Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

O altfel de mamă

Primit pentru publicare: 17 Febr. 2020 
Autor:  M M, 17 ani
Publicat: 18 Febr. 2020
© C A, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

O altfel de mamă

„Ți-ai iubit vreodată țara?” este o întrebare pe care puțini dintre noi ne-o punem. Tot mai puțini români au mai rămas patrioți adevărați. M-am întrebat și eu la un moment dat dacă îmi iubesc țara. Ce motive aș avea ca să o iubesc? Apoi am ieșit să mă plimb, eram la munte, acasă la părinții mei. Pierzându-mă printre gânduri, nu am realizat pe unde mă plimbam și am ajuns pe un deal. De acolo, era o priveliște de poveste către un lac imens, care era ascuns de munții plini de brazi și de verdeață, iar vântul adia ușor. M-am așezat pe iarbă și m-am întins pe spate. Se întunecase, apăruseră stelele, iar luna își făcea timid apariția pe cer. Atunci m-am gândit: cum să nu-mi iubesc țara, țara mea mamă? N-o fi cea mai mare din lume, dar știți vorba aceea: „esențele tari se țin în sticluțe mici”. Așa e și țara mea. Țara-n care m-am născut.

Țara în care m-am născut este țara de unde provine Dracula, țară traversată de cea mai mare parte a Dunării, țară care are toate formele de relief, țară care a avut și are scriitori, genii, sculptori și alte talente, țara care are tot ce ți-ai putea dori.

Dar nu numai atât. Este cunoscut faptul că omul sfințește locul. Țara mea are oameni buni și oameni răi, oameni deștepți, talentați sau ignoranți. Oameni care vin. Oameni care pleacă. Patrioți sau nepăsători. Ori oameni cărora le pasă de țara-n care ne-am născut și eu, și tu, și ei. Acei oameni care știu să scoată în evidență lucrurile bune care ni se întâmplă și peisajele de o frumusețe de nedescris din această țară.

Trăim o realitate cruntă, în care tot mai muți tineri aleg să își îndrepte pașii spre alte zări. Se încăpățânează să privească doar umbrele, ignorând lumina. În ceea ce mă privește, eu nu m-am gândit niciodată să-mi părăsesc țara în care m-am născut. Și știi de ce? Pentru că eu cred cu adevărat că poți realiza orice cu voință, răbdare și credință. Și cu muncă susținută în direcția visului tău.

Patria mea este reprezentată de un tricolor, ale cărui simboluri mulți par că le-au uitat. Albastrul simbolizează cerul senin al patriei, râurile și marea care îi scaldă pământul în care zac străbunii mei și ai tăi. Galbenul ne amintește că avem o țară mănoasă, cu lanuri de grâu ce acoperă pământurile noastre roditoare, iar roșul înseamnă puterea și energia vieții, înseamnă sângele vărsat în lupte de cei care au renunțat mai degrabă la propria viață decât la țara moștenită din strămoși.

Dacă încă nu v-ați dat seama despre ce țară vorbesc, vă spun eu: țara mea este România, țara tuturor posibilităților.

M-am întrebat mereu: oare românii plecați din patria lor se simt acasă într-o țară străină? Până la urmă, cred că poți să te obișnuiești cu orice, dar nu și cu o altă țară decât patria-mamă. Știți? Fiecare țară de pe acest Glob reprezintă mama fiecărui om care se naște între granițele sale. Astfel, așa cum nu îți părăsești părinții atunci când aceștia întâmpină probleme și au nevoie de ajutor, ci le rămâi alături, îi ajuți, îi sprijini așa cum și ei te-au sprijinit pentru a deveni adultul care ești astăzi, faci tot posibilul pentru a găsi soluții la problemele lor, uneori sacrificându-te pe tine însuți, la fel ar trebui să te comporți și cu țara ta mamă în momentul în care ea are nevoie de tine.

Azi, România își vrea fiii înapoi, să-i fie alături în prag de sărbătoare. Pentru că un singur loc de pe hartă poate fi numit „acasă”.