cu tot ce avem mai bun… Şi asăzi, suntem împreună, puternici, sprijinindu-ne pe ce am clădit, discret, dar trainic, etern. Am reuşit împreună, invadaţi, din toate părţile, de muzica inimilor noastre curate, care ne însoţea pretutindeni. Ei mi-au fost alături, au avut încredere în talentul meu, m-au susţinut. Numai iubirea lor mi-a dat putere să merg mai departe, să cred că visurile mele cuminţi vor prinde viaţă. Da. Sunt iubită, respectată. Şi vreau să le păstrez, bine închise în mine, aceste virtuţi, iar lor să le ies în întâmpinare, cu gesturi de tandreţe, cu gânduri bune, cu paşi spre iubire, în fiecare zi, mereu, şi să le mulţumesc.

          Au existat o clipă, un vis, care te-au învăluit ca o auroră, dar s-au risipit;  ai fi vrut să le păstrezi, ai fi fost în stare să opreşti timpul. Ai vrea acum, să le readuci înapoi. Care au fost acelea, Nynna Vizireanu?

         Au fost multe momente din viaţa mea care m-au marcat sufleteşte, dar nu numai în sensul rău; au fost momente unice prin simplitate, care au pătruns în suflet şi acolo, au rămas, dar sunt recunoscătoare că am putut trăi acele clipe bune – rele, din care am învăţat câte ceva. Am învăţat să apreciez fiecare clipă a vieţii, alături de cei dragi, să mă mulţumesc cu ce îmi oferă viaţa, zi de zi, şi să am puterea să trec peste obstacole, alături de cei dragi mie: copiii şi soţul meu. Am amintiri, dar nu trăiesc în ele. Ba chiar aş vrea să le uit, să uit tot şi trecutul să rămână doar amprenta a ceea ce sunt, a ceea ce am devenit, chiar dacă mi-am dorit, de multe ori, să pot schimba ceva…”.

        Am parcurs un traseu mirific, am apropiat gânduri, am trăit intens amintirile răscolite din adâncurile în care s-au cuibărit; şi pe toate, le-am împletit cu lacrimile bucuriei, găsind cărarea spre Arta conversaţiei…Mulţumesc, Nynna.

          La cele de mai sus, din zece comentarii, la Teleşcoală, desprindem: „adun nisipul/pe care a plâns, în zori, /marea, /îi dau un nume /singuratic,/să-l strig doar eu printre valuri de vreme.”, scrie MARIUS IULIAN ZINCA

         Urmează răspunsul lui Eli Gîlcescu: „Şi gândul meu… Am parcurs un traseu mirific, ne-am apropiat gândurile, ne-am contopit sufleteşte, ne-am întrepătruns, am trăit intens, prin bătăile inimii noastre, din freamătul simţirii noastre. Am fost bucuria, mângâierea, liniştea sufletului zbuciumat de amintirile răscolite din adâncurile în care s-au cuibărit; şi pe toate, le-am împletit cu lacrimile bucuriei, găsind cărarea spre Arta conversaţiei… Mereu, izbită de această frumuseţe lăuntrică, de strălucirea tainică, de simplitatea şi eleganţa prieteniei, astăzi – împreună, puternice, sprijinindu-ne pe ce am clădit, discret, dar trainic, etern. Mulţumesc”.

         „Mesajele transmise prin aceste desene sunt adevărate eseuri poetice care încântă ochiul, dar şi sufletul. Este o mare bucurie, şi în acelaşi timp o mare plăcere, să cunoşti o asemenea artistă. Sper sincer, ca vei reuşi să mergi mult mai departe, şi să devii o celebritate”, îndeamnă  Mihai Leonte

           MICA SIRENĂ, sunt versurile următoare: „Tu mica sirenă născută-n tumultul de ape,/Opreşte-ţi privirea din mândrul tău zbor,/Spre visul de nori, cu lacrimi pe pleoape/Şi-ascultă din ţărmuri simfonia de dor.//Păşeşte dansând curcubee prin cerul/Care suflete-n valuri cu raze aruncă,/Pătrunde prin gânduri şi află misterul,/A celui ce cântă o doină prin luncă//Ţi-oi soarbe piciorul din spuma de val,/Culori despletite voi plânge pe tine/Şi lanţuri voi pune la mândrul pocal,/
Să bem împreună tăcerea din mine…//Constantin Cristescu – dedicaţie specială, NYNNEI VIZIREANU.

