Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 7 (127), Iulie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

O carte despre cărți: Ion Istrate „Lacrimi din cărți”, Agata, 2018

Primit pentru publicare: 03 Iul. 2019
Autor: Prof. Vasile LEFTER, Focșani
Publicat: 03 Iul. 2019
© Vasile Lefter, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

     Ideea scrierii acestei cronici mi-a fost sugerată de o dedicație mult prea generoasă scrisă pe volumul trimis de domnul director al Revistei „Luceafărul”, pe care nu-l cunosc personal, dar îl simt vibrând pentru cultura acestui popor talentat. Fără falsă modestie, merită să reproduc întocmai cuvintele ce mi-au fost adresate pe volumul trimis odată cu admirabila Crestomație…”: „Distinsului Profesor Vasile Lefter! O lacrimă, pentru ceea ce ne-am propus și nu am realizat; O lacrimă de bucurie, pentru ceea ce ne-am propus și am realizat; O lacrimă de mândrie, pentru că v-am cunoscut și vă prețuiesc, precum pe prof. Teodor Epure din anii liceului! (T. Epure, prof. de L. Română). Asemenea cuvinte mă onorează și mă obligă să fiu mai implicat în programul revistei botoșănene, ce vibrează de simțirea eminesciană.

  Un om de cultură trăiește prin propriile sale creații, dar și prin ceea ce reușește să pună în stampă despre alții. Istoria literaturii ar fi inutilă, dacă nu ar inventaria valoric operele din patrimoniul național. Fără judecățile critice nu se poate face istorie literară. Aceste reflecții analitice și critice strânse de domnul Ion Istrate în această carte punctează două repere. Pe de-o parte introduc cititorul în problematica aparițiilor editoriale, iar pe de altă parte sunt puncte de start pentru viitoare studii monografice, demne de a intra în istorii literare viitoare, fie și ca simple suporturi de ierarhizare. 

     Titlul este o admirabilă și inspirată metaforă revelatoare.
Citim cu mintea, implicând sufletul. O carte ne prinde în mrejele ei, purtându-ne prin infinite stări sufletești. Plângem, râdem, iubim, urâm. Lacrimile din cărți sunt picuri de viață, smulsă din efemeritatea autorilor. Poezia, proza, dramaturgia, eseistica recreează viața. Ne implică în complicatul proces al timpului ireversibil. Lacrima din cărți este intimă. Este doar a noastră. Izvorul ei este nesecat, fiindcă nesecată este viața prinsă în paginile cărților.

       Semnatarul acestei culegeri de prefețe se transformă deseori în autor propriu-zis. Citează cu dărnicie, face observații surprinzătoare, ajutat și de relația directă cu autorii cărților prefațate.

Titlul acestor scrieri prin care intrăm în templul actului creator, indiferent de problematică, mă refer la titlul cărții, este de fapt o capcană lingvistică. Ion Istrate are știința de a combina două moduri esențiale de comunicare. Limbajul verbal și cel nonverbal, împerecheate în carte „se mărită” cum ar spune Arghezi. Să plângi pe marginea cărților este un dar divin. Aceasta presupune să fii părtaș întregului zbucium al creatorului. În același timp,este și o mare responsabilitate. Trebuie să știi când să te oprești, auzind interdicția inspirației, ”Mai departe nu se poate!”

       Despre acest „Înșiră-te, mărgărite”, Dorina Rodu sintetiza în 2018 tot într-un fel de prefață: „E o carte care deconspiră adevăratul om Ion Istrate.”

Autorul acestor intrări în labirint se supune cronologiei, ordonând considerațiile critice pe axa timpului editorial.

Se pare că principalul imbold în publicarea acestor considerații critice,cărora de fiecare data le-a dat un titlu,  vine de la doamna Silvia Lazarovici  care tot timpul a reiterat îndemnul: „Publicați-vă ce scrieți”. Lista celor radiografiați sintetic se deschide cu profesorul de limba și literatura română Teodor Epure, care devine un laitmotiv în evocările domnului director al Revistei „Luceafărul”.Urmează nume dragi pentru cultura botoșăneană și națională: Ioan Rotundu, Georgeta Bolea, Ovidiu Chelaru, Gheorghe Burac, Dorina Rodu, Ilie Pascal, Georgeta Bolea, I. D. Marin, Traian Calancia, Dan Prodan, Georgică Manole.

         Ion Istrate este prins în jocul formulelor concentrate. Intenția Domniei Sale este una de lectură. Găsind o formula pentru fiecare carte pusă sub lumina analizei succinte, face din aceste „prefețe” porți de intrare în discursul scriitoricesc. Câteva exemple sunt edificatoare. Silvia Lazarovici ne este prezentată ca „un ancoraj al memoriei literare botoșănene”, Ilie Pascal devine „o punte a memoriei literare pentru vremurile trecute și prezente înspre viitor, Teodor Epure este numit „partener de cursă lungă al înțelepciunii”, pentru Ovidiu Chelaru creează sintagma „țesătura florilor din cenușa vremii”, Traian Calancia este „un hibrid nostalgic și combatant romantic”, Dan Prodan ne apare ca „un stâlp totemic al memoriei publicisticii botoșănene” , Georgică Manole, în viziunea autorului, apare ca „un făuritor ce macină și desface ideea, de la „Idei la firul ierbii” la „ideea ca obsesie”. Rândurile scrise pentru cartea Dorinei Rodu au ca generic „Vise neîmblânzite sub lună”. 

        Prin volumul „Lacrimi din cărți” ,domnul Ion Istrate, pe lângă limbajul verbal, oferă noi sugestii cu privire la comunicarea nonverbal .Lacrima devine un reper al sensibilității, acoperind o largă gamă a simțirii, turnate în cărți. Pentru observatorul activ al cărții tipărite, „Lacrima e prima formă de comunicare umană a gândului și trăirilor sufletești”, ne reamintește Ion Istrate.

         Frumusețea acestui act critic rezidă și din modul firesc, organic în care autorul adună într-o carte impresii despre scrieri diferite ca tematică. Aș înclina să cred că totul se circumscrie unei viziuni integratoare, în ultimă instanță important fiind cuvântul scris, care ajunge la inimi și la minți prin tipărituri, memorii ale trecerii noastre efemere prin Universul nesfârșit.