            Mai jos, tot Constantin Cristescu: „Lăsând la o parte necazurile care se ţin ca scaiul de noi,nu cred că este o zi mai frumoasă ca aceea în care poţi fi alături de o inimă în trăirea ei. Mi-am pus mereu întrebarea cine este NYNNA VIZIREANU ?Mi-am zâmbit pe sub mustaţă înţelegând în sfârşit o bucăţică  din sufletul ei, atât a dorit să lase la vedere. MICA SIRENĂ:”Tu mica sirenă născută-n tumultul de ape,/Opreşte-ţi privirea din mândrul tău zbor,/spre visul de nori, cu lacrimi pe pleoape/Şi-ascultă din ţărmuri simfonia de dor.//Păşeşte dansând curcubee prin cerul/Care suflete-n valuri cu raze aruncă,/Pătrunde prin gânduri şi află misterul,/
A celui ce cântă o doină prin luncă//Ţi-oi soarbe piciorul din spuma de val,/
Culori despletite voi plânge pe tine/Şi lanţuri voi pune la mândrul pocal,/
Să bem împreună tăcerea din mine”…

     …”Ei bine DA. O mică sirenă care se aruncă în valul de nori, contopindu-se cu voiciunea lor când simt alergând pe spinări de vânt. O mică sirenă care odată ridicată din spuma valurilor ucise, se întrupează în înger de culori mângâindu-mi privirea cu acele curcubee de vis ce nu-şi pot găsi armoniile de cuvinte.Grafica ei asemenea unei simfonii în surdină, plină de căldură  dă culoare trăirilor de le simte şi transmite. O încântare a chipului singur ce-şi alină iubirea în colţuri de oglindă. O oglindă mereu în căutarea unui ţărm primitor. Fiecare cuvânt prinde culoare, fiecare culoare prinde cuvânt. Impreună slobozesc notele încântării şi iubirii de mare. De gingăşie aparte lucrările ei ascund clipe trăite cu o intensutate ca un adânc de ocean. Mărturisesc cu mâna pe suflet că studiind mai pe ascuns postările Nynnei mă regăseam parcă în rama aceluiaşi tablou.Binecuvântată cu un deosebit simţ al clipei surprinde momente pe care le transmite în inimile privitorului, al cititorului. Deci stimată NYNNA VIZIREANU….sunt onorat să mă număr printre cei care îi mângâi cu postările tale….Cu stimă şi respect…un călător… Acelaşi
Constantin Cristescu, îi transmite acesta adresându-i-se şi în proză.

          Dragii mei, pentru Nynna Vizireanu, OMUL ZILEI, privind cu sufletu-mi de metaforă, peste toate creațiile ei de suflet pe care le-am văzut…ținând cont de titlurile lor, am încropit o creație proprie, pe care i-o dăruiesc:CULOARE VIE: „Lacrima de copil/în singura icoană/a Mamei,/străluce în culori de viu.//
Curgerea clepsidrei/ne preface/în bucăți de timp…/Guri flămânde/devorează materia.//Doar inima/unui singur arbore/pulsează-n rotunduri,/desenând ani în inele.//Are pe brațe frunze/ce cresc în chipuri umane,/cu o masco ce râde/
și alta ce plânge…//dar toate știu/că nu sunt păsări/iar singurul lor zbor/
este pănă la pământ…//Și mai știu,/că-s parte dintr-un întreg./Da în oglinda de cer/
marea-și mai caută fiica,/care strălucește în tablouri,/cu perlele din scoică/
confecționate-n timp”…pentru Nynna Vizireanu, poem oferit ei de Katy Şerban.

          Un drum drept plin de succese e ceea ce-ţi doresc din suflet, Nynna: „Dacă nimic nu e întâmplător/spre stele când încerc să zbor,/cuvântul liber să-l rostesc/
mă mişc în modul meu firesc.//Cu stropi de ploaie care cad/spăl de pe buze gustul fad/expresiei fără valoare/din curcubeu îmi dau culoare.//Nu greul m-a împovorat/
traseul ce s-a-ntortochiat,/au tuşă colii din destin/să înfloresc un mediu arid” semnează Corina C.

       O Primăvară Cromatică

       La prima impresie despre Nynna Vizireanu, intervine Profesorul la ceea ce am numit TELEŞCOALĂ, că  suntem în vacanţă prelungită.
Singur printre frumuseți

       Iarnă de alb. Albastru marin. Tuşe de purpuriu după cuvinte. Trăsături de verde rar. Joc de curbe. Surprinde viaţa. Serioasă cu şevaletul şi penelul, ca şi cu ecranul şi „mausul”. Spinoasă cu azurul. Răsfăţată (şi de poeţi). Victimă a nuanţelor. Pregătită de noi experienţe. Orgolioasă cu umbrele. Sensibilă (cu dimineţile şi apusurile). Spirituală (în rezoluţii radiometrice). Discretă (rareori cu violetul). Graţioasă (cu albul şi cu negrul). Ochioasă (spre şevalet). Maliţioasă (cu purpuriul). Sufletistă (la prima tuşă). Gânditoare (la a opta tuşă). Profundă (la ultima tuşă).

       Veninoasă (când nu îi ies umbrele). Plină de compasiune (cu pânza ratată). Cu simţul umorului (la combinaţia cuvânt nuanţă de gri sau de ce o fi). Sarcastică (faţă de alb). Grijulie (cu marinarii Artei). Resemnată (când nu poate denumi culoarea prazului). Implinită (după expoziţie şi după apariţia interviului). Distrusă (de ce nu a scris nimic «veteranul» Constantin? Nici măcar un «like» ?). Renăscută (când citeşte ce am postat). Matură (faţă de mare). Luminată (la răsăritul soarelui deasupra mării). Sfârşită (după un apus reuşit).

       Copilăroasă (cu turcoazul). Timidă (cu purpuriul). Senzuală (cu violetul şi liliachiul). Şarmantă (cu verdele rareori). Fericită (în „Arta conversaţiei”). Misterioasă (din copilărie, cu cartea). Mistuită (tot din copilărie, din dragoste de Eminescu). Mironosiţă (pentru cine vrea, nu putem ghici). Măgulită (de Eli). Nepăsătoare (cu şapte nuanţe de gri). Diafană (la răsărit). Translucidă (la apus). Sofisticată (la albastrul infinit).
Puternică (din credinţă în copii şi în oameni, chiar virtuali). Senină (la trei zile după o expoziţie reuşită). Fragilă (la alegerea nuanţelor de maro). Vulnerabilă (la critici). Sălbatică (numai între orhidee).

       Cheltuitoare (pe ustensile). Libertină (cu marea). Aspră (cu nuanţele de roşu). Iubitoare de lumină (crepusculară). Visătoare (de nuanţe nedescoperite). Plânsă (când nu-i reuşeşte stacojiul). Zâmbitoare (că i-a apărut interviul). Remarcată (de iubitorii de culori). Crede în magia crepusculului. Savurează mişcarea valurilor (mai ales iarna). Întrebătoare (la nuanţe liliachii).

       Violentă (la redarea valurilor şi a umbrelor lor). Cu mulţi amici în «Artă». Înţeleaptă (în dialogul cu tinerii). Precaută (la combinarea albului cu negrul). Bănuitoare (cu interpretarea nuanţelor de roşu).

       Redă uşor verdeaţa (mai greu îi iese ceaţa). A redat oare şi fluturi (din cei cu aripi pictate deja de Cel de Sus). Întrebătoare (cum să redea parfumul florilor dimineaţa, când se ridică ceaţa). Fericită (normal, doar e iubită). Blândă (ca briza mării). Mai studiază încă surprinderea zborului păsărilor, infinitul magic al zborului lui Icar. Îi recomand redarea unei ploi de vară, a unei îmbrăţişări.

          Aceasta este Nynna Vizireanu pentru CETITORIUL şi privitorul        Constantin Nițu la TELEŞCOALA improvizată de noi Ion N. Oprea, Iaşi, 30 aprilie 2020, şi-i păstrez zicerea:“Nu poţi învăţa nimic pe nimeni; poţi doar să ajuţi pe cineva să descopere.” Galileo Galilei, repetată  de Gl. bg. (r.) prof. univ. dr. ing. Constantin Niţu.

Repet iarăşi şi spusele lui Eli Gîlcescu: “Ce mult contează omul, cu tot ce simte, cu frumuseţea gândurilor care nu vor dispărea, odată cu trecerea timpului, ci vor rămâne încremenite în lada cu zestre a amintirilor… Iar culorile Poetului-Profesorului-Cetitoriului, de această dată, au strălucit, adăugând prieteniei un alt sentiment, statornicia. Strecurat şi numele meu, strecurat şi gândul meu de mulţumire”.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.601 abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Excelent compus! Mulțumim!

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5